Omul raţional

Omul raţional, pe baza raţiunii sale ce îi apare deopotrivă ca strictă, infailibilă şi suficientă, se pricepe la toate. Oricît de îndepărtat ar fi un domeniu profesional de cel al omului raţional şi oricît de ceţoasă ar fi, pentru oamenii obişnuiţi, o problematică ţinînd de respectivul domeniu, omul raţional îşi va folosi raţiunea ca pe un instrument de cunoaştere, de evaluare şi de judecată. Însă nu în sensul, prea previzibil, al unei stăruinţe asupra problematicii şi subiectului în discuţie. Nu. Omul raţional cunoaşte deja ceea ce muritorii de rînd abia tatonează; el are răspunsuri rezolute, acolo unde noi abia am apucat să ne gîndim la o întrebare; şi a făcut judecata, cea mai bună judecată din cea mai bună lume din lumile posibile.

Pricepîndu-se la fizică cuantică, la poezia neoclasică, la polo pe apă şi pe iarbă, la pescuit sportiv, la curăţitul sobelor, la agricultură intensivă, la cele mai bune modalităţi de stimulare a firmelor mici şi mijlocii, la ritmul lui William Blake şi la planurile secrete ale Pentagonului, omul raţional, într-un mod cît se poate de raţional, se pricepe şi la cîinii maidanezi din Bucureşti. El de mult ne-a luminat asupra subiectului, însă muritorii de rînd au continuat să orbecăie prin bezna ignoranţei, dînd de mîncare cîinilor, luîndu-i pe unii acasă ori în faţa blocului, şi îndrăznind chiar – atunci cînd omul raţional ne lămurea stagnarea economică din 2010, luna a treia – să-i mîngîie.

Mîngîierea aceea omenească l-a făcut pe omul raţional să se întoarcă înspre comunitatea îndobitocită de un sentiment şi să înceapă, din nou, să-i explice; să-i facă schema logică. Între oameni şi cîini trebuie să alegem oamenii, ne-a dăscălit omul raţional, pornind de la tragedia omorîrii unui băieţel de către nişte cîini. Oamenii sînt mai importanţi decît cîinii, deci un cîine care omoară un om este ceva de neînchipuit, ceva cîinesc, pe cînd un om care omoară un cîine este ceva profund omenesc.

Omul raţional a luat o tragedie şi s-a folosit de ea, a utilizat-o, pentru a ne arăta cîtă dreptate are, cît de raţional este, ce geometrie complicată a oricărei situaţii poate el rezolva. Deducem, din argumentarea raţională a omului raţional, că toţi cîinii fără stăpîn din Bucureşti sînt de vină pentru moartea unui băieţel, şi atunci toţi trebuie omorîţi, prin referendum, prin lege sau prin jocul de bîlci mai trage o dată-n cîine şi dacă-l nimereşti it’s your lucky day, al tău e iepuraşul de pluş. Omul raţional a proiectat, fără să clipească, asupra unei întregi categorii de fiinţe o sancţiune cuvenită numai elementelor ei cu probleme, inversînd raţional metonimia şi făcînd nu pars pro toto, ci întregul pentru parte.

El a justificat, prin aceasta, demagogia politicianistă şi corupţia celor ce au deturnat fondurile destinate îngrijirii cîinilor; a susţinut implicit proiectele pline de vorbe şi goale de fond ale unor aleşi care se consideră Aleşi; a ignorat, cu dispreţ, argumentele, datele şi cifrele oferite de către asociaţiile de protecţia animalelor, jurnalişti şi „simpli” cetăţeni. Între vocea omului „simplu” şi vocea politicianului „complicat”, omul raţional a ascultat-o pe a doua; nu fiindcă ea exprima un adevăr şi avea un grad mai mare de sinceritate (omul raţional, fiind inteligent, nu poate lega sinceritatea de un politician), ci pentru că „soluţia” avansată de ea coincidea cu a sa.

Dacă de moartea băieţelului sînt vinovaţi cîinii care l-au omorît, persoanele care nu l-au supravegheat şi ONG-ul care avea în grijă cîinii ucigaşi, de preconizata omorîre a zeci de mii de cîini din Bucureşti am fi fost vinovaţi cu toţii, prin referendumul pus la cale rapid. Din păcate pentru omul raţional, referendumul a fost suspendat, astfel că el nu va mai avea posibilitatea să vadă procentele oamenilor proşti, susţinînd prosteşte să nu fie omorîţi cîinii. Acum cîinii vor fi omorîţi prin lege, adoptată în Parlament, de către un set de raţionali trans-partinici, alegînd, pe urmele omului raţional, între oameni şi cîini. Parlamentarii noştri iubesc atît de mult oamenii, ţin atît de mult la ei, încît este raţional şi logic că au votat pentru omorîrea cîinilor. Deci nu contează ce ar fi votat bucureştenii la referendum pe tema asta, a cîinilor din oraşul lor. E absolut logic şi raţional ca un parlamentar de Arad sau de Cluj sau de Constanţa sau de Dolj să legifereze omorîrea cîinilor noştri.

Între timp, zeci de cîini sînt omorîţi ziua-n amiaza mare ori pe înserat de către oameni omenoşi, în aplauzele semenului nostru logic şi raţional. Fotografii cu unii dintre ei apar pe internet. Un cîine avea capul tăiat. Fondurile rezervate îngrijirii lor vor fi economisite şi vor fi deturnate către o vilă frumoasă, într-o zonă cu aer curat şi privelişte magnifică. Fiindcă natura trebuie iubită; şi Alesul o iubeşte, arătînd nepoţeilor veveriţele urmărite de un cîine cu stăpîn. El. În schimb, cîinii fără stăpîn trebuie omorîţi. Toţi.

Am impresia că omul raţional a devenit, pe acest subiect, iraţional.

Suplimentul de Cultură, septembrie 2013

Din volumul „Aproape liber”, Curtea Veche Publishing, 2016

Pentru comenzi online, intrați aici:
Dacă doriți să primiți cartea împreună cu autograful & dedicația autorului, nu uitați să specificați acest detaliu în momentul când comandați online/telefonic.

(sursa foto cover: epochtimes-romania.com)