Victor Potra și dragostea

Pe site-ul www.poezie.ro poate fi întâlnit din când în când numele lui Victor Potra ca autor de versuri. Tânărul autor, descendentul unor oameni de cultură (tatăl lui, George G. Potra, a fost un cunoscut istoric, publicist și diplomat, iar bunicul lui, George Potra, s-a remarcat prin contribuții la istoria Bucureștiului), și-a câștigat în ultimii ani o anumită vizibilitate în publicistică. El se pronunță de obicei tranșant, cu aplomb, în probleme pe care nu le cunoaște. Tonul lui tăios place publicului de azi, care nu are timp de argumente și nuanțări. Iată însă că în poezie Victor Potra nu mai este atât de sigur pe el.

Cauza o constituie poate faptul că scrie cu predilecție poezii de dragoste. Emoționat el însuși, nu mai reușește să-l emoționeze și pe cititor. Face declarații stângace, de o sinceritate naivă, filosofează grandilocvent și confuz, se expune ironiilor, ca un Rică Venturiano al vremii noastre (este adevărat, mai puțin spectaculos decât personajul lui Caragiale).

Poetul deplânge, de exemplu, faptul că a cunoscut numai femei care nu se aflau la prima lor experiență amoroasă:

„nu am avut începuturi/ toate femeile aveau o pecete pe frunte/ secate de iubire/ se cuibăreau în brațele mele/ eram cald și eram bun/ și sufeream cumplit/ la micul dejun când plecau/ îngrijorate și amuzate/ acasă”

(De ce „amuzate”?! Numai Victor Potra ne-ar putea explica…)

În aceeași poezie, intitulată Iubitei imposibile,autorul declară:

„mi-aș dori să rămân impotent/ după fiecare iubită ratată”

Sesizăm aici o greșeală de logică: nimeni nu poate rămâne impotent de mai multe ori, este de ajuns o singură dată.

După alte tribulații, poezia se încheie cu o mărturisire înduioșătoare în plan uman, dar nerelevantă în plan literar:

„aveam 14 ani și m-am masturbat/ prima oară/ și am visat o femeie”

Poeziile care n-au ca temă dragostea sunt mai bine construite, dar, discursive și moralizatoare, nu depășesc valoarea unui articol de ziar:

„să nu dai!/ să nu dai de pomană/ să nu dai bineţe/ să nu dai dreptate celui drept/ să nu dai mâncare celui flămând/ să nu dai înapoi/ să nu dai doi bani/ pe viaţa lor/ ia!/ totul e comestibil/ pensiile handicapaţilor/ medicamentele canceroşilor/ pâinea săracului/ viciul disperatului/ sfiala credinciosului/ speranţa! mai ales ea, speranţa/ e suculentă// iubeşte-te pe tine însuţi ca pe tine însuţi!// mama e o povară în plus/ tatăl un portofel gol/ soţia vătăşel/ copiii argaţi/ aproapele un comesean nepoftit// să nu-ţi fie frică!// de lege/ de pedeapsă/ de Dumnezeu/ de singurătate/ de bătrâneţe/ de remuşcari/ doar de milă/ să te temi/ căci de te va cuprinde o singură dată/ atunci îţi va sparge carapacea/ şi vei fi om”.

Lipsite de originalitate și farmec, poemele lui Victor Potra trec neobservate. Unul singur a făcut vâlvă, datorită titlului său stupefiant, Hitler avea dreptate, ca și modului neclar în care autorul îl ironizează în versuri pe funestul dictator, responsabil de asasinarea a milioane de oameni nevinovați. În unele pasaje, Victor Potra pare să-l aprobe pe Hitler:

„Hitler avea dreptate când s-a revoltat/ împotriva jidanilor care fac copiii/ să moară de foame doar că/ nu jidanii sunt vinovați/ ci copiii pentru că le e foame”;

„Hitler avea dreptate când voia să-i ucidă/ pe alții doar că/ ceilalți nu erau vinovați că noi/ nu mai încăpem în noi înșine/ știm că trăim pentru altceva/ nu știm pentru ce și atunci/ explodăm încet/ în interior.”

Dacă citim și recitim textul integral, cu atenție, și facem un efort de descifrare, înțelegem că în realitate autorul incriminează dictatura, binele făcut cu forța, pasivitatea mulțimii față de o ideologie totalitaristă etc. Dar din cauza incapacității sale de exprimare ca poet nu reușește să se facă înțeles.

Iată una dintre reacțiile celor care citesc poeziile de pe Internet ale lui Victor Potra:

„Un poem provocator, grotesc… (de la bun început titlul este sordid, dezinformează, deformează adevărul istoric, face un fals erou…)…cei 50 de milioane de morți nu și-au dat viața pentru ca astăzi fel de fel de indivizi să scrie inepții… elogiul urii… un autor care face risipă de energie în vid și pe care bunicul său l-ar fi repudiat cu siguranță… dacă mai trăia să citească această murdărie sinistră…” (Angela Nache Mamier).

Este… periculos să scrii versuri dacă nu ai talent, este ca și cum ai conduce un avion fără să ai dexteritatea necesară.

(Text apărut în revista România literară nr. 51/ 2016)

Desen de Linu