Cu genunchii sfâșiați

Doamna G. nu era nicio femeie excentrică, nici una obsedată de mitul tinereții fără bătrânețe. Părea cea mai obișnuită femeie, una care, deși nu se bucura de menopauză, o accepta totuși ca pe o tranziție naturală spre înțelepciune și seninătate. Născuse natural în România doi copii pe care îi crescuse cum trebuie și care erau căsătoriți, la casele lor. Nu își făcuse nicio operație estetică, nu avea implanturi la sânii care alăptaseră din greu în anii de lipsuri ai comunismului și nici n-avea fața imobilă de sfinx a celor injectați cu botox. Nici ambiții mari nu părea să fi avut, ca atare părea mai mult decât mulțumită cu ceea ce viața îi dăduse până acum. Își purta cu mândrie talia puțin mai îngroșată, ridurile și mersul ceva mai greoi din cauza unei sciatici pe care o accepta cu zâmbetul pe buze. Fata ei născuse cu mine în urmă cu un an și Doamna G. a fost cea care a participat la tot procesul nașterii primei nepoate. În America, unul din aparținători poate asista chiar și în sala de operații în timpul cezarienelor stând echipat corespunzător la stânga anestezistului,. Am înțeles chiar înainte de operație că Doamna G. fusese cea care-i spusese fetei să-mi ceară să nască prin cezariană. Nu vedeam nicio indicație specială, ba chiar mi s-ar fi părut potrivit să încerce să nască natural, dar mama ei o convinsese deja. Cezariana la cerere în America este admisă.

-Nu vreau să ajungă ca mine doctore, a spus de câteva ori doamna G.

-S-a întâmplat ceva rău când ați născut în România? Am îndrăznit s-o întreb.

-Să naști pe jos e rău destul doctore, mai ales în România de atunci. Ați lucrat acolo pe vreme aceea așa așa știți cum era…

N-am vrut s-o contrazic pentru că fusesem într-adevăr acolo ”pe vremea aceea”. Rata de nașteri prin cezariană era extrem de mică, de 5-6% și procentul ăsta, văzut chiar din România de atunci, părea unul experimental. Am avut în anii aceia ocazia să văd pe viu toate dezastrele obstetricale posibile. Între timp lucrurile s-au schimbat cu mult în bine.

În timpul cezarienei, odată cu primele țipete ale nou-născutei, G. părea cea mai fericită și mai normală bunică din lume. La un moment dat, entuziasmată de ritmul și calmul cu care decurgea operația, m-a întrebat dacă mă pricep și la operații ginecologice.

-Perfect. O să fiu în curând pacienta dumitale, doctore.

Am revăzut-o în zilele care au urmat îngrijindu-și devotat fiica. Era mereu însoțită de un bărbat tânăr, înalt și chipeș pe care îl credeam tatăl nou-născutei. I-am văzut pe coridorul spitalului mergând ținându-se fericiți de mână și mi-am spus că trebuie să fie o soacră foarte drăguță și de treabă. Ceea ce și era. Atât că soțul fetei era ofițer în armata americană și era mobilizat pentru a pleca in Irak. A apărut în ziua în care am lăsat-o acasă pe soția lui. Un soldat american tipic, un Marine aproape ras pe cap, în uniformă. M-a salutat soldățește, mi-a mulțumit pentru tot ce-am făcut și, când l-am întrebat dacă-i fericit de cea venită pe lume, mi-a răspuns cu un ”Yes, sir” milităresc, care avea și suflet în el.

-Noroc cu mama că rămâne s-o ajute, mi-a mai spus. E de mare ajutor.

Doamna G. a devenit pacienta mea odată cu prima vizită post-partum a fiicei ei. La început, ca atâtea femei, a fost jenată că trebuie să se dezbrace și să se expună goală în fața mea. Am încercat s-o fac să se simtă cât mai confortabil și, abia după după ce-am examinat-o, mi-a mărturisit pentru ce motiv venise.

