„Îngerul a venit atunci în somnul adînc al Bărbatului și i-a spus, nu te teme – Femeia cea visată va fi… picătura ta de senin. Amin.” (Theophil Magus)
***
Deşi trăia la sfîrşitul secolului douăzeci al erei noastre şi trecuse de vîrsta primei tinereţi, niciodată nu i s‑au părut nefireşti basmele. Le considera simple, limpezi, binefăcătoare şi necesare întotdeauna. Adeseori se gîndise că ar fi timpul să se scrie şi basmele vremurilor lui. I se părea absolut firesc ca basmul să renască veşnic. Chiar avea curajul să susţină ideea asta în faţa tuturor prietenilor lui. Şi, bineînţeles, toţi îl credeau scrîntit. Oamenii erau înconjuraţi, asediaţi de micro şi macrocalculatoare, de zboruri spaţiale, de rachete nucleare sol‑aer şi de croazieră, de foamete, de sex, de poluare, de căsnicii nefericite, de cancer şi gripă şi SIDA, de psihanaliză, de dictaturi şi democraţii, de tratate economice şi politice, de cărţi care te înnebuneau cu analiza formei artistice, cu disecţia structurilor sociale. Astfel că modul lui de a simţi şi gîndi nu putea decît să‑i lase indiferenţi, pe toţi ceilalţi în cel mai bun caz.
Dar lui nu i se păreau deloc nefireşti basmele.
Pe la sfîrşitul iernii nu mai ştiu cărui an al vieţii lui, care, aşa cum se întîmplă cu marii iubitori de basme, părea întinsă înainte şi‑napoi fără măsură, într‑o dimineaţă cu flori de gheaţă pe geamuri, cînd tocmai lăsase din mînă o carte cu basme şi privea stupefiat frumuseţea orhideelor gerului, i se năzări că neapărat trebuie să găsească o prinţesă pe care să o cuibărească în braţele lui firave (nu‑i adevărat, însă aşa se crede îndeobşte despre marii iubitori de basme) şi să o alinte: „cu şoapte din zbor de fluturi, s‑o mîngîi cu degete de mătase” gîndea el; apoi, „suspinînd a chemare de vise cu ape de lagună şi corali şi peşti multicolori, să adormim fericiţi”.
I se năzărise chestia asta şi cu ochii adumbriţi de năluciri continua să privească orhideele care între timp deveniseră trandafiri şi crizanteme de gheaţă. Cartea îi căzuse de pe genunchi pe covor. Însă brusc se întrebă dacă are dreptul să doarmă împreună cu o prinţesă, căci, în fond, el nu e decît un simplu om, nu? Atunci în încăpere se ivi plutind un abur albăstrui. Şi tot atunci începu să sune telefonul. Ţîrîia şi ţîrîia.
Era incapabil să se mişte de pe canapea. Aburul albăstrui îl înfăşurase deja (marii iubitori de basme sînt închipuiţi miopi, schilozi, buboşi, complexaţi de defectele lor fizice) şi îmbrăcîndu‑l în mantie de lumină, punîndu‑i aură din cuget curat, îl făcu frumos ca sfinţii din vechime. Apoi, din abur, din albăstrimea aceea, se ivi prinţesa. Arăta astfel încît lui, iubitorului de basme, i se tăie răsuflarea. Prinţesa îi zîmbi tainic, îl îmbrăţişă, după care începu să‑l mîngîie. El simţi că în curînd avea să plîngă de atîta fericire.
Telefonul suna ca apucat de amoc.
Prinţesa întinse mîna, luă celularul şi‑l puse la urechea lui. Se auzi o voce care dactilografia:
– Bună ziua. Sînt eu, Prinţesa. Nu are nici o importanţă cum mă cheamă din moment ce eu sînt Prinţesa. Îţi comunic că îmi interzic să dorm împreună cu tine:
1. în primul rînd am atîta experienţă de viaţă încît nu mai am voie să cred în acest somn nevinovat cum ţi‑l închipui tu.
2. în al doilea rînd toată viaţa mea m‑a transformat într‑o fiinţă incredibil de morală şi de corectă.
3. în al treilea rînd fiind o prinţesă matură şi care se respectă, eu am familia mea: soţ şi copii. Copiii au bunici. Pe urmă, celelalte rude şi prietenii. Iar prietenii au familiile lor şi prietenii lor. Eu muncesc. Nu trăiesc dintr‑o rentă pe viaţă. Deci trebuie amintiţi şi colegii de serviciu. Aşadar, pornind de la acest ultim punct care ştii că se numeşte cum se numeşte, gîndeşte‑te la celelalte două şi scoate‑ţi din cap chestia aia cu degete de mătase şi alte aberaţii din astea. Ce vrei tu înseamnă amor. Nu uita că sînt Prinţesa şi nu‑mi risc inutil viaţa. Îţi dau un sfat. Urmează‑l. Sufletul ferecat de tine însuţi şi liniştea stătută îţi dau tărie morală şi fericire în viaţă. Fii raţional. E adevărat că prinţesele mature şi demne de respect sînt datoare să mai rişte uneori. Dar nu în asemenea hal. S‑ar putea ca pe undeva să mai existe prinţese orfane‑de‑lume. Caută‑le dacă‑ţi trebuie cu orice preţ o prinţesă. Însă, pe de altă parte, îţi recomand să încetezi cu rătăcirea în basm. Şi încă un lucru. În afară de tine şi de alţi scrîntiţi ca tine nimeni nu ne mai consideră prinţese. Adeseori nici măcar noi înşine. Şi asta pentru că am devenit fiinţe sociale. La revedere.
***
Prinţesa închisese de mult telefonul. Marele iubitor de basme privea aiurit femeia din braţele lui. Aceasta, la fel de fermecătoare şi zîmbind la fel de tainic, îi atinse fruntea cu degetele. „Prinţesă”, murmură el şi ea dispăru în albăstrimea din care se ivise.
Se scurseră clipe cît veacurile. Tăcerea şi liniştea gîndurilor despre moarte înfundaseră urechile iubitorului de basme. Pînă la urmă a oftat şi în încăpere s‑a auzit vaietul stins al unui flaut.
Omul îşi şterse o lacrimă care se scurgea spre buzele ce‑i tremurau uşor şi rosti aproape ţipînd: „Basmul s‑o ocrotească!”. Aburul albăstrui nu‑l părăsi. Îl luă în braţe, îl legănă şi în curînd îi aduse somnul pe pleoape. După ce îl veghe o vreme, se adună devenind o picătură de senin şi îi pătrunse în suflet. Acolo, se desfăşură iarăşi în încăperea cu flori de gheaţă pe geamuri. Şi din albăstrimea lui se ivi Prinţesa. De pe măsuţa de lîngă canapea lipsea telefonul. Iubitorul de basme zîmbi în somn, iar Prinţesa se cuibări în braţele lui şi adormi fericită.
Totul s‑a petrecut într‑o zi de iarnă la sfîrşitul secolului douăzeci al erei noastre..
„… flori de gheață…
… pe geam … raza de soare…
… firav ghiocel…”
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
(sursa foto: g1b2i3.wordpress.com)