Ligia Murășan 
Cerul de-opal s-a uzat,
iar timpul ancestral e vechi,
sufletu-mi vetust e spart
în infinite, deșarte perechi…
Îmi voi purta pașii molatici
de-a lungul potecilor cu vise,
ochii-mi vor privi sălbatici
în inimile albe deschise.
Buzele-mi udate cu mir
șopti-vor vechi romanțe de iubire
unde atingerile-s de cașmir,
iar noaptea-ngheață orice simțire…
Vântul efemer al renașterii
amăgește orice tânără făptură,
ecourile lui urlă din clipa zidirii
ca în rândurile galbene din Scriptură…
