Christine Monori 
De mă întrebi ce-i iluzia, dragul meu,
Ce-ți răspund? Că pentru noi e-un Dumnezeu?
Ne ține-aproape, ne-mparte-n două,
Când în suflet neîncetat ne plouă.
Într-al meu vis neschimbat,
De mână, gentil ai să mă ții,
Iar de-om visa încrucișat,
Eu tot am să-ți cer să-mi mai vii.
Pentru înc-un timp, pentru înc-un anotimp,
Pentru înc-o dată, într-acea iluzie
Strâmb de noi brodată.
Mai drept de-atât, nu-ți pot răspunde
Că iluzia-i cea care-n noi,
Pregnant și lin pătrunde.
Sursa foto: 2.bp.blogspot.com
