„În onoarea mea se vor trage salve de tun”

Poeta, prozatoarea şi traducătoarea Nora Iuga a primit pe 22 martie 2017, la Palatul Cotroceni, Ordinul Naţional ”Pentru Merit”, în grad de Comandor din partea Preşedinţiei României. Mai jos, puteți citi un interviu realizat de Angela Baciu cu ocazia acestui eveniment.

***

A.B. – “Parcă acum nu mai sunteţi atât de înalt cum credeam”, ai spus adresându-te Preşedintelui României, şi el a râs şi cei din sala au râs. Dar era un protocol, l-ai pierdut pe undeva?

N.I – Recunosc că naturaleţea mea este atât de necontrolată, încât dă buzna în Palat fără să bată la uşa. Adevărul este că Preşedintele “meu”, cum îl numesc, ori de câte ori îl văd pe ecranul televizorului, cu mâna pe inimă, când se intonează imnul ţării, simt că este cel mai mare om pe care l-am văzut vreodată, singurul în stare să ridice această ţară în dreptul ochilor săi pe care nu poţi să nu-i crezi. Când m-am aflat alături de El, m-am simţit asemenea greierului, pe care, după cum spune Kafka în corespondenţa sa, chinezii îl ridică în palmă până la nivelul propriilor ochi, înainte de cursa de “sprint”. Întrecerea greierilor e un sport tradiţional în China, iar schimbul de priviri de la egal la egal, între om şi greier, îi insuflă micului concurent forţa învingătorului. Cu siguranţă că alături de Klaus Werner Iohannis mi-am luat rolul în serios şi am spus ce mi-a dictat greierul: “parcă acum nu mai sunteţi atât de înalt”. Alături de el, de fapt, crescusem eu…(râde)

A.B. – Medalia primită e coroniţa premiantului din clasa I, sau titlul de “Doctor Honoris… Pauza”?

N.I.- Ştii foarte bine că prima ipoteza e exclusă. Ce sînt eu, pasăre Phoenix, să-mi iau zborul din propria cenuşă ca să mai ating Everestul? Dar, nici la “Doctor Honoris… Pauza”, crede-mă, nu aspir. Sunt conştientă că apelativul cu care mă onorează unii atât în ograda proprie, cât şi pe Piaţa Occidentală – “la grande dame” e mai potrivit la o licitaţie cu exponate de panopticum şi nicidecum cu un titlu olimpic.(râde). Însă, Angela, nici acest “Doctor Honoris… Pauza” nu mă prinde atâta timp cât mai aud glasul acelei guri străine care vrea să fie auzit şi de alţii şi tu, scriitorul, îi faci pe plac şi îl scoţi în lume şi rămâi greier până la moarte, imaginându-te într-o permanentă întrecere în care vrei să mai câştigi…Fostul Preşedinte al Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, m-a răsfăţat încă de anul trecut cu o Cruce de Merit în Grad de Cavaler pentru valoarea operei mele literare şi pentru promovarea literaturii germane în lume. N-a trecut anul şi, iată, Preşedintele Klaus Werner Iohannis mi-a acordat Ordinul de Cavaler în grad de Comandor! Cum să fi intrat în pauză, când sunt scoasă la rampă, nu piafet de tun, ci între un mare om de stat Klaus Iohannis şi un mare artist, Ion Caramitru. În ziua marii mele confirmări, în care motoraşul mi-a funcţionat perfect, nici vorbă de pauză, telefoanele au zbârnăit non-stop în camera mea din Balta Albă. Multe de la cititori, cvasinecunocuti, multe de la scriitori sau critici din Germania, Spania, Franţa, Arizona, Canada… Foarte puţine de la confraţii mei din ţară. Am aflat că evenimentul a fost difuzat cu deferenţa cuvenită pe multe posturi de televiziune. Din păcate, tocmai pe postul de ştiri “Realitatea”, unde credeam că mă pot relaxa, văzându-mi confirmate opiniile, cum mi se întâmplă de cele mai multe ori, am aflat că pentru onorabila comentatoare Lavinia Şandru, care s-a visat să fie actriţă, dar semaforul ei s-a blocat pe roşu, păcat! ne consideră şi pe mine, dar mai ales pe actorul Ion Caramitru, care a tras ca nici un alt om de teatru atenţia Occidentului asupra incontestabilei valori a teatrului românesc, niște rebuturi, când există atâţia artişti geniali, ca marele Florin Persic Senior, pe care Preşedintele “meu” nu s-a gândit, chipurile, să-l onoreze… Gracila Lavinia Şandru a uitat, pesemne, că marelui Florin Piersic i-a luat măsura, evident, înaintea noastră. Noroc cu o doamnă avocat care participa la interesanta emisiune”culturală”. Doamna respectivă se pare că nu auzise nici domnia sa de Nora Iuga, dar reţinuse numele meu oficial Eleonora Almosnino şi mi-a acordat, pe loc, titlul de “mama emerită” a marelui balerin Tiberiu Jose Almosnino, ceea ce trebuie să recunosc m-a bucurat de o mie de ori mai mult decât “laudele” distinsei intelectuale Lavinia Şandru. Aşadar, Angela dragă, să revenim la oile noastre. Îmi displace profund să mă laud cu realizările mele, dar, chiar dacă aş vrea, nu pot să concurez la categoria “Doctor Honoris… Pauza”, când cearceaful meu cred că nu mi-ar ajunge să-mi scriu pe el întregul curriculum vitae: 17 volume de versuri, 9 de proză, 1 volum de interviuri semnat Angela Baciu, în jur de 36 de traduceri din limba germană, printre care 3 premianţi Nobel: Gunter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller, care au obţinut marele premiu după ce au fost traduşi de mine. 16 volume apărute în Germania, Franţa, Spania, Italia, Elveţia, Slovenia, Elveţia, Polonia, America; 5 premii ale Uniunii Scriitorilor din România; 2 ale Revistei “Cuvântul”; 2 ale Filialei Bucureşti; 1 premiu acordat de Radio Cultural; premii ale revistelor Transilvania, Euphorion etc. Marele premiu Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, 2008, Germania. Şi acum, iată, am intrat în atenţia Preşedinţilor devenind Cavaler şi Comandor! Cerul e foarte frumos când ai parte de Preşedinţi care citesc.

