Cândva

Am avut un plan al fericirii, harta lui era pe spatele tău

În fiecare dimineață mergeam tiptil pe șira spinării

Mă uitam în stânga și-n dreapta nimeni să nu mă recunoască

Și eu săpam, săpam, zi de zi, asudam, seara mă întorceam

Tot cu mâinile goale, puneam apă, apă multă, să scot mai ușor

Rădăcinile iubirii din tine, să le scot și să le mănânc

Eram singură în mijlocul acestei păduri, nici animalele sălbatice

Nu se apropiau de mine, nici lupii, de oameni nu putea fi vorba

Și eu săpam, săpam, până degetele au degerat și eu săpam

Cu cioturile, cu umerii, cu ochii, până n-a mai rămas nimic din mine

(Oamenii care scriu despre iubire ar trebui să trăiască la nesfârșit

Asemenea îngerilor, să aibă pielea mătăsurilor din Rai

Dar eu nu scriu despre iubire :))

Nu mai am nimic, doar semnele învierii niște chingi peste inimă

Tu ai fost o fântână, m-am aruncat în tine și m-am trezit

De partea cealaltă a Pământului unde era mereu vară

Și oamenii se iubeau neîncetat, neîncetat, se hrăneau

Doar din cuvinte culese dimineața când roua iubitelor

Aluneca de pe frunțile lor încă adormite, neșterse de soare

Îți pregătisem o viață frumoasă, ți-aș fi uns corpul cu ulei de cocos

Și ți-aș fi dat să mănânci struguri și smochine

Nu trebuia să faci nimic, doar să respiri, să respiri din plămânii mei

Sursa foto: tattoooideas.com