Ana Barton 
Pfii, tocmai acum se cere redefinirea noțiunii de familie în constituție. Acum, când voiam și eu să mă căsătoresc cu mama, c-o iubesc de dinainte de-a mă ști, cu fiică-mea, pe ea o iubesc de dinainte de-a o ști, cu prietena mea I., mi-a zis că mi-a cumpărat solniță și piperniță, ale mele s-au spart, cu prietena mea A., care mi-a spus de două ori „N-o să te las niciodată la greu“, de două ori în ultima lună, cu prietena mea M., care-mi cumpără haine fistichii pentru că așa vrea ea, când intră-ntr-un magazin se gândește dacă mi-ar plăcea ceva și nu s-a-ntâmplat niciodată să nu-mi placă, cu frate-meu, c-a fost făcut pe comandă de ai mei, comanda am dat-o eu, și-a ieșit ceva ireal de mișto, cu prietenul meu H., încercăm o căsătorie mixtă, el e gay, eu, nu, dar fiindcă suntem bărbat și femeie cred că nu există impedimente, nefericiți să fim, la naiba!, asta e tot ce contează, cu motanul meu F., un tip de-un romantism feroce, chiar dacă mai pierde din mustăți, cu bicicleta eliptică, poate-așa mă achit de obligațiile conjugale și alergăm mai mult împreună, și mai luasem în calcul și căsătoria cu „Un veac de singurătate“, dacă tot nu ne despărțim de-atâta dulceață de vreme.
Și uite cum se dă astfel o lovitură cumplită căsătoriei prin redefinirea noțiunii de familie în constituție. Fiindcă exact asta se va întâmpla în practică. Familia va continua să fie familie, bazată pe dragoste, cu atenția, grija, păsarea, ajutorul, frumusețea, bucuria și toate celelalte bunătăți care o alcătuiesc, iar căsătoria va ajunge în timp o cenușăreasă, o formalitate, va fi redusă la o hârtie semnată de doi oameni, un contract. Și e nedrept, e aberant. Căsătoria nu e doar atât. E o formă de asumare a unei relații, o formă de legitimare socială, o formă de protecție a membrilor ei și a bunurilor acestor oameni. Nu e puțin deloc. Cred că cel mai crunt simt asta pe pielea lor cei care ar vrea să se căsătorească, dar legislația acestui stat laic nu le permite. O simt și cei care cred că e demodat să te căsătorești, atunci când cuplul se desparte, dintr-un motiv sau din altul, și-ncepe nebunia consecutivă despărțirii. Iar acum mă refer la copii și la bunuri, nu la durerea pe care o presupune orice despărțire. Nu înțeleg cum acești oameni care militează pentru redefinirea familiei în constituție, cerând să fie scris acolo negru pe alb că se pot căsători doar un bărbat și o femeie, nu-și dau seama că exact în căsătorie lovesc. Familia va continua să fie ce este încă de la începutul lumii oamenilor: manifestarea iubirii dintre om și om. Aici nu are nimeni cum și cu ce să lovească.
Iar asta vine tot din faptul să sistemul nostru de învățământ e inadecvat timpului istoric în care trăim. Bine-nfipt și-ncăpățânat însă ca acarienii. Prea puțini l-au putut surmonta. Toți am trecut prin el, unii, puțini, au reușit să treacă peste, să-l uite, să se autoeduce în paralel sau să se educe prin alte părți, în alte sisteme, ulterior. Suntem în acest punct din cauza sistemului nostru public de educație. Public și gratuit, dar gratuit, mult prea des, în ambele sensuri ale cuvântului. Am tot fost atâta vreme în urma istoriei. Văd că deja începem să fim în afara ei. La școală nu învățăm dragostea, păsarea și respectul. Se vede atât de limpede că nu. Dar cel mai bine se vede că nu le-am învățat nici acasă.
Foto: Narcis Pop