-M-ați întrebat dacă pierd urină când tușesc sau strănut. Pierd urină până și când râd sau alerg după autobuz. Mi se întâmplă de mult, dar nu asta mă deranjează cel mai tare! Cel mai rău e că-i prea largă! A urmat un scurt moment de tăcere după care a adăugat

-De fapt pe el îl deranjează cel mai tare asta?

-Pe cine?

-L-ați văzut și la nașterea fetei. E afară în sala de așteptare.

Un alt moment de tăcere pe care n-am știut cum să-l umplu, să nu stric ceva. Încă mai credeam că băiatul acela îi e fiu sau nepot.

– Mă bate mereu la cap cu asta. A citit el undeva că astăzi se fac plastii vaginale care pot rezolva problema cu vaginul ca la croitor. Îmi spune că mă iubește, dar că o am mult prea largă… spuneți și dumneavoastră…! Zice că doar la asta nu ne potrivim. Știți cum e cu femeile, cu vârsta și nașterile – nouă ni se lărgește, iar bărbaților parcă li se scurtează. Mă scuzați!

Doamna G avea într-adevăr un prolaps genital evident, datorat celor două nașteri grele din patrie, plus o procidență de vezică urinară simptomatică care, de fapt, ar fi trebuit operate. Ceea ce m-a derutat a fost motivul pentru care această femeie voia să intre în sala de operații.

Între timp, tăcuse și ea și privea rușinată dușumeaua. Acestea fiind spuse, m-am simțit dintr-o dată complicele acestei femei care părea că tolerează cu jenă o situație în care nici ea nu știa cum intrase. Ca ginecolog, de multe ori te simți complicele pacientelor tale, mai ales dacă trec dincolo de un anumit nivel al destăinuirii. Nu neapărat atunci când vorbesc despre o suferință a corpului lor, ci despre o anumită intimitate legată de această suferință. Detaliile pe care le auzi uneori depășesc cele citite prin cărțile de medicină.

Multe femei tinere, mai ales hispanicele care nasc trei-patru copii până la treizeci de ani ajung repede la acest tip de prolaps și vor să fie operate mai ales din cauza lărgirii vaginului.

Nu de mult o portoricană care nu vorbea deloc engleză, dar cu care am comunicat destul de bine, eu folosindu-mi spaniola, ea – întregul corp, a încercat să mă determine s-o operez. Pricipalul motiv pentru care cerea asta era pentru că vaginul ei scoate un anumit sunet dezagreabil atunci când făcea sex. Ca să mă convingă, încercă să reproducă acel sunet al vaginul ei plescăind-și limba în gură. Sunet care m-a amuzat atât pe mine, cât și pe asistenta care mă însoțea. De atunci, de câte ori aud pe cineva mâncând prea lacom, îmi amintesc de plescăitul acelei femei. Totuși, am refuzat s-o operez pentru că era prea tânără, nu avea deloc incontinență urinară și nici o lărgire a vaginului pe măsura plângerilor ei. Mi-am dat seama că voia să se opereze doar ca să-și satisfacă ultimul iubit. Până la urmă s-a operat la o clinică particulară undeva în Republica Dominicană și a revenit s-o văd la întoarcerea din acea excursie. Avea febră și operația făcută de mântuială i se infectase. A trebuit internată în spital și a rămas cu o strictură vaginală care avea să-i facă sexul un chin pentru restul vieții.

Doamna G., departe de-a mai fi la prima tinerețe, îmi mai spuse:

– Am fost consultată de un doctor într-o clinică particulară care nu mi-a inspirat deloc încredere. Mi-au spus că îmi poate face o ”întinerire vaginală” pentru 6000 de dolari. Ați auzit de clinica asta? Mi-a întins un card cu numele unei clinici de care nu auzisem. Ei bine, domnule doctor, ce spuneți? Credeți că mă puteți ajuta?

