Ilustrate din Yokohama

Este uşor de numărat şi de localizat în timp vizitele mele în Japonia. Fiecare dintre călătoriile mele în această ţară fascinantă a fost ocazionată de o conferinţă a organizaţiei Internet Engineering Task Force (IETF) şi până acum trei astfel de conferinţe au fost organizate în Japonia. Prima vizită a avut loc în 2002 şi a fost prilejuită de conferinţa IETF 54. Japonia tocmai găzduise împreuna cu Coreea de Sud turneul final al campionatului mondial de fotbal şi finala avusese loc înYokohama, oraşul în care se desfăşura conferinţa. Şapte ani mai târziu am avut ocazia să revin pentru IETF 76, organizată la Hiroshima, oraş cu o imensă încărcătură emoţională şi istorică, unul dintre acele locuri pe care le vizitezi pentru câteva zile şi îţi rămân în memorie şi suflet vreme de o viaţă. Iată-mă acum din nou în Japonia, din nou în Yokohama, în acelaşi loc în care conferinţa fusese organizată cu treisprezece ani în urmă, în centrul de conferinţe Pacifico.

Prima impresie este de schimbare. Anii dintre 2002 şi 2015 nu au fost ani uşori pentru economia lumii, şi Japonia – lovită deja de două crize succesive în anii 90 şi la răscrucea mileniilor nu a fost scutită nici de efectele crizei şi recesiunii mondiale începute în 2007-2008, care continuă sub forme diferite până astăzi. În acest interval de timp Ţara Soarelui Răsare a pierdut locul al doilea ca putere economică mondială în favoarea marelui vecin şi rival istoric asiatic, China. Economiile celor două ţări cândva duşmane sunt însă legate printr-una din acele simbioze competitive specifice economiei globalizate, în care dezvoltarea uneia se bazează pe capacitatea celeilalte de a produce şi exporta, în care rezervele de capital ale ţării aflate în avânt sunt investite în economia celei în criză producând acea echilibrare şi interdependenţă care menţine motorul economic global în funcţiune. În aceste condiţii complexe, Yokohama, al doilea oraş ca mărime al Japoniei, s-a dezvoltat uimitor devenind o metropolă ultra-modernă. Un exemplu evident oricărui vizitator: spaţiul între cele două repere la mare înălţime ale centrului oraşului – hotelul Intercontinental de lângă centrul Pacifico şi turnul Landmark s-a umplut cu clădiri moderne, inevitabilele „mall”-uri şi sedii ale marilor firme sau reprezentanţe ale concernelor străine. Arhitectonic partea modernă a oraşului Yokohama a devenit ca multe alte metropole ale lumii o combinaţie între arhitectura repetitiva şi monotonă în unele locuri, un uriaş spaţiu de joacă al arhitecţilor inventivi în alte locuri, arhitecţi şi constructori care în condiţiile geo-climatice ale Japoniei sunt obligaţi să creeze după norme de siguranţă care să prevină pierderile de vieţi omeneşti în număr mare în caz de calamităţi cum ar fi cutremure sau tsunami. Aceste măsuri de prevedere sunt vizibile şi în formele unora dintre clădiri, inclusiv ale celor două repere menţionate.

În Japonia ca în Japonia, însă, şi construcţiile moderne îşi găsesc de cele mai multe ori locul în armonie cu clădirile mai vechi, şi chiar când este vorba despre reconstrucţii sau construcţii noi este respectată în măsura posibilităţilor tradiţia şi atmosfera locurilor. Spre deosebire de alte locuri din Japonia cu tradiţie mai îndelungată cum ar fi Tokyo (fostul Edo) sau Kyoto, Yokohama are o istorie relativ recentă, dar cu mare impact în istoria Japoniei moderne. Un sat de pescari în anul 1854, anul în care flota comandorului american Perry ajunge la ţărmurile Japoniei forţând deschiderea imperiului insular spre lume, Yokohama a reprezentat unul dintre primele puncte de contact între lumea modernă în plină industrializare şi imperiul închis în el însuşi în timpul perioadei shogunilor. De aici încolo, în urma tratatelor „inegale” impuse de puterile „occidentale”, Yokohama devine unul dintre porturile de contact în care sunt înfiinţate colonii şi zone rezidenţiale ale Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Olandei şi Rusiei. Tot aici îşi deschide şi China un consulat, şi o numeroasă colonie chinezească se stabileşte în acea parte din oraş care până în ziua de astăzi constituie cel mai mare „Chinatown” din Japonia.

Dezvoltarea de astăzi a oraşului se bazează deci pe o tradiţie de multiculturalitate, o deschidere către exterior, o încercare de a armoniza influenţele străine şi a le adapta stilului şi ritmului de viaţă japonez, care fac parte din tradiţia şi fibra culturală a oraşului. Pe lângă reperele modernităţii găsim în oraş câteva dintre acele faimoase grădini japoneze în care cizelarea naturii şi combinarea dimensiunilor, formelor şi culorilor fac din aranjamentele vegetale opere de artă, clădiri ale administraţiei în stilul imperial al primei jumătăţi de secol 20 (cum este clădirea prefecturii), biserici ale diverselor culte creştine stabilite în Japonia de după deschiderea spre lume, obiective cu semnificaţie istorică precum „Nippon Maru”, nava şcoală ancorată la un doc aproape de centrul oraşului, pe care cadeţii japonezi au învăţat mai bine de jumătate de secol începând cu anul 1930 secretele navigaţiei şi ale vieţii pe mare. Legătura cu tradiţia şi cu natura trebuie căutată câteodată într-un petec de gradină, un mic parc sau chiar în forma unui copac singuratec între cuburile gigantice de beton.

