Ana Barton 
Aşa. Cu familiile. Dacă-ţi creşti singur copilul, să ştii că ai treabă tot timpul. Să mături şi să pui flori pe-un drum. Când s-au prins, să le uzi, să le-ngrijeşti. Să-ţi lipeşti mătura de mână, să n-o cauţi. Drumul ăla e cel pe care celălalt părinte al copilului vine mereu către copil. E datoria ta să fie drum curat, cu flori. Neapărat să dai drumul soarelui. Să fie drum luminat.
Te-a supărat celălalt părinte al lui? Nu face, nu drege? Deloc sau nu destul? Supărarea ta nu e loc de-nchinare. Dar fericirea copilului tău este. N-ai să-mbunezi pe nimeni şi n-ai să-ndulceşti nimic dacă te-ncrâncenezi. Şi să nu crezi că le ştii tu pe toate şi că ai dreptate tu, nu celălalt. Poţi să şi ai, dar dreptatea nu e iubire. Pe copil îl doare dreptatea ta, dacă ea e aducătoare de tristeţe. Şi pe tine te nefericesc dreptăţile care dor, aşa-i?
Curăţă masa, părinte, fă o cafea, pune o supă-n farfurie, când vine la tine mama sau tatăl copilului tău. Da, cheamă-l la tine pe cel datorită căruia ai bucuria de a avea un copil. Sau de a te avea un copil. Fără acel om nu l-ai fi avut. Nu pe acel copil. Despărţirile n-ar trebui să dezumanizeze. Ele modifică stări civile şi trupeşti. Alea mintale şi sufleteşti se pot modifica şi ele, dară veghează să nu fie-nspre durere şi amar.
Nu-ţi creşte copilul în ură, că va ajunge, cu siguranţă, un urâtor. Iar ăştia trăiesc un chin perpetuu. Se-adapă de la fântâna cu otravă, care nu seacă-n veci. Dacă nu-ţi pasă de chestia asta şi te gândeşti că urâbilul tău merită şi ura copilului tău, am o surpriză pentru tine: tu eşti cel pe care-şi va-ncerca el ura, tu, crescătorule, modelule, ăla de la-ndemână. Niciun altul. Aşadar, fii măcar egoist şi fereşte-l de ură din acest motiv, să n-o ascută şi să n-o asmută pe tine. Ridică-te din tine, ai dreptul.
Nu despărţi sufletul unui copil. Copiii nu sunt proprietăţi. Sunt oameni care într-o zi, când vor fi crescut destul, vor pleca de lângă noi. Oameni întregi. Învaţă-i dragostea, ca să aibă lumină şi putere. De restul se vor lovi singuri.
Glasul sângelui
este
mâna peste ochiul strâns
sunt eu
când o să mă fac mare,
dar aşa de mare
că o să cânte din pământ
înspre ei
atunci îşi vor desface pleoapele
a glas.