La urma urmei, doamna G. avea o problemă anatomică reală care s-ar fi agravat cu vârsta așa că i-am explicat în detaliu în ce constă operația, care sunt indicațiile, opțiunile și bineînțeles riscurile. Plus că nu trebuia să plătescă nimic, având asigurare. M-a rugat s-o programez cât mai repede cu putință. La plecare, m-a întrebat oarecum sfioasă cât durează recuperarea.

-Între șase și șapte săptămâni. A căzut pe gânduri.

-Dumnezeule mare, atât de mult?!? Mă scuzați, doctore, nu mi-e de mine, mă gândesc la el, săracul…

Am programat-o în scurtă vreme iar operația a ieșit bine, așa cum mă așteptam. În România, pe vremuri, se numea operație pentru ”ruptură veche de perineu”. Nu știu cum i se mai spune astăzi, dar atunci suna simplu, generic, ca un diagnostic cataclismic desprins dintr-o istorie veche și tulbure, în care încă nu se știe dacă unele bătălii au fost câștigate sau pierdute, dar din care partea vătămată rămâne femeia. În America, pe lângă plastia vaginală propriu-zisă, care presupune îngustarea și reconstrucția pereților vaginali, se pune și o bandă specială neresorbabilă, permanentă, sub uretră pentru a opri pierderea involuntară de urină. Tehnica e relativ nouă și implică folosirea unor ace speciale care trebuie introduse în pelvis pe o traiectorie foarte precisă, trecând prin apropierea vezicii urinare și a unor artere și vene majore. Complicațiile pot să fie dezastruoase în cazul rănirii vaselor mari. Metoda fost introdusă relativ recent în SUA, după cea fost inventată în Suedia și testată în Europa mulți ani. Adevărata indicație pentru acest tip de operație este incontinența urinară și prolapsul genital. Faptul că vaginul a devenit prea larg după nașteri e un motiv suplimentar, dar nu primordial, atunci când se selectează pacientele pentru operație. Nu toți ginecologii și-au însușit această tehnică.

Cum e ușor de ghicit, operațiile pe vagin sunt făcute în exces, în general, practicate de multe ori pentru motive pretins cosmetice, făcute incomplet sau incorect în clinici private unde indicațiile sunt puse după ureche și unde pacientele sunt convinse că vor avea un vagin ”ca nou”. Au apărut operații noi care se numesc pompos ”Vaginal rejuvenation” (operații de reîntinerire a vaginului) care nu sunt nici standardizate, nici aprobate de Colegiul American de Ginecologie.

Nu de mult, am avut o pacientă care m-a convins s-o operez pentru că se plângea că are labiile vulvare prea mari. Am amânat-o cât am putut, încercând să-i demonstrez că foarte multe femei au labiile mai mari și nu se plâng. E ca dimensiunea urechilor, dacă vreți, doar că urechile sunt niște părți ale corpului mereu vizibile, cu o participare estetică mult mai evidentă. În cele din urmă, mi-a adus argumentul decisiv, spunându-mi că vrea să-și scurteze labiile pentru că vara, când e cald, transpiră, se irită și o dor. Am vorbit cu șeful secției de ginecologie care mi-a arătat că există o condiție codată care se numește hipertrofie labială și o operație numită operație plastică a introitului vaginal sau reducție labială. Mi se părea ridicol să intru în sala de operații cu o indicație dubioasă. Lucrez cu rezidenți și studenți într-un program de predare unde sunt plătit pentru a-i învăța să opereze. Deci, vorbim totuși de o condiție medicală recunoscută și o operație standardizată plătită chiar de către asigurările medicale. O operație foarte simplă pe care, dacă pacienta mea ar fi făcut-o în altă parte, ar fi costat-o mii de dolari din buzunar. Totul a decurs bine. Ca în cazul tuturor plastiilor vaginale, trebuie să tai cu grijă, după principiul simplu că din mai mult poți face mai puțin, dar din prea puțin nu mai poți face mai mult. Întrebați-i pe croitorii, dacă mai există undeva vreunul. Până la urmă m-am simțit tras pe sfoară cu acea operație labială. Nu pentru că asigurarea nu mi-a plătit nimic, ci pentru că pacienta mi-a spus mai apoi că ăsta e doar începutul unui proces exhaustiv de înfrumusețare și reclădire a propriului ei corp. Eu declanșasem deci un proces care părea ireversibil. Era originară dintr-o țară din America Latină și îi născusem unul din cei trei copii. Avea 38 de ani și arăta de 28. Copii erau deja mari, fata de 17 ani o făcuse bunică. Era o femeie vie, fericită și frumoasă, cu un corp suplu și armonios. După mine, n-ar fi trebuit să facă nimic altceva decât să se bucure de viața care clocotea în ea ca o supă ce părea să de-a veșnic pe dinafară.