Revederea cu Japonia a prilejuit şi reîntâlnirea cu Internetul din această ţară şi cu colegii specialişti japonezi sau care trăiesc şi lucrează în Japonia în această ramură. Există o comunitate nu foarte numeroasă, dar valoroasă şi cu contribuţii vizibile, formată din ingineri din alte părţi ale lumii stabiliţi în Japonia pentru perioade mai mult sau mai puţin îndelungate, sau care sunt înrolaţi în programe academice în universităţile japoneze (am cunoscut şi un tânăr şi talentat specialist român care se află în această situaţie). Şi în acest domeniu Japonia este un caz special, extinderea şi penetrarea Internetului în viaţa de zi cu zi având aspecte specifice Japoniei. Cifrele generale sunt similare celor din alte ţări dezvoltate. Aproape 90% dintre locuitorii ţării sunt legaţi sub o forma sau alta la Internet, aproximativ 96% dintre casele japoneze au legatură la reţeaua globală. Tehnologia dominantă de acces este cea numită Fibră Până La Locuinţă (Fibre To The Home – FTTH), urmare a unui plan naţional de infrastructură adoptat de Japonia la sfârşitul anilor 90 (şi de Coreea de Sud cam în aceeaşi perioadă). Localizarea în Asia a făcut ca Japonia, ca şi alte ţări din regiune să simtă mai devreme criza adreselor IP din generaţia precedentă (versiunea 4) şi să adopte versiunea 6 a standardului Intenet Protocol – IPv6. Acest avans tehnologic combinat cu o piaţă cu numere semnificative de utilizatori şi cu o orientare predominantă spre industriile de divertisment – jocuri video, distribuire de conţinut audio şi video, fac din Japonia un loc în care tehnologia IP a devenit un aspect firesc al vieţii cotidiene. Ca utilizator, în această săptamână am avut o experienţă perfectă, accesul cam în orice loc şi în orice moment de timp fiind de excelentă calitate.

Câteva detalii despre conferinţă. A fost a 94-a ediţie a acestui eveniment care adună de trei ori pe an experţii care îşi dedică o parte a timpului lor proiectării standardelor viitoare ale Internetului. Reamintesc celor care au urmărit rubrica CHANGE.WORLD în ultimii ani că participarea în activitatea IETF este individuală şi că deciziile de la cele mai banale amănunte procedurale până la deciziile tehnice cu influenţă determinantă în direcţiile de dezvoltare viitoare a reţelei globale sunt luate pe bază de consens. O parte dintre participanţi sunt sponsorizaţi de companiile mai mici sau mai mari care activează şi au interese tehnice şi comerciale în Internet, o altă parte provin din mediul universitar şi al cercetării tehnologiilor digitale, sau dintre operatorii reţelelor furnizoare de servicii de comunicaţii care împreună formează harta Internetului. Participarea a fost la un nivel aproape record pentru ultimii ani, cu o puternică reprezentare regională, așa cum se întâmplă la multe dintre conferinţele care sunt organizate în zone geografice în care IETF-ul ajunge mai rar. Şi această conferinţă a fost o ocazie pentru participarea în premiera a unor experţi din Japonia, Coreea de Sud sau China. Pentru o parte dintre ei a fost o experienţă unică de a-i întâlni pe cei care lucrează de mulţi ani şi în unele cazuri de decenii la proiectarea şi extinderea Internetului. Ceea ce contează însă în principal este acea minoritate care va reveni, va contribui şi va deveni o parte dintre generaţiile care în anii viitori vor extinde şi dezvolta mai departe tehnologia comunicaţiei digitale globale.

Am avut personal satisfacţia de a vedea la acest congres două dintre activităţile cu care m-am ocupat în ultimii ani ajunse în stadiul primelor şedinţe ale grupurilor de lucru (Working Groups) după ce condusesem în sesiunile precedente activitatea de explorare şi pregătire a programelor de lucru în cadrul formal şi semi-formal numit Birds of a Feather (BoF). Prima se numeşte SUPA – acronim pentru Simplified Use of Policy Abstractions – o metodă de a descrie în mod simplificat şi sintetic la nivel înalt („abstract”) regulile de configurare a reţelelor informatice în concordanţă cu tiparele de comportament („policies”) dorite de utilizatorii serviciilor. A doua activitate este I2NSF sau Interface to the Network Security Functions – un mod de a optimiza şi simplifica configurarea aparatelor de reţea de către aplicaţii de securitate de date, securizare şi robustizare a reţelelor. În ambele cazuri standardele vor permite ca aparatura de reţea a diferiţilor producători să fie legată la aplicaţii scrise de alte companii şi să interacţioneze funcţional deşi fiecare provine dintr-o sursă diferită. Este o fază fascinantă în trecerea de la ideile novatoare de ieri la activitatea tehnică de proiectare şi standardizare de azi, pregătind extinderea Internetului mâine.