Erotismul nostru cel de toate zilele

În spatele uşii de la dormitor

Carmen Firan: Subiecte ca erotismul sau sexul crezi că sunt incompatibile cu spiritualitatea?

Ştefania Magidson: Deloc. Recent chiar l-am întrebat pe un bun prieten, doctor şi scriitor, a cărui opinie o respect, şi care a urmărit dialogul nostru de până acum: “Tu, ca bărbat, despre ce temă te-ar interesa să citeşti?” “Ar fi interesant să vorbeşti şi despre erotism.” Bine, atunci – hai să vorbim. Chiar dacă îmi place de Maica Tereza, sunt egal incitată de Mata Hariile cu inimă, de gheişe, şi mai ales de ce se petrece în spatele unei uşi de dormitor trântită de o soţie sătulă de rolurile de femeie de carieră, mamă şi amfitrioană, perfect jucate în afara dormitorului.

CF: Erotismul, atracţia, viata sexuală se schimbă într-o relaţie îndelungtă sau după apariţia copiilor. Ce ar face, după părerea ta, ca Erosul sa continue să arunce săgeţi seducătoare?

ŞM: Pe lângă chimia iniţială (care de-a lungul anilor cu siguranţă fluctuează), factorul principal care trebuie urmărit cred că este comunicarea. Într-o relaţie de lungă durată viaţa sexuală devine produsul secundar al comunicării verbale, emoţionale, spirituale şi chiar al subconştientului. Cu cât suntem mai devotaţi transformării proprii şi a abilităţii de a ne exprima curajos, onest şi din inimă, cu atât şansele unei vieţi sexuale armonioase sunt mai mari. Iar cu cât cuplul are mai multe în comun şi cu cât există uşurinţă şi naturaleţe în comunicare, cu atât şansele de a salva erosul sunt mai mari. Ma gândesc şi la importanţa de a depune eforturi pentru ca lucrurile să nu stagneze. De la o notiţă tandră, o scrisoare sau un e-mail trimise partenerului, în care le spunem din nou ce calităţi apreciem la el, la un cadou, o surpriză, o călătorie (poate chiar ceva puţin periculos sau aşa numit “pervers” de societate –atâta timp cât nu ne rănim pe noi sau pe alţii) toate acestea sunt modalităţi de a scoate lucrurile din rutină şi câteodată au rolul de a ridica o perdea care cade pe nevăzute în faţa ochilor noştri de-a lungul anilor, din comoditate, obişnuinţă şi din lipsă de vigilenţă.

CF: Cum ai defini sexul?

ŞM: În primul rând, sexul nu e niciodată doar sex. Este un schimb de energie ale cărui motivaţii variază de la infernal la sublim. Este o expresie a cine suntem şi ce simţim pentru persoana cu care împărţim acel act. Este un produs secundar al acelui ceva care face parte din noi si nu poate fi exprimat altfel, nici prin scris, nici prin vorbă, nici prin muzică, nici prin dans.

CF: Este important să menţii o legatură emoţională şi erotică şi în afara dormitorului?

ŞM: Da, absolut, pentru că dormitorul este de fapt ultima frontieră. Din nou, ne întoarcem la comunicarea pe multe nivele în afara dormitorului, la curajul onestităţii, la a gasi mereu lucruri în comun, precum şi dorinţa de a-l redescoperi continuu pe partenerul ales şi a ne reaminti ce ne-a atras la el în primul rând. Aş putea adăuga şi importanţa menţinerii devoţiunii pentru propria noastră persoană, pe plan fizic (să considerăm că trupul este templul sacru al sufletului nostru şi să ne îngrijim de sănătatea lui, de igiena lui, de aspectul fizic, inclusiv al tonusului corpului, dinţilor, părului, unghiilor), pe plan mental (să rămânem interesanţi, să citim, să fim curioşi, pasionaţi de anumite subiecte), pe plan emoţional (cunoaşterea de sine, disciplina unui jurnal, chiar mersul la terapeut, unde învăţăm cum să depăşim modele interne emoţionale ce nu ne mai servesc), cât şi pe plan spiritual (yoga, meditaţie, rugăciune etc.). Nu mă pot abţine să nu mă gândesc şi la importanţa intenţiilor în viaţa de cuplu, importanţa de a fi conştienţi care sunt intenţiile noastre în aceste relaţii. Ele variază de la “voi sta în această relaţie până moartea ne va despărţi, fie ce-o fi”, la “rămân loial sufletului meu în această relaţie şi, ca atare, voi exprima întotdeauna prin ce trec în interior, iar dacă drumurile noastre nu vor mai coincide la un anumit punct, este un semnal că nu mai trebuie să fim împreună”, la “stăm împreună atâta timp cât îmi dă ce vreau eu, sau cât timp este cine vreau eu” etc. Dacă nu suntem conştienţi de intenţii, ceea ce se petrece într-o relaţie este tot un produs al intenţiilor, însă inconştiente.