-Îți mulțumesc, doctore! Să vezi ce va urma! Imediat cum mi se vindecă, îmi voi pune prin clitoris un inel mic de aur, iar labia dreaptă o voi tatua. Încă nu sunt hotărâtă cu ce. Vara mea și-a făcut ceva asemănător si arată super. Ți-a fost pacientă poate-ți mai aduci aminte…

Am încercat s-o opresc, dar n-a fost posibil. Părea intrată într-o stare de transă, un fel de catharsis pe care-l au doar artiști când sunt atinși de-o anumită stare de grație. Reproduc mai jos, fără nicio exagerare, restul discursului:

-Ăsta-i doar începutul! La vară mă duc in Republica Dominicană unde îmi dreg sânii cu silicon, și-mi îngroș buzele. Riduri n-am, Slavă Domnului, dar ăștia pot acum să-ți facă fundul rotund și tare ca un măr, de parcă ai fi făcut gimnastică toată viața. Apoi vergeturile astea de pe burtă…

-Dar n-ai vergeturi deloc, iar fundul e ok…, am strigat aproape disperat, dar m-am oprit brusc pentru că nu voiam să mai fac vreo gafă. Cu puțin timp în urmă o pacientă veche de-a mea mi-a spus că s-a hotărât ca la cei 47 de ani ai ei să facă ceva bun și pentru ea. Copiii terminaseră școala, avea ceva bani și voia să-și mărească sânii. Examinând-o, m-a întrebat ce părere am. O știam de mullți ani și i-am spus cu o spontaneitate aproape prostească că sânii sunt ok.

-Bine, dar eu vreau să fac ceva pentru mine! Am reacționat involuntar și i-am spus că, dacă tot vrea să facă ceva, pentru ea mai bine să-și facă un lifting la față.

Pacienta cu operația labială n-a fost deloc impresionată de intervenția mea și a continuat:

– Concurența e foarte mare doctore după o anumită vârstă. Am patru verișoare tinere care-mi suflă tipii de cum îi văd…

N-am mai scos o vorbă.

În aceea vreme a apărut în Wall Strret Journal un articol despre aceste proceduri și despre o asemenea clinică particulară din Queens. Era condusă de o cubaneză fără nicio licență, în care, printre altele, practicau, pentru 5000 de $, și așa zisele himenoplastii, adică refacerea himenului și a virginității pierdute . O ”operație” foarte simplă, rudimentară, practicabilă chiar într-un cabinet simplu, cu anestezie locală. Pe lângă asta, făceau și operațiile mai sofisticate, ca cele pentru prolapsul genital, și toate se integrau în grupul chirurgiei ”de reîntinerire vaginala”(vaginal rejuvenation). Era vorba exact de clinica în care i se propusese doamnei G. operația. Toată povestea mi-a stârnit curiozitatea.

