Fotografii de Familie

Ei nu se trezesc niciodată la o oră fixă. Uneori, sar din pat dis-de-dimineață, iar alteori se trezesc foarte târziu. E. este mai mic decât L. El are tenul mai închis decât ea. Amândoi sunt slăbuți și plini de energie (în fiecare dimineață).
Azi, la ora asta, încă lenevim, iar alături de noi stau haine și jucării împrăștiate pe jos prin cameră. O ținem așa până spre amiază, când soarele reușește să încălzească destul de puternic poarta de metal de la stradă, iar eu ies în curte să mă desfăt în bătaia razelor văratice de soare. Zeul cald îmi pândește fața și alte părți dezvelite ale corpului. Conglomeratul de lumină și căldură îmi dă un chef de joacă și de viață cum n-ai mai văzut!

*

Cam așa se desfășurau anii noștri de început. Mie mi se păreau mulți. Îmi aduc aminte că un unchi din depărtare ne-a vizitat într-o vară călduroasă. Eram mici. Nici nu mai știu cum era îmbrăcat unchiul nostru, nici dacă avea vreo tunsoare șmecheră. Un tinerel de vreo 24 de ani, căruia – din nu știu ce motiv – îi ziceam noi „unchi” ne vizita foarte rar, dar, de fiecare dată când venea la noi, ne făcea poze frumoase. Întregul proces, de la pregătiri până la vizualizarea fotografiilor țesute în cutiuța aparatului foto, era extrem de interesant, deși nu sunt sigur dacă pozele ieșeau mereu „frumoase”.
Astfel de ritualuri erau compuse din anumiți pași importanți, fiecare având o simbolistică aparte. Bunica noastră maternă își lua adevărate responsabilități, fiind cel mai bun organizator de evenimente din familia noastră. De fiecare dată când se nimerea să apară unchiul nostru, eram murdari din cap până-n picioare, fiindcă ne jucam în nisip, prin praf, umblam desculți în grădină, ne umpleam de pământ umed sau uscat… După ce bunica ne spăla pe fiecare, de la mic la mare – cum se spune în popor, eram îmbrăcați în haine frumoase, în haine pe care le purtam cu ocazia unor zile mai importante, cum ar fi sărbătorile de peste an sau alte evenimente extraordinare. Bunicii noștri, de asemenea, deveneau mai atenți la ținuta în care urmau să apară în fotografii.
Astăzi îmi pot face o poză în câteva secunde, însă atunci trebuia să mă pregătesc cu multe minute înainte de a mă așeza în fața obiectivului. Țin minte că ritualul de pregătire era aproape gata abia după ce bunica ne dădea să ținem în mâini tot felul de flori colorate, flori frumos mirositoare, flori mari și flori mici… O astfel de zi reprezenta o adevărată sărbătoare de fiecare dată și un bun motiv de a zâmbi… cu sufletele și bucuriile focalizate în aparat. Fețele noastre nu aveau nicio dramă de ascuns…
La fel s-ar putea întâmpla și acum, însă viețile noastre sunt prea aglomerate.