Gabriel ChifuGabriel Chifu
24.02.2017

Familia Popescu din Calafat

Erau vecinii noștri.
Pe doamna Popescu n-o mai țin minte. Chiar și chipul său mi s-a șters din memorie. E ca o umbră.
Domnul Popescu era un bărbat voinic, cu o mustață ca a lui Charlie Chaplin, încărunțită. Lucra pe undeva, funcționar mărunt. Ai mei spuneau despre el, vorbind seara în casă pe șoptite, că fusese maior de armată, dar îl dăduseră afară. Acum el, om în toată firea, bine clădit, pășea tiptil, ușor, abia atingând pământul: semăna cu un șoricel imens, mă făcea să și râd când îl vedeam!… Pășea astfel de teamă să nu atragă atenția, să nu supere pe careva și s-o pățească.
Dan, băiatul lor, era prieten cu Cristi, fratele meu (ei liceeni, eu în clasa întâi). Înalt și blajin, era bun cu mine. Îmi amintesc râsul lui: un râs limpede și puternic, un râs din acelea care țin lumea.
Monica, sora lui, locuia la Timișoara (studentă sau desenatoare tehnică, nu mai știu…). Venea când și când acasă, la Calafat. Frumusețea ei îmi dădea amețeli. Când pășea pe stradă, trupul său făcea aerul să vibreze într-un fel nemaiîntâlnit, muzical. Mergeam în urma ei și ascultam ca la radio. De fapt, ca la difuzor, n-aveam radio pe vremea aia.
De la familia asta mi-a rămas mie gustul raiului pe pământ, sub două chipuri. Întâi: aveau în curte un cireș și îmi dădeau voie să urc în el. Ce fructe fără seamăn: uriașe, de un roșu brun, pietroase, dulci, cărnoase. Pe mine, care nu suportam mâncarea, cireșele alea mă dădeau gata. Mereu după aceea aveam să-mi zic: merită să te naști ca să guști asemenea cireșe! Și doi: aveau casa plină de cărți – în camere, dar și în beci, în pod, cărți peste cărți, cu poze răpitoare sau numai cu litere minunat rotunjite, păstrând în ele poveștile ca pe niște comori. Întorceam paginile fermecat și cred că mi-a încolțit în cap gândul, cu mult timp înainte de a-l citi pe Borges, că paradisul poate arăta așa, ca un maldăr de cărți.

(Din volumul Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită și tot de el povestită, Editura Ramuri, 2009)

 

(sursa foto: mapio.net)