A doua zi am fost la ușa acelei clinici situate la 10 minute de casa mea pe care am găsit-o cu mare greutate pentru că părea intrarea într-un apartament obișnuit, la parterul unei case cu două etaje, tipice pentru Corona, Queens. Doamna care m-a primit era chiar proprietara și managera clinicii. Plus a unei reviste locale in spaniolă care promova înfrumusețarea și reîntinerirea în orice fel a femeii. Mi-a spus că sunt interesați în a angaja ginecologi cu experiență în domeniu. Făceau și tratamente cu Botox, lasere pentru scoaterea părului nedorit sau venectaziilor la fel de nedorite, proceduri pe care, să nu-mi fac griji, le voi învăța din mers. M-a întrebat dacă știu să folosesc noile metode chirurgicale de tratare a incontinenței urinare și asta m-a făcut dintr-o dată mai interesant. Pe măsură ce-a vorbit cu mine, s-a relaxat pentru că a observat că sunt și eu un străin cu accent. În Queens, puțin accent te face mai de încredere, plus că a priceput că sunt un profesionist care știe despre ce e vorba.

S-a decis să-mi arate și restul clinicii care avea să se dovedească neașteptat de mare . Am ieșit din acea mică sală de așteptare și m-a surprins total arătându-mi 5-6 săli de operație care se ascundeau nebănuite în spatele acelei clădiri mici și umile de cartier. Câțiva doctori, anesteziști și asistente erau la treabă cu pacientele pe mese. Era o clinică chirurgicală ambulatorie și altfel totul părea în regulă, doar că nu te așteptai să dai de niște săli de operație într-un loc atât de înghesuit, lângă care conviețuiau umăr la umăr pizerii, frizerii de cartier și fast-food-uri chinezești. Bănuiesc că acea clinica avea aprobările de rigoare, altfel poliția ar fi închis-o de mult. Realitatea e că, de când sunt în New York, am văzut multe afaceri, întreprinderi și bussiness-uri făcute pe muchia legalității. Nimeni nu cred că știa prea clar ce se petrecea pe acele mese, în vaginele unor femei care erau dispuse să plătească cash. Ca în atâtea alte afaceri, era important să fie clientela mulțumită, să nu se lase cu complicații și cu dări în judecată.

Am mai rostit câteva întrebări de complezență, să nu par nepoliticos, iar ea mi-a pus niște întrebări cheie, medicale, din care înțelegeam că știe ce se petrece înăuntru clinicii. Fusese un fel de felcer în Republica Dominicană, iar afacerea mergea strună aici în New York. Pentru operații interzise sau prea scumpe în SUA, aranja transportul, cazarea și operația în Santo Domingo, plus o săptămână de refacere pe-o plajă, pentru mai puțin de o treime din prețul american. La sfârșit, m-a întrebat dacă nu cred că era păcat ca un ginecolog cu experiența mea să se irosească pe bani puțini, muncind pe brânci într-un spital greu de linia întâia din Queens. „Ce zici, doctore, vrei să lucrezi pentru noi?”

Am plecat de-acolo oarecum întors pe dos și m-am gândit la gărzile grele de noapte în care stăm treji și muncim uneori continuu peste 24 de ore pentru mai puțin decât se plătea aici pentru o operație simplă, de nicio oră!

Făcusem totuși o mică greșeală în cazul Doamnei G. Uitasem s-o întreb cât e de mare penisul iubitului ei. Când începusem să practic această operație în România anilor 80, profesorul ne spunea că e bine s-o întrebi pe pacientă cât e de mare penisul soțului pentru a ”croi” vaginul cât mai corespunzător. În America, îmi pierdusem acest bun obicei pentru că aici putea părea o întrebare nelalocul ei. Regula generala e ca, înainte de terminarea operației, să poți introduce ușor vaginal două degete. Există riscul real de-a îngusta prea tare vaginul sau de-a crea stricturi, ceea ce ar fi mult mai rău decât a fi lăsat lucrurile așa cum erau.

