Manifest (economic) pentru cultură

Cultura a fost definită în multe feluri, dar în esență ea reflectă comportamentul adoptat de un popor în procesul său de relaționare, modul în care se difuzează această relaționare spre noile generații, ca rezultat al unui proces social de învățare. Cultura unui popor se expune prin simboluri, religie, artă, știință, iar cantitatea și calitatea acestora reprezintă rodul muncii acumulat în mileniile sale de existență și reflectă atenția acordată acestor valori.

Hofstede a demonstrat că între nivelul de cultură al unei țări și PIB-ul său este o puternică legătură și anume, prin felul în care oamenii interacționează și sunt capabili să relaționeze se poate crea valoare, asigurându-se astfel bazele unei bunăstări generale. Cu alte cuvinte, nivelul de cultură al unei țări explică nivelul ei de dezvoltare.

Dacă ni se pare că nu o ducem prea bine, înseamnă că vina ne aparține, pentru că este rezultatul felului nostru de a fi. Decât să recunoaștem, adesea preferăm să spunem că suntem oropsiți de soartă și n-am avut noroc. Fără să ne dăm seama, înclinația spre misticism și credința în fatalitatea destinului este o trăsătură care definește cultura unui popor comod, obișnuit să fie cârmuit.

Când facem inventarul neajunsurilor noastre, ajungem la concluzia că nu o ducem bine din cauza celor care ne conduc, la nivel politic, la serviciu sau în orice aspect al vieții de zi cu zi, deși studiile au demonstrat că modul în care sunt organizate și conduse instituțiile unui popor reprezintă rezultatul nivelului său de cultură, adică nivelul nostru de cultură ne face direct responsabili de nefericirea care ni se întâmplă. Dacă nu suferim de românism cronic absolutist, de zamolxeism sau chiar de ipocrizie, ar trebui să avem puțină răbdare să citim studiile referitoare la psihologia poporului român, pentru a înțelege felul în care suntem noi programați, încă nu posedăm acele valori ale culturii care să ne conducă spre zona bunăstării, atâta timp cât suntem de un egoism feroce, nu știm să cooperăm, sa lucrăm în echipă, ne interesează doar ce este legat direct de noi, cum putem obține avantaje pe drumul cel mai scurt (fără efort și cu costuri cât mai mici, pe cât posibil spre zero, eventual păcălindu-i pe alții).

Dacă ne dorim să avem parte de un alt mod de viață, e cazul să ne analizăm ”la rece”, să ne acceptăm așa cum suntem și apoi să acționăm ca să schimbăm ceva, dar nu înainte de a ne informa.

Spre exemplu, o trăsătură esențială care conduce spre prosperitate este capacitatea de a crea. Aceasta înseamnă a genera idei noi – reprezentând orice îmbunătățește ceea ce există, deși poate fi și ceva absolut nou – care se propagă spre direcțiile unde pot fi valorificate în termeni economici de cost, de a se putea vinde și de a atrage investitori.

Departe de a subestima puterea creatoare a românilor, din păcate, ideile lor rareori au impact comercial, deși mai există și excepții de la regulă.

În ciuda capacității noastre creatoare (rareori valorificată comercial), când căutăm un simbol național care să ne reprezinte, nu reușim să-l identificăm, deși ne concentrăm să-l descoperim de ceva timp. Din păcate, nu prea avem ceva ”al nostru”, unic, tot ce știam că ”ne aparține” regăsim (mămăliga, sarmaua, micii etc) la cei din jurul nostru. Aici începe sărăcia noastră adevărată, ca popor fără simboluri originale. Pare că ne e mai ușor să ”imităm” decât să creăm, creația presupune bani, timp și trudă, pe când imitația este iute, ieftină și ne este ”la îndemână”.

Capacitate de creație pornește de la modul în care este stimulată sau inhibată, adică de la cultura noastră de a-l respecta sau nu pe creator, prin felul în care îl apreciem sau dimpotrivă, ne însușim fără nerușinare munca lui, îi preluăm parțial ideile sau pur și simplu ne batem joc de el, respingându-l sau renegându-l ori ignorându-l până la moarte.

