Ana-Maria Gavril 
Nu ți-am mai scris de vreme ceva.
Mi-am amintit că e deja luna lui martie.
Printre rânduri n-aș vrea a lăsa, de așa departe,
Nici lacrimi, nici dezamăgiri, dureri nici atât.
Culege, le vei găsi cu inima, zilele toate
Ce n-am mai împărțit de-atunci pe jumătate
Și fă-le șirag și aruncă-le spre mine,
Să țesem povestea trecutelor zile.
Nu te teme, mă vor ajunge de oriunde vei tot fi,
Căci fiecare clipă fără tine mi-e cât o zi.
E luna lui martie și plouă și-mi plânge inima,
Că nu putem împărți un ceai fierbinte.
Mai aproape acum îmi sunt amintirile.
Nu, pe astea nu, nu mi le poate lua nimeni.
E martie și o floare mi-ar fi dintre toate mai dragă:
Privirea ta să mă aline-n prag de noapte iară.
Nu ți-am mai scris de mult, inimă dragă!
Ce bate ploaia-n fereastră!
Decât s-aștern printre înecate rânduri
De-atât de multe zile adunate gânduri,
Nu-i așa c-ar fi mai bine
S-aștept în inimă soarele să-mi aduci?
Și-o fi atunci, poate, tot un martie,
Cu ploi sau cu soare, dar secat de amare lacrimi…
Sursa foto: blogcenter.org