A.B.- 2017: 86 de ani, 1000 de riduri, premii pentru o carte între paranteze, La grande traductrice la Chur (Elveţia) şi joaca noastră de-a Dostoievski.

N.I – Vai, Angela, chiar vrei să-mi storci şi ultimul strop de energie ca să mă constrângi să accept, cu orice preț, titlul de “Doctor Honoris… Pauza.”. Parcă nu ne-am întrecut noi două în cursa de 100 de metri plat ca să realizăm un nou record la campionatul Naţional care va avea loc la Bookfest, unde vom obţine timpul cel mai bun în cursa de fond, “mai drăguţ decât dostoievski”? . Şi când ne vom afla amândouă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, vom înălța blana de leu pe care o să ne-o pună la picioare Mister T.

A.B.- Înainte de a te fotografia cu Preşedintele, te-ai fotografiat într-o ghenă de gunoi?

N.I – Chiar. Angela, de unde ţi-ai procurat intuiţiile astea care te fac să pătrunzi în borgiile cele mai ascunse ale unei foste femei irezistibile – na, că ţi-am zis-o! Da, a venit Dirk, fotograful din Germania, tocmai la mine în Balta Albă, ca să mă fotografieze la ghenă, fiindcă unde e gunoiul mai mare se-ncheagă umbra şi pe umbră orice femeie e mai frumoasă, aşa cum şi pisicile, fără deosebire de vârstă, noaptea sunt negre. Am eu noroc mereu de fotografi care-mi imită personajele, sunt exotici, şi irezistibili, şi exoftalmici, şi cu idei culese de pe șoldul stâng al lunii. Cu tine, pot vorbi aşa, că înţelegi. Dar, mie tot Tobias mi-a plăcut mai mult că ne-a invitat la Bellu, pe Mircea Cărtărescu şi pe mine, la o şuetă foto. Mircea a capitulat, eu am exultat de bucurie şi Tobias m-a pozat de mână cu superba Doamnă cu Umbrelă, toată de marmură din creştet până în călcâie. Mie îmi place la cimitir, de asta şi Angela – fii cuminte, că nu-i vorba de tine, e vorba de Angela M. – mi-a prorocit că în curând voi avea o mare bucurie când voi fi întinsă pe carul mortuar şi în onoarea mea se vor trage salve de tun… păi, cum altfel? E tot ce mi-am dorit eu mai mult în această viaţă!

(sursa foto cover: arhiva Cotroceni)