Nu știu dacă știți, dar un bar din Chișinău se cheamă Viitor. Nici eu nu am știut până acum câteva clipe, când am coborât de pe bicicletă și i-am văzut firma. Instantaneu, am intrat. Cine în locul meu nu i-ar fi trecut pragul, dacă s-ar fi trezit brusc în fața lui, după ce a ieșit din gangul întunecos dintre blocurile alea cu nouă etaje? Am deschis ușa, dar imediat am vrut să ies înapoi.
Unul era tăvălit pe jos chiar în fața mea.
-Ce, bă, ai venit să-i iei apărarea? l-au lăsat ăia pe cel căzut și m-au împresurat pe mine, împingându-mă de la unul la altul. Cel bătut se târa în spatele lor în patru buși, spre ușă. Răcneau la mine. Cel mai arțăgos era unul tuns ridiche. Anume el m-a îmbrâncit în perete. Cel bătut se fofilă prin cadrul ușii, afară. Unul dintre ei mă izbi cu pumnul în gură și când erau gata și alții să mă pocnească între mine și ei s-a interpus chelnerița, pe care o vedeam pentru prima dată în viață. Cel tăvălit pe jos s-a făcut nevăzut.
– De ce dați, bă, fraierilor, în iubitul meu?
– Ăsta e iubitul tău?
– Da, mă, fraierilor, e iubitul meu, și dacă o să-l mai atingă careva o să vă ia dracul pe toți, a strigat ea la ei și m-a apucat de mână și m-a tras după ea.
– Pupă-l, fa, dacă e iubitul tău, i-a strigat ăla tuns perie, și ea m-a tras spre ea și m-a pupat. Niciodată în viață nu m-a mai pupat nimeni așa de dulce. Pupându-mă, m-a scos afară, unde nu mi-am mai regăsit bicicleta. Presupuneam că a plecat cu ea ăla care se târa de-a bușilea. Pagubă în ciuperci. Ăia din bar s-au luat după noi – au ieșit să fumeze – și chelnerița lipită de mine m-a dus în stradă, unde mi-a strigat:
-Dă colțul cât mai repede!
Și am fugit. A doua zi, am revenit în barul Viitor. De la tejghea mă privea înțepată o altă chelneriță. Am rugat-o s-o cheme pe fata care a lucrat ieri.
-Pe cine anume?
-Eu nu știu cum o cheamă.
-Doamna Maria, cine a lucrat ieri?
-Iulia.
-Iulia a fost dată afară azi.
-Și nu mai e aici?
-Nu.
-Și nu știți unde a plecat?
-Nu.
-Dar de ce a fost dată afară?
-De ce, de ce? Când o să aflu, o să-ți spun. Alte întrebări?
Am plecat foarte trist. Tare aș mai fi vrut să-i mulțumesc Iuliei că m-a scos ieri din gura lupului, dar nu știam unde s-o găsesc. Știam însă că numai nu în Viitor.
(sursa foto: ele.ro)