Un cocoloș de praf de stele

Mi-am măturat gândul,

Am găsit sub el un cocoloș de praf de stele.

Mi-am uns cu el mâinile și mi-am cuprins chipul…

I-am năclăit aripile cu vâscoasa mea conștiință,

Aproape că i le rupsesem…

Deodată,un sunet spinteca cerul minții mele;

Curgeau cioburi deasupra mea,

Unse cu angoasa conștiinței,

Iar eu le prindeam în brațe ca pe un prunc.

Eram desculță,

Iar din inima tălpii

Îmi șiroiau amintirile.

Mă vedeam din nou copil alergând pe alei,

Acest cocoloș îmi era acum mamă și tată,

N-avea să mă  mai părăsească niciodată,

Autoportret într-o oglindă spartă,

Așa simțeam acum eternitatea gândului

Ce mă lăsase prizonieră a timpului,

A vieții și a conștiinței deodată.

Viorile minții răsunau cu ecou…

“Tu nu știi ce-i iubirea”

Îmi șopteau vocile dinlăntrul meu,

Mă sufocau colierele conștiinței,

Nu puteam să mă ridic

De focul ce-mi învăluia coapsele.

Și cocoloșul meu ardea în flăcări

Odată cu mine…

Zadarnic mi se frângeau aripile,

Zadarnic mă mințeam că eu nu știu să iubesc,

Căci conștiința n-o puteam mătura

Și nici trecutul șterge sau urma mea.

Sursa foto: f64.ro