Alex. ȘtefănescuAlex. Ștefănescu
05.04.2017

„Cățelușul mai important decât un ministru”

VASILE ANDRU. Literatura română a pierdut un scriitor şi a câştigat un predicator. Primele cărţi ale lui Vasile Andru conțineau o proză subtilă, inspirată din experimentele prozatorilor francezi din „noul val”, dar fără nimic epigonic. Apoi, scăpat de sub supravegherea criticii, Vasile Andru a alunecat spre cu totul altceva, s-a transformat într-un fel de înţelept-pedagog-călugăr, propovăduind… ameliorarea speciei umane. Tehnicile de ameliorare recomandate virtualilor prozeliţi sunt un amestec pitoresc şi suspect de practici creştine şi yoga, în conformitate cu o modă a transcendentalului, parapsihologiei, zodiacelor, bioenergiei, indianismului etc. lansată de ziariştii occidentali în scopul… ameliorării tirajelor publicaţiilor lor.

PAUL ANGHEL. Inteligent, inventiv, Paul Anghel a excelat în eseistică. O clipă în China – eseu despre eternitatea culturii chineze reprezintă, poate, cartea sa cea mai valoroasă, în care există nu numai o spectaculoasă definire a specificului chinez, ci şi – ca termen de comparaţie – o spectaculoasă definire a specificului românesc. În schimb, vastul ciclu romanesc Zăpezile de-acum un veac, constituit din zece cărţi, are o valoare literară nesemnificativă, suferind de tezism, de artificialitate, de inconsistență epică.

LIVIU ANTONESEI. Poetul şi eseistul din Iaşi cu formaţie de psiholog a publicat printre altele o carte intitulată Despre dragoste. În cuprinsul ei este vorba chiar despre dragoste (aşa cum într-o compunere şcolară cu titlul Iarna este descrisă chiar iarna). Ca să ataci direct, fără ezitare, o asemenea temă, fără să fii Nabokov sau Kundera, îţi trebuie o anumită naivitate. Liviu Antonesei o are. El se consideră competent în materie pentru că a trăit (după cum declară el însuși) mai multe aventuri amoroase.

TUDOR ARGHEZI. Tudor Arghezi s-a manifestat în tot ce a scris ca un revoltat împotriva ierarhiilor sociale, morale sau estetice acceptate de toată lumea. În paralel cu textele pamfletare, el a compus şi un fel de imnuri pentru fiinţe şi obiecte modeste, desconsiderate de către cei din jur. Aceasta este, de altfel, principala sa formă de negare: o negare prin afirmare. Proslăvind cartofii umili care încolţesc în pivniţă, albinele harnice și anonime, oamenii neînsemnaţi, mereu neluaţi în calcul, el sfida opinia comună. Din punctul lui de vedere, căţeluşul Zdreanţă, „cel cu ochii de faianţă”, era mai important decât un ministru.

GEORGE ARION. Ca autor de romane polițiste, George Arion a fost numit de Ov. S. Crohmălniceanu „un Raymond Chandler al României”. Mai corect ar fi însă să-l considerăm un George Arion al Statelor Unite. Stilul alert și captivant, umorul „trăznit”, ca si modul decent de a trece mereu sub tăcere melancolia celui ce se simte singur în marile aglomerări urbane au asigurat de la început inteligibilitatea povestirilor sale dincolo de Atlantic. Din acest punct de vedere, se poate spune că literatura lui George Arion a intrat în NATO înaintea României.

A.E. BACONSKI. Lui A. E. Baconsky i-a lipsit înzestrarea pentru poezie. Versurile sale par nu create, ci confecţionate. Cu profesionalism, uneori şi cu eleganţă, dar niciodată cu acea angajare existenţială care îi caracterizează pe poeţii talentaţi, chiar şi în momentele în care se joacă. În timp ce le citim, avem – şi ne este greu să explicăm de ce – sentimentul că ele nu-l exprimă pe autor. Între poet şi poezie apare o neconcordanță. Este ca şi cum cineva ar cânta la pian cu mâinile înțepenite de frig.

GEORGE BACOVIA. Ceea ce frapează înainte de toate la personajul liric din poezia lui Bacovia – alter-ego stilizat şi expresiv al poetului – este desăvârșita lui inaderenţă la realitatea înconjurătoare. Pare venit de altundeva, un extraterestru cu înfăţişare omenească. Situaţii şi decoruri, care pentru noi au multe semnificaţii, lui nu-i spun nimic.

NICOLAE BALOTĂ. Tânărul Nicolae Balotă (cel din paginile de jurnal) ne devine uneori antipatic, din cauza unui fel de voluptate amorală cu care se dedă lecturii. El pare adâncit în citirea fiecărei cărți ca o albină în floarea din care suge nectarul. Femeile care i se perindă prin locuință nu reuşesc să-l smulgă din această imobilitate extatică şi să se impună ca oameni cu conştiinţă. Rămân partenere efemere într-un joc care procură plăceri inferioare celor oferite de lectură.

NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.

Desen de Linu.