Cel mai evident exemplu îl reprezintă ceea ce se întâmplă pe Facebook. Constat cu stupoare cum sunt preluate fără jenă texte, idei, fotografii, prezentate cu titlu de originalitate de către persoane de la care aș fi avut oarecare pretenții, prin nivelul educațional sau postura lor publică. Fără avertisment sau a cere permisiunea, se fac distribuiri, postări sau tag-uri. Pe mine mă mai amuză ”exprimările proprii” ale unor persoane cu pretenția de ”copyright”, care nu reprezintă altceva decât răstălmăcirea unor idei ce se regăsesc în zeci de cărți dacă ar fi fost citite sau sunt preluate cu bună știință. Facebook este un loc în care unii cred că își permit să pară deștepți, creativi, perfecți, fericiți și foarte activi, dar minciuna are întotdeauna picioare scurte, iar timpul va face dreptate!

Din păcate, ceea ce se întâmplă pe Facebook se întâmplă în orice domeniu și în toate instituțiile, adică mai peste tot există plagiatori sau trișori, indiferent dacă vorbim de oameni fără școală, cu școală puțină sau de profesori universitari, iar acest aspect subminează procesul de creație, descurajându-i pe creatorii autentici; uneori situația poate să degenereze în ceea ce numesc unii pe bună dreptate ”răsturnare de valori”.

Revenind la Hofstede, acesta traduce cultura ca pe un comportament învățat printr-o programare mentală și reprezintă un amestec dintre partea unică ce ține de gena fiecărui om și partea care a fost răspândită în mediul de formare a omului, asimilată la nivel social. Așa se explică probabil tupeul unora de a-și însuși o creație, integral ori trunchiat sau reprezintă stilul ”șmecheresc” care s-a cultivat pe vremea comuniștilor, de a parveni fără efort și care s-a transmis generațiilor mai tinere (pe principiul copilul este oglinda familiei).

Astfel, creatorii de idei sunt agresați prin diverse metode, ceea ce demonstrează lipsa respectului față de aceștia.

Chiar și pentru cei care au bun simt și nu obișnuiesc să fure idei, există o realitate care confirmă lipsa de interes față de tot ce reprezintă actul de creativitate. Ca sa demonstrez, încerc un exercițiu de sinceritate prin următoarele întrebări:

Câți avem abonament la vreo revistă de cultură?

Câți mergem la un teatru?

Câte cărți scrise de autori români cumpărăm?

La câte concerte (muzica de orice fel) obișnuiți să mergem?

Dacă spunem că suntem prea ocupați, în caz că ni s-ar oferi toate acestea gratuit, am găsi oare timp?

Vă spun eu cum se întâmplă: așteptăm să se implice mereu alții sub forma de voluntariat, pe banii altora sau ai statului, servim cu plăcere tot ce e gratis, dar când ni se spune să plătim, ne prefacem că putem trăi și fără!

Pentru că obișnuim să dăm vina pe alții, ne declarăm nemulțumiți că guvernanții alocă puțini bani de la buget pentru învățământ și cultură, dar haideți să vedem câți dintre noi ne mobilizăm să le susținem prin diverse mijloace?

Cum am putea face o societate mai prosperă prin cultură? Simplu: dându-i de lucru!

Dacă veți cumpăra cărți, ajutați librăriile să existe, astfel se vor comanda mai multe cărți editurilor, care îi vor plăti la rândul lor pe creatori! Numai că librăriile practică termene de plată de trei-patru luni și un adaos comercial care uneori poate ajunge și la 50%. În aceste condiții, editurile vor plăti drepturi de autor creatorului la intervale de timp destul de mari și sume derizorii (cotă-parte din prețul de vânzare al editurii către librărie), dar care sunt binevenite oricum, pentru că prezența cărților pe rafturile unor librării contează. De preferat ar fi vânzările directe, fie online, fie lansări și contact direct cu publicul cumpărător. În această situație drepturile de autor reprezintă un procent aplicat la prețul întreg al cărții (nu se mai aplică discount, decât dacă există vreo ofertă specială în ziua lansării). În funcție de public, restrâns sau inexistent, creatorul va încasa puțin sau deloc. De cele mai multe ori, autorul este cel care își organizează lansările, iar dacă acesta este concentrat pe activitatea de promovare, neglijează procesul de creație. De aceea ar fi de dorit prezența unor ”impresari”, ai editurilor sau independenți, care să se ocupe de organizarea de lansări, care să aducă multă lume și mai ales cumpărători.

