Dumitru CruduDumitru Crudu
19.01.2017

Suferințele tânărului Borea

Ședința celulei de partid era în toi. Și, culmea culmilor, toți aveau chef de vorbă. Valuri de entuziasm i-a cuprins după ce șeful lor de partid a devenit președintele țării și, deși au trecut câteva luni din clipa aia fericită, însuflețirea nu-i părăsea nici acum și nu ratau nicio ocazie ca să și-o arate pe față, turuind până în pânzele albe despre cum să facă ei ca să câștige și alegerile parlamentare de peste doi ani. Ideile se repetau, cu toate că vorbitorii se succedau, și Borea începu să se plictisească de moarte și să se foiască pe scaun. Stătea în fundul sălii, în ultimul rând, și știa deja ce o să spună Vasea care mergea spre tribună. Nici vorbă, le împărtășea opiniile, pentru că și el nu-i putea mesteca pe cei de la guvernare și pe unioniști, dar i se părea inadmisibil ca să repeți același lucru la infinit, ca un disc zgâriat. Vasea începu să vocifereze înflăcărat și Borea căscă. Căsca, în timp ce Vasea își îndemna tovarășii de partid ca să nu se lase pe tânjală nici pentru o clipă măcar, dacă vor să câștige alegerile parlamentare din 2018. Spre norocul lui nu l-a văzut nimeni. Ca să scape de urâtul care l-a cuprins, Borea a intrat pe net, pe un site cu femei frumoase din Chișinău, și a început să le admire. Spre uluiala sa, toate erau alese pe sprânceană. Și goale. Fără nimic pe ele. Nu mai auzea ce spune Borea și plescăia din buze. I-a căzut cu tronc la inimă mai ales o brunetă devastatoare, pe care o chema Vera și sub poza căreia era postat și un număr de mobil. Și-a ridicat ochii spre tribună. Vorbea Colea, care înșira aceleași lucruri ca și antevorbitorii săi. Borea iar și-a cufundat ochii în ecranul mobilului, unde-l aștepta, răbdătoare și fidelă, Vera. Pe care a țârâit-o imediat cum s-a terminat ședința și care i-a răspuns cu o voce plină și melodioasă că ar fi fost foarte bucuroasă să-l cunoască și și-au dat întâlnire peste o jumate de oră în stația de pe viaduct.
Fix la ora patru, Borea sosi în stație. Vera nu știa cum arată și Borea traversa stația încolo și încoace cu ziarul Komsomolskaia Pravda în mână. Ăsta era semnul distinctiv, după care Vera ar fi trebuit să-l recunoască. Unde mai pui că era singurul om din îmbulzeala aia cu Komsomolskaia Pravda în mână. Vera nu se vedea nicăieri. Borea se chiora la toate fetele care tropăiau pe lângă el, dar niciuna dintre ele nu semăna cu răpitoarea brunetă. Iritate că sunt privite, fetele îi întorceau spatele. S-a scurs o jumătate de oră de când Borea o aștepta și Vera nu venea, dar nu se plictisea, așa cum se lehămetisi la adunarea lor de partid. Poate pentru că știa că așteptarea asta merita toți banii. A bătătorit toată zăpada din stație când a observat că vânzătoarea din minimarket îi face semne energice cu mâinile, invitându-l să intre înăuntru. S-a codit, pentru că el o aștepta pe Vera. Vânzătoarea și-a scos geaca de pe ea și i-a putut vedea sânii care-i spărgeau flanela și a recunoscut-o. Vânzătoarea aia era Vera de pe site. A împins ușa cu putere și a despicat sala. Fata de pe site îi venea în întâmpinare și era și mai frumoasă decât pe net. S-au oprit în inima magazinului pustiu, față în față. Răsuflarea fierbinte a fetei îi intra în gură.
-Vera?
-Da, exact. Borea?
-Întocmai.
Un vâj și-a hârșâit bocancii de podea, în direcția raftului cu pâine.
-Scuză-mă un pic, i-a spus fata și s-a apropiat de ghiuj. Bătrânul a cumpărat o pâine și a ieșit afară fără să scoată o vorbă.
-Abia peste o jumate de oră mă eliberez. Mă aștepți?
-Și de ce să nu te aștept?
-Mai știu eu.
-Da, te aștept. Sigur că te aștept, i-a spus el și s-a gândit că ce plăcută e așteptarea asta față de așteptarea de acum câteva ore când adăsta să se termine ședința aia istovitoare.
-Tu aici lucrezi?
-Da.
-E magazinul tău?
-Da de unde?! Lucrez la proprietar. Un nenorocit care face parte din partidul socialiștilor. Și tu?
Auzind cum s-a pronunțat despre partidul din care făcea parte, Borea a evitat să-i spună că și el e socialist și i-a spus doar că are o afacere a sa.
-Ce nume frumos ai, Vera!
-Spui asta ca să întreții conversația?
-Chiar îmi place numele tău.
O femeie în vârstă a deschis ușa și un val de frig a pătruns înăuntru. Bătrâna a cerut o votcă pe datorie și Vera i-a dat. Femeia a plecat și Borea a rămas consternat.
-Dai și pe datorie?
-Numai celor pe care-i cunosc. Pe ea o știu.
-Îmi dai și mie.
-Ție, nu.
-De ce?
-Pentru că nu te știu, i-a spus ea și i-a arătat fasolele. Când zâmbea semăna și mai tare cu fata de pe site. S-a făcut ora șase.
-Știu la ce te gândești. Să-ți spun? l-a întrebat provocatoare fata.
-Nu trebuie.
-Tare nerăbdător mai ești. Pleacă! Eu nu te țin! Nu eu te-am telefonat, i-a mai spus ea și i-a râs în față și i-a întors spatele. Era coz de frumoasă. Avea un spate muzical și niște șolduri, mamă-mamă! Și cum i se mai legănau bucile, exact ca o barcă pe valuri. I s-a uscat în gură. Ea s-a întors brusc spre el.
-Încă mai ești aici?
-Da.
-Atunci rău faci!
-De ce?
-Pentru că eu închid magazinul și trebuie să plec, l-a anunțat ea cu o voce asprită, și i-a făcut un semn să părăsească minimarketul.
-Unde?
-Am o treabă.
-Dar la telefon ai primit să mergi cu mine.
-M-am răzgândit, i-a declarat ea și îi zâmbi. Ce frumoasă mai era, frate, frate! Ea îl ignoră cu totul. S-a aplecat să încuie casa de bani și șoldurile i s-au unduit dulce. Era așa de tulburătoare, încât i s-a sculat. Vera i-a cerut să iasă afară și a ascultat-o, vrând-nevrând, dar a ieșit cu spatele spre mulțimea ce mușuia prin stație. Ea și-a scos cheia din geantă și a băgat-o în lacăt, răsucind-o de la stânga spre dreapta. Și a plecat îndată cum a încuiat ușa, fără să-i spună un cuvânt și fără să se uite în direcția lui. Cât ai clipi din gene, Vera a dispărut. Borea evita să se întoarcă spre mulțimea care roia prin stație, și stătea cu spatele la ea. Cu erecția asta cum să ieși în lume? Și dacă printre cei din stație e vreun tovarăș de-al său de partid, ce-o să se facă atunci? Stătea cu spatele la oamenii din stație și se prefăcea că studiază galantarul magazinului încuiat, dar, de fapt, aștepta să-i treacă erecția, așa cum acum câteva ceasuri așteptase să se termine ședința aia plictisitoare de partid, care i se părea că nu se va mai termina niciodată.