CF: În lumea în care trăim, stresantă şi competitivă, erotismul, ca şi relaţiile sexuale par a fi afectate, mai ales în interiorului căsătoriilor. Pentru lipsa de apetit sexual sunt invocate atât oboseala şi grijile, cât şi înstrăinarea în cuplu, provenită fie din indiferenţa sau timorarea bărbatului, fie din pierderea feminităţii ori a seducţiei. Au ajuns disfuncţiile sexuale, impotenţa sau frigiditatea, pe de o parte, adicţiile sexuale şi imoralitatea pe de altă parte, să compromită romantismul, erotismul?

ŞM: Sunt sigură că poveştile variază mult în funcţie de cercurile în care ne învârtim. Vorbind în general, ce observ este că, în Statele Unite, extremele de inhibiţie/puritanism versus dependenţă/obsesii/activităţi sexuale bizare, nu prea mai lasă mult loc de altceva. Iar in România, de câte ori vin, nu există să nu mă ciocnesc de poveştile despre tinere ieftine sau bărbaţi neloiali; acolo simt o energie erotică efervescentă, dar în egală măsura şi o degradare morală… Frumos ar fi ca energiile să fie canalizate altfel.

CF: Din observaţiile tale, ai putea sintetiza aspecte, întâmplări, exemple legate de aceste extreme, cum le numeşti, care pot duce la lecţii utile dincolo de uşa dormitorului?

ŞM: Vorbeam de inhibiţii: o prietenă americancă frumoasă şi aparent sexy mi-a mărturisit că în decursul multor ani de căsnicie nici nu a văzut cum arată membrul soţului ei, pentru că, deşi era un bărbat atractiv şi cu o constituţie bună, era extrem de ruşinos şi totul se întâmpla cu lumina stinsă. După nişte ani, au divorţat, din alte cauze. Noul iubit e dezinhibat şi aventuros, mai vine chiar şi „prin uşa din spate”, ca să folosesc expresia ei, dar acum se simte ea vinovată că ar face ceva „murdar”:  „Vezi, Ştefania, sunt concepţiile astea puritane din America cu care suntem spălaţi pe creier în cel mai subtil mod şi care ne infiltrează fiinţa. Tu eşti norocoasă că ai crescut în Romania”… Albă ca Zăpada din mine a făcut ochii mari.

Sau dacă e să vorbim despre iniţiativă şi pasivitate: Am prietene care mi-au mărturisit că se simt mândre pentru că joacă un rol pasiv în dormitor, dându-le o şansă bărbaților “să se dezlănţuie”, crezând ca le fac o mare favoare. Din ce observ in jurul meu, pot spune că majoritatea oamenilor muncesc din plin, iar când ajung seara acasă, foarte obosiţi, aleg să joace rolul pasiv dorindu-şi ca partenerul să fie persoana din cale-afară de incitată de ei, şi care să le facă un “show” complet cu un meniu detailat de tot ce le place lor, în timp ce ei primesc… Nu pentru că ar fi egoişti, ci pentru ca sunt mult prea obosiţi. Îmi aduc aminte de cineva care vorbea de fantezia de a face cu rândul, călăul şi sclavul, şi mi s-a părut perceptiv şi democratic. Îţi elimină teama de a te trezi că joci rolul greşit.