Cum toată lumea știe, mărimea penisurilor variază destul de mult. Dar și cea a degetelor, motiv pentru care e de preferat să ai informația necesară înainte de operație. Procedura constă într-un timp anterior în care se repară peretele anterior al vaginului (și se pune acea banda sub uretră) și unul complet diferit pentru peretele posterior, care e totdeauna ultimul. Dacă după primul timp constați că totul e îngustat suficient , al doilea timp nu mai e obligatoriu.

Doamna G a fost foarte mulțumită de rezultatul imediat al operației pentru că încetase să mai piardă involuntar urină. După vreo trei luni, însă, nu mai fost atât de mulțumită.

-Domnule doctor, încă e prea largă. V-am spus, n-o fac pentru mine…

Am examinat-o atent și totul mi s-a părut potrivit. Am rugat-o să mai aștepte câteva luni, sperând că lucrurile se vor așeza cu timpul într-o matcă bună. A reapărut cu lacrimi în ochi după cinci luni. Aștepta tristă în sala de așteptare cu același iubit al ei care m-a privit dezamăgit, chiar disprețuitor, și am presimțit că nu urmează ceva bun. Am reexaminat-o și am încercat s-o conving că totul pare bine.

-Nu, doctore, nu e bine. Mi-ați spus că mai puteți îngusta puțin posterior și de-asta sunt aici – să vă rog din suflet să faceți și partea a doua.

Puteam s-o refuz, dar privindu-i genunchii care aveau două răni simetrice, așa cum aveam când eram copii și cădeam julindu-ne genunchii, am întrebat-o:

-Ați căzut cumva? Am întrebat-o, arătându-i gernunchii . Am văzut-o roșind pentru prima oară.

-N-am căzut deloc. Mă chinuiesc și eu cum pot să-l satisfac… nu-i ușor, credeți-mă.

Cu asta m-a convins și am programat-o imediat pentru a corecta și partea posterioară a peretelui vaginal. Operația a decurs din nou bine, deși am avut ușoare emoții, temându-mă să nu fi exagerat prea mult cu îngustarea.

Doamna G a plecat acasă în aceeași zi și am uitat de ea pentru o vreme. La două săptămâni de la operație totul părea normal, iar pe urmă femeia a dispărut pentru trei luni. Când a reapărut era mai tristă ca niciodată și atât ea, cât și iubitul ei mă priveau ușor furios. Ceea ce am apreciat totdeauna la doamna G a fost că intra totdeauna singură în camera de consultații. Simțeam amândoi că ar fi fost mult prea mult să apară și el.

-Spuneți-mi cum e? am întrebat-o anxios.

-Destul de rău. Mi-a răspuns simplu. Știu că mai îngust de atâta nu se poate face, de asta sunt atât de nenorocită.

Am reexaminat-o tăcut. Totul părea bine vindecat și de-abia am putut s-o examinez. Apoi am i-am văzut îngrozit genunchii. Avea pe amândoi două răni proaspete mult mai mari, ca două arsuri de gradul doi, peste care pusese o cremă epitelizantă.

– E prea strâmtă cumva? Am întrebat-o îngrozit.

-Deloc. Zice că încă e prea largă. Vedeți și dumneavoastră, mă chinuiesc cum pot… încerc tot felul de poziții, doar să fie mulțumit. Vai de genunchii și de coatele mele… A început să mă doară rău și spatele…

I-am pus, în sfârșit, întrebarea pe care o amânasem atâta timp:

-Nu vă supărați, dar dânsul cât o are de mare?

-E mică…, foarte mică.

-Cât de mică, Dumnezeule?

-Vreți să v-o desenez? Am dat din cap. A luat o rețetă de pe masă, mi-a smuls din mână pixul cu care mă jucam nervos și din două mișcări a făcut un desen foarte mic.

-Acum mă înțelegeți?

…

(sursa foto: teotandafir.com)