Emanuela Bușoi 
Mergi, mergem,
O forţă de neînvins ne mână încet şi sigur
Spre prăpastia de la capăt
De la capătul drumului.
Să mergem, să alergăm,
Ani întregi trec iute ca vântul
Ce culcă la pământ holdele, blondele.
Din când în când ape curgătoare, limpezi, amăgitoare şi
Flori abia deschise se iţesc în cale.
Mergem, mergi, mergeţi,
În spate oraşe în ruine
Se prăbuşesc cu zgomot în praf şi pulbere.
Te opreşti să culegi un fir de tămâioară,
Până s-o apropii de obraz, ca să-i simţi
Mătasa unduind, s-a şi ofilit.
Te apropii, ne apropiem, ea se apropie.
-Care ea?
-Ea, neaşteptata.
Târând cu greutate picioarele prin deşertul de gheaţă
Înaintăm
Vrăjiţi, amorţiţi, ameţiţi.
Să te întorci?
Nicio scăpare,
Totu-i prăbuşit,
Totu-i pregătit,
Nicio scăpare,
Lumina în zare
Nu-i de găsit.
*După o idee a lui Bossuet.//
Marche,marchons,
Une force invisible nous conduit en douceur
Vers le précipice au bout,
Au bout du chemin.
Marche, courons,
Des années entières passent vite comme le vent
Qui couche les blés, les dorés.
De temps en temps, les eaux courantes, limpides, séduisantes
Et des fleurs à peine ouvertes surgissent au devant.
Marche, marchons, marchez,
En arrières des villes en ruines
Qui s’écroulent en tumulte dans la poussière.
Tu t’arrêtes rien qu’une seconde cueillir une tige de violette,
Juste que tu l’approches de la joue pour en sentir
La soie ondoyante et voilà qu’elle vient de fâner.
Tu t’approches, nous nous approchons, elle s’approche.
-Elle? Qui?
-Elle, l’inattendue.
Traînant avec difficulté les pieds par le désert gelé.
Nous avançons
Comme ensorcelés, abasoursis, transis.
Rebrousser chemin?
Aucune sortie,
Tout est écroulé,
Tout est préparé,
Aucune sortie,
La lumière à l’horizon
A jamais trouvée.
