Doina Bezea 
Pe lungi spinări de toamne sângerii
rupând din ramuri bocete de trăsnet,
am împletit amurgu-n ochii-ți vii,
să-mi sting căderea-n dulci tristeți de foșnet.
M-am îmbrăcat cu străluciri de stea
în catifeaua timpului edenic,
punând arcușul vieții-n giulgi de nea,
și, versul cel de taină într-un sfeșnic.
Am împletit din ploaie lungi cărări
grăbind spre tine pașii-mi de mătase,
țineai în brațe lungi iertări din flori,
căci, dorul greu din toamnă mi te luase.
Castele mii, de fluturi argintii
strângeau, apatic, în clepsidre zborul,
doi stropi de ploaie prinși în colivii
sorbeau cu patimi, în genuni, amorul!
Sursa foto: 4.bp.blogspot.com
