Dumitru Crudu 
Vladimir se uita cu spaimă spre ferestrele blocurilor pe lângă care trecea, tot mai multe dintre ele vesteau că revelionul era tot mai aproape. În aer se simțea un miros de petarde arse. În furca drumului, se vindeau brazi. Un morman de brazi se înălța chiar în fața unei pizzerii. Arborii erau stivuiți unul peste altul, de parcă ar fi fost niște animale hăcuite, dar în loc de sânge, din ei se exsuda rășina. Se vindeau și crengi de brad. Oamenii se buluceau în jurul vânzătorului, un bărbat de la țară, pe care, culmea, Vladimir îl cunoștea. Era din satul soției sale, de care a divorțat acum trei luni. Îl chema Ilie. Îi ținea minte foarte bine. De câteva ori s-au întâlnit în satul Alionei și o dată chiar au băut bere în magazinul din deal, unde Vladimir a mers după țigări.
-Ilie, noroc, i-a strigat Vladimir.
Ilie și-a ridicat ochii spre bărbatul care îl salutase de după spatele oamenilor care cumpărau brazi, dar nu i-a răspuns, se vede că nu l-a recunoscut, dar poate că era prea prins. Da, da, era prea ocupat. Se vedea cu ochiul liber că nu mai făcea față atâtor solicitări, pentru că toți trăgeau de el din toate părțile, unii îl întrebau cât costă brazii, alții se revoltau că de ce sunt așa de scumpi și îi cereau să mai scadă din preț, iar alții răcneau să le vândă doar un mănunchi de crengi. Vladimir și-a aprins o țigară și a mers spre parapetul din spate, de unde a început să urmărească mașinile care vâjâiau pe stradă. Satul Alionei se afla chiar în direcția în care goneau mașinile, undeva în inima codrilor, unde copacii le intrau oamenilor în grădini. Cu casa lui Ilie începea satul Alionei și, ori de câte ori mergeau la părinții fostei sale soții, treceau inevitabil și pe lângă gospodăria acestuia.
Cineva l-a bătut pe umăr și Vladimir s-a răsucit pe călcâie. Era Ilie.
-Salut, Vladimir. Scuze că nu te-am recunoscut din prima.
-Nu-i nimic. Ce mai faci?
-Am ieșit din partidul liberal.
Ceea ce-i mai unise până acum câteva clipe pe cei doi era că amândoi erau activiști liberali.
-Și ce vei face acum? l-a întrebat Vladimir.
-Voi intra în noul partid al lui Șalaru.
-Crezi că-și va face partid?
-Sunt sigur.
-Când?
-Nu știu când, dar degrabă. Și tu?
-Eu încă nu am ieșit din partid.
Oamenii care voiau să cumpere brazi au început să-l huiduiască pe Ilie.
-Hei, omule, cât poți să stai atâta de vorbă? Hai, vino odată și dă-mi un brad.
Doritorii să cumpere brazi erau tot mai vocali și Ilie i-a dăruit lui Vladimir un brad și s-a întors spre cumpărătorii săi. Vladimir îl ținea în brațe și nu pleca. Se vede că ar fi vrut să-l mai întrebe ceva pe Ilie, dar nu îndrăznea, văzându-l atât de ocupat. A stat cât a stat și a plecat.
Cu bradul în brațe, Vladimir cobora pe Ion Creangă în jos. Nu știa la ce i-ar folosi bradul pentru că, după ce l-a părăsit Aliona, era complet singur. La intersecția străzilor Ion Creangă și Coca un tip nu se putea ridica de jos. Vladimir și-a lipit bradul de trunchiul gros al unui arțar și l-a ajutat să se scoale. Apoi și-a luat bradul sub braț și a urcat în troleibuz. Controloarea l-a privit galben, dar nu i-a spus nimic, când a văzut că i-a plătit și pentru brad. Odată coborât din troleibuz, a mers întins la sediul partidului liberal, unde a intrat cu bradul în brațe. Secretara l-a întrebat de cine are nevoie. Înainte să-i răspundă, și-a culcat bradul pe podea. Secretara i-a dat o foaie albă pe care Vladimir a scris că iese din partidul liberal. Din clădirea partidului, a ieșit cu bradul pe umeri.
Jumătate de oraș a străbătut cărând bradul când lipit de piept, când în spate, când sub braț. Spre seară, a urcat în lift și a ieșit pe odihna de la nouă. A sunat la ușa din fața sa. I-a deschis Aliona, căreia i-a trântit bradul în brațe și a luat-o la fugă în jos, pe scări.
