Ieşi din rând! – 46

Campanie cu gâşte

E mare vânzoleală în tot oraşul. Bănuiesc că băieţii răi nu mai au încredere unii-ntr-alţii, le ies ochii din cap ca cepele la fiecare mişcare suspectă, n-au cum să ştie cine-i pe cale să-i mai toarne. Unii s-au dat la fund, nu-i mai vezi, de parcă n-ar fi fost. Ştiu că dedesubt fierbe şi când bolboroseala o să iasă la suprafaţă, e bine să nu fiu prin preajmă, se poate lăsa cu cuie de coşciug.

Hodoronc-tronc, acum s-au găsit să mă caute din nou oamenii pe care îi mai trimisese la mine tipul de la ziar, cu început de chelie. Ştiu că nimic nu-i întâmplător, nu încearcă nici unul să mă adoarmă cu poveşti. Ce se-ntâmplă în oraş e prea fierbinte să nu fi venit să miroasă ei înşişi. Speră să se aleagă cu mai mult decât o umbră a întâmplărilor. Oficial au venit să urmărească desfăşurarea campaniei electorale. Oraşul e plin de bannere şi afişe cu portrete şi sloganuri. Puşti de şcoală împart fluturaşi care anunţă adunări electorale, una după alta, una după alta, în pieţe publice, în cinematografe, la fosta casă de cultură, în şcoli, deşi în şcoli nu e voie, dar au obţinut derogare de la prefect pentru că oraşul nu prea are spaţii publice. Prefectul e al celor de la putere. Primarul, care e al opoziţiei, ţipă cât poate că se încalcă legea, dar nu-l aude nimeni. Sau îl aud, dar fac tot cum zice prefectul că e mai mare în grad şi are pâinea şi cuţitul. Nu ştiu cine se duce să caşte gura la toate adunările alea. Constat că se duc mulţi. Umblă zvonuri care de care mai ciudate. Că ar veni înșiși liderii principalelor partide să ţină discursuri. Adică vrea unul să apară şi hop după el şi ceilalţi. Asta ar fi o bombă, cine i-a mai văzut în oraşul ăsta la faţă? Să-i priveşti pe toţi cocoţaţi pe rând pe un podium, la o aruncătură de băţ, nu-i de colea, după ce cu o seară mai înainte umpleau televizorul, să-i poţi întreba verde ce-ai făcut măi, nene, pentru ţara asta, că uite se duce de râpă şi nu sunt nici ungurii, nici nemţii, nici evreii, nici tătarii de vină?! Până acum n-a venit nici un lider, dar lumea aşteaptă. Se spune că nu ştiu care candidat împarte la fiecare adunare gâşte îngheţate şi bonuri pentru mălai şi zahăr. Dacă e să faci o socoteală simplă, o gâscă bunicică are trei-patru kile, poate chiar mai mult, te duce la câteva sute de mii de lei, a zecea parte dintr-o leafă, aşa că merită să mergi să-l asculţi, mănânci pe urmă trei zile. Cine n-a mai apucat gâşte află că omul nostru o să revină peste o săptămână, până atunci umblă prin judeţ, cine ştie cu ce se va arăta atunci, merită să te duci să-l aplauzi, o să fie lume puhoi. Au apărut la televizor imagini cu oameni care se îmbrânceau, se călcau în picioare, se băteau pe gâşte, şi le smulgeau din mâini într-o chirăială de nedescris şi nişte tipi spilcuiţi de la o societate civilă care trăncăneau vrute şi nevrute, că asta înseamnă coruperea electoratului, faptă pasibilă cu închisoarea. Au filmat ziariştii lui Popeye, mi-au cerut şi mie o părere, am ridicat din umeri, pe cine interesează?, şi ei îmi spuneau că asta-i greşeala pe care o fac toţi, prea mulţi ridică din umeri şi ăi de vin cu gâşte au cale liberă, vreau sau nu vreau să se schimbe ceva în ţara asta? Cum dracu să răspund la întrebare?! Le-am întors pur şi simplu spatele, dacă ei nu pricep că sunt sătul până peste cap de ce-i în jur, n-o să-i conving cu vorbe date la televizor. Celor mai mulţi nu le-a plăcut deloc reportajul. Să aibă curajul, ziceau, să vină careva să-l ridice pe ăla sau pe ăla, că de ce-a primit, cum vine treaba asta? Sau pe-ăla care dă, nu sar oamenii să-l apere? O gâscă nu-i corupere, dacă dădea acolo nişte milioane, cum s-a auzit că s-a-ntâmplat prin alte părţi, poate mai stăteam de vorbă, dar o gâscă?! Să trăncănească cât vor acolo în Bucureştii lor, noi avem candidaţii noştri care se gândesc la binele poporului, măcar o dată la patru ani să mănânce şi poporul o gâscă, eu unul nici n-am mâncat până acum, nici nu ştiu cum s-o pregătesc. O frigi. O faci cu varză, ca pe raţă. Nici raţă n-am prea mâncat. Lumea s-a-mpărţit în două sau în mai multe, nu după cum sprijină vreun candidat sau altul. Şi care au apucat câte ceva şi ăi care au ajuns la spartul târgului. Primii spun că mai sunt şanse să fie mai bine în ţara asta şi-or să meargă la vot. Ceilalţi nu-i scot pe toţi candidaţii din hoţi, şnapani, pungaşi, gargaragii, îmbuibaţi pe seama altora. Dacă-or să meargă la vot, o să-i radă pe toţi, dar mai sigur e că vor sta acasă, să se bucure de o zi liberă. Că şi dacă se duc şi votează, tot aia e, ies ăi de-acum – şi nu se schimbă nimic, ies ăi care ţipă contra corupţiei – şi tot nu se schimbă nimic că ş-ăştia-s leşinaţi să se-mbuibe şi ei mai repede. Nu s-a-ntâmplat tot aşa de cincişpe ani? Uneori se încaieră, ca proştii, se ameninţă, se iau la bătaie, îşi amintesc cine pe cine a sprijinit, o să vie curând vremea să daţi socoteală, ba să nu uiţi că am săpat multora mormântul, o să am grijă şi de al tău!

Se cumpără în draci geci, şepci, tricouri pe care am avut ideea să imprim siglele partidelor şi numele candidaţilor, mulţi mai sunt, bastoane, fluiere, umbrele şi lumânări. Nici un CD. Însă oraşul răsună de muzica pe care o difuzează la megafoane echipele candidaţilor.

(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)

(sursa foto: adevărul.ro)