Alex. Ștefănescu 
Maria Grapini (ministru delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism în guvernul Victor Ponta, între 2012−2014, în prezent – europarlamentar) a atras atenția ziariștilor prin greșelile de gramatică făcute în mod curent. Mulți dintre ziariști fac ei înșiși greșeli de gramatică, este adevărat, mai subtile, dar aceasta nu-i împiedică să se amuze pe seama Maria Grapini, văzută ca o regină a agramatismelor.
Meritele ei remarcabile în relansarea industriei textile și crearea de noi locuri de muncă trec astfel neobservate, puse în umbră de pitorescul personajului. Cartea sa, Viața, între scrieri și trans-scrieri, apărută nu de mult (și aproape imediat reeditată!) poate fi considerată un adevărat recital de folosire precară a limbii române.
În carte sunt două categorii de texte: interviuri cu Mariana Grapini și un roman, probabil autobiografic, scris chiar de distinsa doamnă, considerată una dintre cele mai de succes femei din România.
Formulările nefericite din răspunsurile date unor ziariști ar putea fi trecute cu vederea, pentru că n-au regim de text literar. Dacă luăm un interviu unui boxer care tocmai a învins într-un meci greu sau unui cosmonaut întors pe Pământ dintr-o expediție riscant, ne interesează ceea ce spune interlocutorul nostru mai mult decât cum spune. Și totuși, dezacordurile gramaticale sunt în acest caz prea frecvente ca să treacă neobservate:
„A dispărut mica industrie, locurile de agrement, liceul, gara.”;
„Lumea nu mai încape în recepția hotelului. Ambasadorul României și tot personalul de la misiunea economică a României este prezent la acțiune.”;
„Un nou ropot de aplauze se pornesc imediat.” etc.
Apoi, ne atrag atenția multe exprimări nefericite, unele de un umor involuntar:
„− La noi [în comuna Berești, din județul Galați, declarată în 1970 oraș − localitate în care s-a născut Maria Grapini], Moș Nicolae nu exista, ca și cadouri, dar era hramul bisericii”;
„ – În studenție au fost multe amintiri haioase.”;
„Nu-mi plac zilele să fie la fel, chiar dacă sunt plăcute.”.
Romanul Viața, între scrieri și trans-scrieri, inclus în același volum, este judecat inevitabil de cititori ca un text literar, astfel încât folosirea incompetentă a limbii române nu prea mai poate fi privită cu îngăduință. Cum să se erijeze în artist al cuvântului cineva care nu este nici măcar un utilizator corect al cuvântului?
„Mi-a plăcut istoria și sportul.” – afirmă cu aplomb un personaj luminos al cărții. Și lista de dezacorduri din roman este lungă.
Dar și mai lungă este lista de banalități formulate solemn. Iată un fragment dintr-un dialog între protagoniștii cărții, Oana și Mark, care, îndrăgostiți unul de altul la a doua tinerețe, pleacă într-un fel de voiaj de nuntă în insula Creta:
„− Dragă Oana, Creta este pentru mine un tărâm al eternității, mereu deschisă către Europa și restul lumii.
Insula Creta, cu plajele și stâncile sale sălbatice, este, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă insulă a Greciei și cea de-a cincea ca mărime din Europa.”;
„− Mark, prietenia, alături de sănătate, este cea mai prețioasă comoară.”
Cum poate fi insula Creta cea de-a cincea ca mărime din Europa din punctul meu de vedere? Nu este vorba de o ierarhie obiectivă, care are drept criteriu suprafața în kilometri pătrați a insulelor europene?
Romanul, în care cuvântul extraordinar este repetat de zeci de ori, înduioșează și plictisește printr-o paradă de fericire convențională, lipsită de orice legătură cu literatura:
„Și am făcut, am făcut multe, pentru că Dumnezeu a vrut așa, iar eu am dorit să muncesc, să consum timpul util. De aceea eu cred că viața este frumoasă și atunci când ai greutăți, dacă știi să alegi, să vezi partea utilă, frumoasă, să transformi greutatea într-o încercare pentru care tu poți fi fericit, găsind soluții să o depășești. Când am născut băiatul, a fost ceva extraordinar. Am avut mari probleme la naștere, dar frumusețea copilului, a ceea ce simți ca mamă, a acoperit greutatea nașterii. Nimic nu poate fi mai înălțător decât să dai naștere la o nouă ființă, s-o vezi cum crește, cum se transformă încet, încet și ajunge om matur, care, într-o zi, te depășește în toate. Vezi, cum să nu spui că viața este frumoasă, că poți fi și fericit??”
Maria Grapini este o femeie capabilă și frumoasă. Mi-am spus, citindu-i cv-ul și privindu-i fotografia, înainte de a deschide cartea, că în cazul ei poate și greșelile de gramatică au farmec. Nu au.
(Text apărut în România literară nr. 46/ 2016)
Desen de Linu
