Nu dorm… Sunt umbră suferindă

Pe cer negru cuvinte-aparte

Pe cer negru cuvinte-aparte
Ochi frumoşi nu mai văd ale firii,
Şi nu-i straşnic ceasul de moarte,
Şi nu-i dulce clipa iubirii.

Unul scrie-n sudori, altul ară,
Noi o altă avem respiraţie:
Foc uşor peste frunte zboară-
Adierea de inspiraţie.

(traducere de Leonida Lari)

***

Azi zeii

Azi zeii fac doar daruri măsluite
Şi-n vaduri râuri putrede scânteie;
Zburaţi în porţi de-amurg nemărginite,
O, porumbiţe ale mării zeie!

Eu mă voi stinge pe nisipuri grele.
(În care zi de timp necunoscută?)
Privesc la anii tinereţii mele.

(traducere de Aurel Covaci)

***

* * *
Fermecătoare, fermecată,
Visând în miezul zilei ştime,
Dormind mă vede lumea toată,
Dar somnoroasă nimeni, nime.
Cum vise mi se tot perindă
În faţă, ziua, uniform,
Cum noaptea lenea mă colindă,
Nu dorm… Sunt umbră suferindă
Peste prietenii ce dorm.

(traducere de Aurel Covaci)

***

Ştiu că mi-e dat a muri

Ştiu că mi-e dat a muri în amurg sau în zori –
Una din două, ci care anume n-am ştire.
Ah, de-ar fi chip să se stingă de două ori
Flacăra mea, mi s-ar părea că-i o izbăvire.

Fiică cerească! Trecui pe pământ dănţuind
Cu trandafiri – şorţul plin – nepierzând nici o floare.
În amurg sau în zori am să mor, providenţa nicicând
Noaptea pe albul meu suflet n-o să pogoare.

Spre cerul înalt mă voi rupe în ultimul ceas,
Crucea ferind-o cu mâna gingaş la o parte,
Zarea tăind-o cu surâsu-mi de bun rămas, –
Eu voi rămâne poet şi-n suspinul de moarte.

(traducere de Leonida Lari)

***

* * *
O, trecător, cât îmi semeni
Cu ochii plecaţi în pământ…
Şi eu mi-i plecam, de asemeni.
Opreşte-te lângă mormânt,
Din orbul găinii – anume
Citeşte – şi maci adunând:
Mă cheamă Marina pe nume
De când m-am născut pe pământ.
Să nu-ţi fie teamă… Din hume
Stafie n-oi creşte subit,
Prea mult mi-a plăcut pe-astă lume
Să râd când e râsul oprit.
Şi flăcări mi-au curs lungi în vine
Şi plete jucat-am în vânt
Am fost doar cândva! O, străine
Opreşte-te lângă mormânt!
Sălbatic un lujer îţi smulge
Şi fructul la buze să-l duci
Căci nu afli fragă mai dulce
Ca fraga crescută-ntre cruci.
Dar nu zăbovi în suspine
Şi nu-ţi pleca fruntea în piept;
Gândeşte-te-n treacăt la mine
Şi uită – e mai înţelept.
Cum cade apusul de soare
Din colb auriu pari ţesut.
O, fie să nu te-nfioare
Cuvintele mele din lut…

(traducere de Aurel Covaci)

***

* * *
Cândva, cândva, măiastră-nchipuire
Fi-voi pentru tine doar o amintire
Şi se va şterge tristul meu contur
Din amintirea ta cu ochi de-azur.
Îmi vei uita profilul de barbară
Şi fruntea-n fum albastru de ţigară,
Şi veşnicul meu râs cu stropi ce mint
Şi ploaia de inele de argint.
Pe mâna mea, mansarda-ntunecoasă,
Dezordinea divină de pe masă,
În veacu-nălţător şi fără milă
Când mică tu erai, iar eu – copilă.

(traducere de Aurel Covaci)

***

În urbea mea e noapte de tuci

În urbea mea e noapte de tuci,
Din casă o iau către şapte răscruci,
Soţie sau fiică-aud, – unde te duci?…
Eu una ţin minte: e noapte de tuci.

Cald, vântul în drum călăuză-mi se vrea,
O muzică-adie de pe undeva,
Ah, până în zori vântul bate aşa
Prin pieptu-mi eteric – în inima mea.

Văd, negru un plop, într-un geam – scăpărări,
În turn – zvon de clopot, în faţă – dureri,
Şi pasul acest – singurel pe cărări,
Şi umbra-mi aici, numai eu – nicăieri…

Iar aştrii pe cer – ca pe fir înşiraţi.
Iar cerul din gură amar mi-e, fârtaţi,
De-a zilei corvoadă mă eliberaţi.
Eu sunt lângă voi, însă voi mă visaţi.

(traducere de Leonida Lari)

***

Tentativă de gelozie

Cum trăieşti cu alta, oare,
E mai simplu? – Vâsle bat! –
Ca profilul unor ţărmuri,
Iute, s-a îndepărtat.
Amintirea mea, un plaur?
(Sus, pe cer – nu pe talaz!)
Suflete surori voi-v-aş
Nu îndrăgostite – azi!
Cum trăieşti oare cu-o simplă
Muritoare? Fără zei?
Suverana-i detronată,
Tu, la fel (-naintea ei).
Cum trăieşti – cu griji mărunte?
Te strecori? Te îmbrânceşti?
Veşnic bir banalităţii,
Sărăcuţele, plăteşti?
„Neorânduială, zbucium –
Basta! Casă-mi închiriez.”
Cum trăieşti cu-o oarecare –
Tu, alesul meu, ales?
Sunt merindele mai bune,
Mai fireşti? Zi tot ce ai!
Cum trăieşti cu-n simulacru,
Tu, despot peste Sinai!?
Cum trăieşti cu o străină
De prin preajmă? Dragă – da?
Al lui Zeus frâu, ruşinea,
Nu loveşte fruntea ta?
Cum trăieşti – voinic şi teafăr –
Cântecele sună? Tac?
Rănile conștiinței treze,
Sărăcuţele, ce-ţi fac?
Cum trăieşti – e greu tributul –
Cu o marfă dintr-un vraf?
După marmuri de Carrara,
Cum trăieşti cu-n ghips, cu-n praf?
(Dintr-un bloc era zeiţa,
Dăltuit – şi-apoi zdrobit!)
Cum trăieşti cu-o oarecare,
Tu, stăpân al lui Lilith!?
Eşti sătul de noutatea
De la târg? De vrăji sătul?
Cum trăieşti cu-o pământeană,
Simţu-al şaselea de nu-l
Afli-n ea? Dar fericire
Ai găsit? În negrul hău –
Cum trăieşti, iubire? Greu ţi-e?
Cum, cu altul, îmi e greu?

(traducere de Maria Banuș)

Poeme de Marina Ţvetaeva

(selecție realizată de Odilia Roșianu)

(sursa foto: lumeaspirituala.ro)