Odată, o amică din Los Angeles, tânără mamă, a răspuns cu întârziere unei conversaţii pe e-mail din care făceau parte patru alte femei româno-americane: „Iertaţi-mă că nu am răspuns la e-mail până acum, sunt cu bebeluşul în braţe de câteva ore şi nu pot scrie, mă trage de păr şi îmi dă palme… lucrul meu favorit, de fapt, dar nu de la el!”…Au sărit mai toate în sus voioase: „şi al meu, şi al meu!” Asta oare ce să mai fie? Chiar de la femei respectabile? Bătaia şi trasul de păr de când eram mici, forma aceea de disciplină care caracteriza familiile româneşti de atunci, să le fi programat aspiraţiile sado-masochiste? Se spune în psihologia spirituală că definiţia vindecării este aplicarea dragostei acolo unde avem rană şi ne doare. Poate că unele femei asta vor: să treacă din nou prin acea traumă, perfect conştiente că de data asta în spatele pedepsei nu există decât dragoste şi o dorinţă, mai mult sau mai puţin conştientă, de a explora mai departe de graniţele obişnuitului şi platitudinii.

Sau, de exemplu, una din bunele mele prietene, înzestrată de la natură cu multă frumuseţe, bine păstrată atât datorită generozităţii geneticii, cât şi a felului ei de a fi
(fără a duce în cârcă vizibil greutăţile vieţii), dupa 15 ani de căsătorie şi doi copii, a divorţat. Peste un timp a devenit evident că o prietenie cu fratele unei prietene era de fapt o poveste de dragoste pe care s-au decis s-o trăiască împreună. El are 23, ea 43. Nu se vede mult diferenţa şi sunt un cuplu frumos şi armonios din multe puncte de vedere. Ceea ce m-a amuzat a fost un comentariu pe care mi l-a spus în treacăt, ceva la care nu m-am aşteptat, care mi-a rămas în mine şi m-am gândit că probabil a rostit un adevăr mult mai larg pe care lumea îl trăieşte astăzi: “Ei da, a trebuit să-l învăţ să facă dragoste aşa cum se face; toţi cei născuţi după ’85 se comportă în pat ca în filmele porno”… Comentariul ei rezonează cu diverse păreri exprimate despre pornografia din ziua de azi. “Pe vremuri intuiai o curiozitate de explorare, simţeai totuşi persoana din spatele actorului, cineva părea acasă în ochii acelei persoane. Acum nu mai vezi sufletul în ochii lor, iar din cauza exploziei Internetului, nimic normal nu mai incită lumea, orice pare plictisitor. Am văzut totul, dar n-am învăţat nimic.”

CF: Şi care ar fi legătura cu actul divin al dragostei, ori cu spiritualitatea?

ŞM: Cred că ar putea fi chiar ce a spus prietena mea, cel puţin pentru femei, cel puţin pentru femei ale căror vagin e conectat cu inima şi cu sufletul; ca să fiu mai precisă, toate chakrele, dar în special a doua, a creativităţii /sexualităţii, a 4-a, a inimii, şi a 7-a, “chakra coroanei” care reprezinta conexiunea cu divinul, trebuie să fie deschise şi în armonie pentru a avea experienţa unui act sublim. În concluzie, nu fiţi leneşi în pat, şi nu faceţi dragoste fără a simţi că chakra 4, chackra inimii, nu este inclusă.

Este posibil ca orgasmul să fie o micro-experienţă a uniunii cu eternul, o experienţă in vivo a unei morţi temporare din care reînviem …şi cu siguranta e şi chintesenţa extazului. Impermanența, eternul, nirvana şi samsara – e posibil să fie toate concentrate în această unică experienţă… E important să ştim însă unde anume în colajul vietii îşi are rostul.

CF: Poate spiritualitatea să ajute cuplul în derivă?

ŞM: Din punct de vedere spiritual, cu cât suntem mai mult pe aceeaşi undă în ceea ce priveşte căutarea, comunicarea, împărtăşirea de valori, chiar disciplina spirituală (meditaţie, lecturi, călătorii etc.), cu atât şansele sunt mai mari ca inima şi sufletul partenerilor să vibreze în comun, iar uniunea trupurilor se întâmplă pe toate nivelele: fizic, mental, emoţional şi spiritual… şi este, după părerea mea, uniunea sublimă.

(sursa foto: procinema.ro)