În cazul spectacolelor de muzică sau teatru, dacă veți fi prezenți în număr mare, actorii sau cântăreții își vor plăti sălile (nu mulți știm, dar ei le închiriază), își vor acoperi recuzita și colaboratorii, poate vor avea și un mic câștig. Știați că atunci când se închiriază sălile de spectacol, proprietarul localului condiționează un număr de spectatori și dacă nu este îndeplinită ”norma” este posibil să nu existe o dată viitoare, adică o nouă șansă?

Aveți idee cât îl costă pe pictor, pe gravor sau sculptor să expună? Acesta închiriază locul cu sume considerabile, plătește înrămarea, materialele publicitare, broșuri, cataloage, pe lângă tot ce a cheltuit pe materiale ca să-și producă opera. Un bilet la o expoziție nu este niciodată scump sau de multe ori evenimentele de arte vizuale pot fi gratuite! Oare chiar nu avem timp să ne clătim ochii într-o galerie de artă?

Creatorul autentic nu urmărește câștigul, dar ține de noi să-l răsplătim cu prezență, o laudă, o apreciere, să-i cumpărăm creația în care a pus o parte din sufletul său și vă asigur că nu-l îmbogățim, în caz că avem această teamă, tipic românească, pentru că ar trebui să învățăm să facem distincție între proprietarul creației și creator, care nu întotdeauna reprezintă una și aceeași persoană. Primul va urmări întotdeauna un câștig, pe când cel de-al doilea, va amortiza prin prețul de vânzare, pe lângă comisionul datorat celui care i-a intermediat posibilitatea de expunere și eforturile de timp, material și personal depuse în dorința de a crea ceva pentru ceilalți. ”Cumințenia pământului” a lui Brâncuși a reprezentat un bun exercițiu să se dovedească faptul unei afaceri ”în numele culturii” pe spinarea poporului român.

Se spune că în vremuri grele cultura prosperă, iar Internetul oferă soluții eficiente, pentru că revistele încep să migreze spre zona virtuală. Cât timp revistele sunt gratuite, se ”răsfoiesc” cu atenție, deci interes pentru cultură există. Numai că acesta dispare în momentul în care expiră perioada de gratuitate, în ciuda sumelor modeste practicate în mediul online. De ce? Pentru că ”nu vrem să-i îmbogățim pe alții” sau pentru că pur și simplu nu ne place să plătim cu cardul ca să nu ne fure identitatea ori pentru că pur și simplu nu ne mai trebuie dacă suntem nevoiți să plătim. Avem oare idee că cei pe care i-am urmărit au scris gratis pentru noi? Conștientizăm ce presupune întreținerea unui site? Ne dăm oare seama cât efort financiar și uman a depus cel care l-a creat? Orice site cu trafic, ar trebui încărcat cu publicitate, dar din respect pentru cititori, este încărcat doar cu știri culturale. În schimb, cititorii ce fac? Se fac că nu le mai trebuie și nu vor să plătească echivalentul unui pachet de țigări pe lună sau a două cutii de bomboane!

Una din marile noastre trăsături definitorii o constituie lipsa respectului față de cel care creează și aceasta provine din ignorarea și neînțelegerea lui, pentru că mulți nu știm exact ce presupune actul creației. În momentul în care vom descoperi ce înseamnă, vom ști să-l respectăm și astfel vom fi mai bogați, atât spiritual, cât și material. Cred că un prim pas ar trebui să-l facă totuși creatorii, să fie mai uniți și să se respecte ei între ei. Poate ei ar trebui să relaționeze astfel încât să le simțim mai bine prezența, ca noi, toți ceilalți să ne mobilizăm spre bunăstarea generală.

(sursa foto: capital.ro)