Camelia Radulian 
Scaun gol
din nord vine un frig de zăpadă
corbii taie câmpia felii
și iarba tot acoperă mut
drumul spre poartă
Stăruie-n zid pălării de mărar
umbre-umbre lăsate pe ziare
și-n prag
o cutie de tablă
cu trandafiri poleiți
pe post de alint.
Timpul ține în mine agrafe de păr
și mărunțiș de răspântii
dar unde sunt, mamă,
batistele mele de rămas-bun?
N-am timp sa aflu
în care colț s-a ghemuit
iedera ori poate
scâncetul câinelui alb.
Femeilor, femeilor,
cum vă treceți ca zilele,
cum vă văd ca prin fum
aveți șorțuri murdare
și zâmbete mari
cât întristările
Stați pe aburii mei de pâine
lângă poarta cu ramuri de măr
uneori stați în spatele ochilor
unde cioplește mereu cineva
rotunde scaune goale.
