Ieşi din rând! – 50

Mi se spune că-i numai gura de mine

Era luni, abia deschisesem, de când rămăsesem fără contabilă îmi cam făceam veacul în magazin, nu mai aveam timp să bat oraşul, ca înainte. Comis-voiajorul intră pe uşă, spilcuit ca întotdeauna. Până să-l dau afară, m-a luat tare:

– Salut, amice! Te superi dacă mai stăm de vorbă?

– Mă supăr foarte tare.

– Nu e bine. Stăm de vorbă puţin şi apare şi domnul Piele.

S-a aşezat fără să-l poftesc în scaunul de lemn cu spătar înalt al bunicii. Eram atât de furios că nu-mi găseam cuvintele.

– Din clipă în clipă apare şi domnul Piele să batem palma.

– Baţi palma cu mă-ta! i-am strigat.

N-a apreciat stilul meu. S-a înroşit, a strâns din dinţi, dar n-a răspuns provocării. Era atent la mişcările străzii. Faţa lui era toată numai zâmbet.

Prin geamurile uşilor de la intrare am văzut jeepul oprind în faţa magazinului. Una dintre matahalele pe care o să le iubesc până la sfârşitul vieţii a deschis portiera să coboare Piele, zis Chelu. Comis-voiajorul s-a repezit să-i deschidă uşa şi l-a poftit în scaunul bunicii. Erau ca la ei acasă.

Chelu s-a foit o vreme, i se părea scaunul prea tare, ar trebui să-ţi fixezi o pernă pe spătar, a zis.

– Oi fi având hemoroizi, i-am spus.

A tuşit scurt, s-a uitat lung spre mine, nici el n-a apreciat gluma, dar s-a abţinut. Ca toată lumea care intra prima oară în magazin, a remarcat muzica ambientală.

– Chestia asta merge tot timpul? a întrebat fără rost. N-o poţi opri să stăm puţin de vorbă?

Am dat din cap că nu. N-aveam chef nici să stau de vorbă cu el. S-a răzgândit imediat.

– De fapt, poţi s-o laşi. E o chestie mişto, chiar prea mişto. Cred că atrage clienţii. O s-o ţin şi io.

Nu-mi prea era clar ce vrea să spună, dar aveam o bănuială.

– Cât vrei? a zis.

– Nu vând.

– Am înţeles. Cât vrei să stea pe-aici şi oamenii mei?

– N-o să vândă nimeni droguri în magazinul meu!

A tresărit.

– Cine a vorbit de droguri?

– Ştii bine!

– Am vorbit eu de droguri? Eu am vorbit de ţigări şi de băutură. N-ai strop de băutură pe aici şi nici fir de tutun. Lumea le caută şi ies bani frumoşi.

– N-o să se-ntâmple asta!

– E mai bine să ne-nţelegem, înainte să cadă poliţia pe capul tău. Vrei să te cheme din nou?

– Tu i-ai trimis?

A tuşit, de parcă şi-ar fi dres glasul înainte să-mi dea sentinţa.

– Ascultă, vreau să ne lămurim, sigur n-ai înţeles cum stă treaba. Cu vreo lună-n urmă am crezut că ai coaie mari, de te dai aşa forţos. Am întrebat în dreapta şi-n stânga şi m-am lămurit. E numai gura de tine. Am priceput asta, am râs şi-acum e simplu. Îmi vinzi sau te rad. De ăia care-au venit de la Bucureşti mă cam doare-n cur. Aici io fac jocurile. Sunt blând cu tine pentru că ştiu că-nţelegi, eşti om cu carte, nu ca vecinii tăi. Vecinii tăi mi-au vândut din prima. Ai o săptămână să te hotărăşti, e ultimul termen. Pe urmă nu-ţi va mai fi bine.

N-a mai vrut să ştie ce-mi trece prin cap. Presupunea că îl spurc.

(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)