Tudorică și Andrei

În perioada gălățeană a copilăriei mele, deci prin 1943-1944, citeam cu nesaț Universul copiilor, din care cel mai mult îmi plăcea serialul ilustrat intitulat (iată, îmi amintesc fără nici un efort) „Tudorică și Andrei în război” și tipărit, dacă nu mă înșel, pe ultima pagină, pentru facilitatea nerăbdătoarei lecturi.
Doi copii, implicați de peripețiile prin care trec în realitatea războiului, a războiului așa-zis „sfînt împotriva bolșevismului”, puși nu o dată în contact cu un inamic inevitabil ridiculizat, simpaticii, neînfricații, descurcăreții Tudorică și Andrei erau evocați de autorul lor (celebrul Moș Nae?) cu un scop deloc nevinovat, în mod evident propagandistic.
După cum am mai spus, propaganda antonesciană a fost însă slabă în ce mă privește. Nu m-a influențat. Aveam, se vede, problemele mele și nu-mi mai rămînea timp pentru altceva. În cazul serialului din Universul copiilor am întrecut însă orice măsură: mi se făcea educație politică, iar eu eram total impermeabil la ea și îmi vedeam de ale mele într-un chip de-a dreptul scandalos, rătăcindu-mă foarte departe de intențiile declarate ale povestirii, de pe urma căreia m-am ales cu absolut altceva decît ar fi trebuit să mă aleg.
Tudorică și Andrei mi-au trezit un sentiment fundamental deosebit, și într-un cu totul alt plan decît cel pe care sconta autorul lor. Efectul a fost imprevizibil. „Unde dai și unde crapă”.

—
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)