Rânjetul alb al treptelor (II)

Capitolul al II-lea

-din romanul Pe malul de lut al fluviului (Călătorii paralele II)-

Izu începu prin a-l peria pe Neluţu, exprimându-şi admiraţia pentru nasul lui de copoi. Al dracului i-a mai mers cerebelul! S-a prins imediat că băieţii au dat împreună cu Teu o spargere. L-au pus să jure că nu-i va da în gât la poteră, ceea ce prietenul lor făcu entuziasmat. Ionel şi Şoni nu păreau mai puţin interesaţi de ce era în stare să inventeze Izu şi abia reuşeau să-şi stăpânească râsul. În noaptea ce tocmai trecuse, începu să povestească evreul, Teu i-a dus pe Romulus, o stradă mai arătoasă din apropiere, unde locuia singur în curte, într-o casă boierească expropriată, un grangur local. Se pare că ochise din vreme imobilul pe care urmau să-l calce şi de unde barosanul lipsea, fiind plecat în concediu la o staţiune, după cum avea informaţiile. Golanul venise pregătit cu un os pe care mai atârnau câteva zdrenţe de carne. Îl aruncase în curtea din spatele gardului de fier forjat al casei pe care se hotărâse s-o folosească ca locaţie a antrenamentului în ucenicia proaspeţilor aspiranţi în arta manglelii. Imediat un câine lup cam jigărit apăruse din întunericul curţii, gudurându-se şi înhăţând ciolanul. Teu le explicase că timp de o săptămână venise seară de seară, aruncându-i dulăului bucăţele de carne. Potaia flămândă le înghiţea fără să le mai mestece, repezindu-se apoi furioasă şi nerecunoscătore asupra gardului care-l despărţea de necunoscut, mârâind şi arătându-şi colţii. Chiar în ajunul spargerii, Teu se gândise să renunţe. Dacă nu reuşise să îmblânzească javra până atunci, însemna că nu era loc de furăciune. Se răzgândise în ultima clipă, aducându-i câinelui un porumbel căruia, iniţial, îi rupse gâtul. După ce opărise păsărea cu apă fierbinte, o curăţase de pene. De data aceasta patrupedul mârâi mai puţin când îl văzu pe Teu, iar când se pomeni cu porumbelul cenătuit la picioare, după ce-l mirosi, se uită atent la bărbatul care-l hrănea de câteva zile, seară de seară, începând să dea timid din coadă. Înhăţă apoi prada şi dispăru în fundul curţii. Teu le explică apoi băieţilor de ce, în seara fixată pentru spargere, îi schimbase iar meniul dulăului. Aveau să-l ţină ocupat cu rosul ciolanului suficient timp încât ei să poată cotrobăi fără teamă prin toată casa.
Neluţu căsca gura, urmărind fiecare cuvinţel care îi venea evreului pe buze.
-Să n-am parte, ce meseriaş! I-a dat şarlei carne macră până când a făcut-o mieluşel! Mie nu mi-ar fi trecut prin bilă aşa ceva. La coadă i-a dat de ros un os baban, ca să-l faceţi în linişte pe husen¹ ! comentă admirativ Neluţu.
-De-aia îl cheamă Teu şi nu Zamfir, punctă Izu.
Cel vizat se burzului, apropiindu-se ameninţător de povestitor.
-Dacă vrei să afli ce-am săltat din căsoi, ascultă şi stai blând! îl înfruntă micul evreu.
-Bine, bine! Ce v-a ieşit din ciordeală? bătu în retragere Neluţu.
-Teu a dibuit într-o casetă din şifonier o mulţime de inele şi brăţări din goldean² , iar sub nişte cearceafuri a găsit o tuflă de sutare, uite atâta, arătă Izu cu degetul opozabil şi cel arătător al mâinii drepte.
