Semne particulare
18.11.2015

Preaviz

În acea zi

lumina a intrat pe o uşă

şi a ieşit pe alta

despuiată de strălucire.

 

Noaptea

 

E un disc de vinil

pe care îl învârte pe deget

nesomnul meu şi spaima.

 

Superlună

 

Noaptea-i senină

dar o bântuie gânduri negre

cu un ţipăt nu faci nimic

e nevoie de un urlet

ca să nu te ucidă

propriile gânduri.

Foto: Andi Spot