Alex. Ștefănescu 
Se numește Jovi Ene și scrie în mod curent despre cărți (și filme) în revista on-line Recenzii despre filme și cărți (filme și cărți.ro). Crede despre sine nu numai că este capabil să se pronunțe asupra cărților, dar și că a ajuns o vedetă în domeniu. Își imaginează că fiecare informație despre el îi interesează pe admiratori și de aceea le dăruiește magnanim biografia sa, ca un mare fotbalist care le face cadou fanilor tricoul și bocancii:
„Sunt născut în zodia Gemenilor acum vreo 30 de ani, undeva pe lângă oraşul Câmpina, unde încă locuiesc şi probabil o voi face mult timp de acum înainte, trecând prin filologie-istorie şi apoi prin drept la Braşov, oraş de care m-am îndrăgostit și în care îmi face plăcere să mă întorc de fiecare dată… şi în care mi-am păstrat unii dintre cei mai buni prieteni… Am o soţie înţelegătoare şi încântătoare şi un copil extraordinar − Cătălin…
Din 2001, lucrez la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, [iar] de la 13 decembrie 2010, la Casa Națională de Pensii Publice, unde am descoperit o pasiune din ceea ce fac şi, consider eu, fac această meserie cu profesionalism şi responsabilitate.”
Recenziile pe care le scrie și le postează pe site-ul său nu justifică însă această emfază. Ele suferă de improvizație și amatorism. Jovi Ene laudă pe aproape toată lumea folosind o terminologie critică rudimentară, plină de locuri comune. Recenzând, de exemplu, o carte de publicistică (slabă) semnată de Radu Vancu, România vertebrată, 2016, criticul face asemenea considerații:
„Poziția autorului, cel puțin din punctul meu de vedere, este mereu pertinentă și spune lucrurilor pe nume”;
Articolele sale sunt îndreptate „împotriva tuturor derapajelor care au apărut în politica românească”.
Radu Vancu este un jurnalist „care dorește bine cititorilor săi”.
Se remarcă și imprecizia gramaticală a frazelor lui Jovi Ene. O construcție de genul „Poziția autorului este mereu pertinentă și spune lucrurilor pe nume” este confuză, întrucât se poate înțelege că poziția spune lucrurilor pe nume.
Concluzia articolului definitivează impresia de critică literară simplistă, nerelevantă:
„România vertebrată este o carte formată din mai multe articole publicate în ultimii patru ani, o carte pertinentă și mereu actuală pentru cei care au trăit implicați acești ani”.
Cu nonșalanța unui personaj dintr-un film american de acțiune, Jovi Ene sare peste prăpastia dintre Radu Vancu și Yasunari Kawabata și îi analizează și acestuia o carte, romanul Sunetul muntelui, în același stil deopotrivă pueril și vetust. Deviza sa în critica literară pare să fie: „Nu-i așa că-i așa?” Iată un exemplu:
„Personajul principal al romanului, Shingo, se află undeva la vârsta critică de peste 60 de ani, înainte de pensionare, dar aflat într-un moment al vieții în care regretă deciziile din trecut, situația familiei sale din prezent și necunoscuta viitorului.”
Din nou ne atrage atenția exprimarea nesigură. Cum poate cineva să regrete „necunoscuta viitorului”?! Deciziile din trecut da, pot fi regretate, dar necunoscuta viitorului, nu. Ca să nu mai vorbim de repetarea la mică distanță, în mod nejustificat, a verbului „a afla”.
Jovi Ene îl laudă și pe Radu Pavel Gheo, autorul cărții DEX-ul și sexul. Carte de joc. Vorba proverbului: „Amator la amator nu-și scoate ochii.”:
„Cartea de joc a lui Radu Pavel Gheo ar trebui să fie o carte obligatorie pentru noi toți […]. Este o carte care merită studiată cu atenție, pentru că autorul său este un fin observator al vieții, un om atent la toate detaliile ei, o persoană care a avut mai multe experiențe inedite și ironizează cu talent România și tarele ei din prezent.”
„Tarele” și „derapajele” sunt pe buzele tuturor ziariștilor din România care vorbesc „cu subiect și predicat”!
Jovi Ene are și colaboratori în acțiunea sa de prezentare a noilor apariții editoriale. Unul dintre ei este Dan (Dan și atât), căruia îi încredințează comentarea romanului Sfârșitul a fost aproape de Bogdan Costin. Depășit, probabil, de complexitatea romanului, colaboratorul lui Jovi Ene, Dan, îl citează pe alt critic amator, Ion-Valentin Ceaușescu, care se exprimă în limba de lemn a criticii realist -socialiste de altădată, cu expresii ca „ancorat în realitate” și „personaje veridice”:
„Bogdan Costin a scris un roman ancorat în realitate, a creat personaje veridice, dar cu care un cititor din afara lumii lor nu poate empatiza, în lipsa unor punți de legătură dintre viața lui și viața lor.”
Dacă lăsăm la o parte verbul „a empatiza”, fraza pare luată din ziarul Scânteia.
(text apărut în „România literară” nr. 43/ 2016)
(Imagine cover: desen de LINU)