-Să n-am parte! Potaia nu v-a capsat când v-aţi uşchit de-acolo?
-Cred că mai roade şi acum la osul ăla de bou ca…de bou bătrân, răspunse micul evreu, stăpânindu-se să nu zică ce-ar fi dorit.
-Voi, cu ce v-aţi scos? se precipită nerăbdător Neluţu.
Izu răspunse după ce întâlni privirile prietenilor:
-Teu ne-a cerut să mergem pe burtă o vreme, să nu mâncăm rahat în dreapta şi-n stânga, până găseşte un cumpărător pentru buboaiele³ din goldean. Oricum, chiar dacă le-ar fi prăduit imediat, n-am fi putut să ieşim pe piaţă cu marafeţii. S-ar fi însemnat caralii. Pentru început ne-a tras câte un Bălcescu de fiecare. Voi aveţi banu’ sau l-aţi lăsat acasă?
Ionel şi Şoti se grăbiră să scuture din cap. Evreul băgă tacticos mâna în buzunarul de la spate al pantalonilor şi scoase o bancnotă de o sută de lei, împăturită de mai multe ori, pe care o desfăcu cu mişcări studiate de scamator. Neluţu privea fascinat hârtia albastră. Întoarse capul, năzărindu-i-se că marele revoluţionar de la 1848 îl scruta mustrător.
-Stai să vezi că asta nu-i tot. Ne-a dat voie să zulim câte un obiect din casă, dar să nu fie prea bariu. Eu am ochit o colivie cu doi sticleţi în ea.
-Păi n-aveai destui în căpăţână? nu pierdu ocazia Neluţu să replice.
-Ciocu’ mic, Zamba, dacă vrei să auzi toată povestea. Chiar îmi doream o colivie. Unde mai pui că era din bronz. Voi ce-aţi săltat? se întoarse deodată Izu spre cei doi acoliţi.
Şoni şi Ionel îl priviră descumpăniţi.
-Să nu creadă Neluţu că-i torn iordane , adăugă el, dându-le timp să inventeze repede ceva.
-Ceasul ăla cu pendulă, nu ştii? mormăi Şoni, cu privirea în lături.
-Şi eu care credeam că are cuc. Tu, Corbi?
-M-ai văzut doar când am luat sabia din vitrină, ce mai întrebi?
Neluţu făcu ochii cât cepele:
-O sabie? Hai că asta-i cioacă . O ai la tine?
-Eşti prost? Vrei s-o ţin în buzunar, ca pe briceag?
Limbajul borfaşilor din Piaţa Veche le devenise familiar băieţilor din cartier, încă din vremea copilăriei. Intrase atât de bine în vocabularul lor încât mai târziu, deveniţi oameni în toată firea, nu-l puseră definitiv la naftalină. Când se mai găseau la o şpârlă, adică la un pahar de tărie, la o bere sau la vreun şpriţ, vorbeau iarăşi colorat ca pungaşii, cât se poate de încântaţi, chiar dacă conştientizau că păreau infantili. Nostalgia educaţiei străzii, farmecul prăfuit al oraşului fără blocuri din trecutul lor pierdut pentru totdeauna, îi îmbăta mai mult decât băutura din pahare.
În ziua aceea de sfârşit de vară Ionel îi promise solemn lui Neluţu că-i va aduce sabia s-o vadă chiar a doua zi. Din păcate, gândea cu ciudă, nu-i venise în minte un obiect mai comun şi mai uşor de transportat. Izu şi Şoni îl priveau bulversaţi, întrebându-se de unde avea să scoată Corbi săbioiul.
-Eşti sigur că vine Teu la biserică? Nu te-a trombonit cumva? schimbă vorba Izu Bercovici, uitându-se la Neluţu.
-Mie-n sută, dar nu singur. Vine cu Tudose, care taman ce-a ieşit din frână . Mi-au zis că după ce-or să dea pe gât câte-un ţoi de secărică, se fac încoa’ amândoi. Să mor dacă vă mint!

1 Fraier (argou)
2 Aur (argou)
3 Inele (argou)

Sursa foto: casadex.ro