Ruperea apelor

Se pare că ruperea apelor e un semnal de trezire la realitate pentru multe femei. Termenul de „s-au rupt apele” poate fi destul de confuz în limba română. Există și expresia „rupere de nori” folosită atunci când undeva sus, în munți, există un uragan cu ploi masive care se adună în vale și inundă furios zone întregi.

Sarcini psihologice, închipuite, n-am prea văzut în America, dar am văzut multe femei care au aflat că sunt gravide doar atunci când au ajuns la termen, chiar înainte de-a naște. Situațiile sunt atât de multe și variate încât n-ar încăpea într-un singur capitol. Pare de necrezut că o femeie în toată firea, care a născut alți cinci copii, poate afla că e gravidă doar cu câteva minute înainte de naștere.

Cazul s-a întâmplat recent la New York, într-una din gărzile mele. Cei de la urgență ne-au anunțat că ambulanța pompierilor, cea mai rapidă și mai organizată din toate ambulanțele din lume, ne aduce o femeie care sângerează și care „s-ar putea să fie gravidă și s-ar putea chiar să nască”. Adică cum? E gravidă sau nu e, înainte de-a vorbi despre naștere. Doar un lucru era sigur, că sângera, așa că ne-am pregătit ca atare, adică crescându-ne mult doza de adrenalină din propriile rezerve, și pregătind sala de operații cu instrumentele gata de dat la mână. Intrarea pompierilor pe coridorul sălii de naștere a semănat cu o invazie. Sau, mai degrabă, cu o retragere organizată în pripă. Targa pe care era adusă femeia era aproape ruptă și era mai mult cărată pe sus decât pe roți. Pacienta era legată de targă cu frânghii și chingi speciale pentru că era atât de obeză încât grăsimea corpului i se scurgea peste marginile tărgii și se mișca ritmat în valuri. Oricărui om, chiar întins pe o targă, îi poți identifica ușor picioarele, genunchii, gâtul, coatele. Când oamenii ajung atât de masivi, părțile corpului se pierd în faldurile de grăsime care fac unele detalii anatomice să dispară. Deși tinere, aceste femei ajung atât de obeze încât unele au mari probleme în a se da jos din pat sau a se mișca prin casă. Pot însă să rămână gravide, pentru a desfide legile biologiei sau chiar ale gravitației. Sunt câteva zone ale corpului pe care, oricât ne-am îngrășa, nu se depune grăsime. În jurul creierului, a vaginului sau pe penis. Această particularitate ne poate salva la un moment dat specia, având în vedere că obezitatea a devenit în America unul din cei mai importanți inamici publici.

Am privit îngroziți acea scenă a intrării pentru că știam că cei ce-o aduc la sala de naștere o aduc pentru un motiv întemeiat. Indiferent cum ar naște, nașterea unei femei de asemenea proporții e o mare problemă. La început nici prin cap nu ne trece să ne întrebăm cum e posibil, tehnic vorbind, ca o asemenea femeie să poate să rămână gravidă. Suntem profesioniști și nici după ce pericolul trecea nu obișnuiam să ne punem întrebări inutile. Am văzut în America foarte multe femei uriașe care au rămas gravide și aproape toate au rămas gravide natural. Obezitatea morbidă, așa cum o numim astăzi, e de multe ori asociată la femei cu dereglări hormonale și metabolice serioase care duc la infertilitate. Pentru ele, a câștiga în nouă luni încă 20-30 de kilograme e un detaliu care trece ușor neobservat, iar după naștere nimeni nu va băga în seamă că s-a schimbat ceva în gabaritul lor. Unora le-am cunoscut la naștere și bărbații și asta nu a făcut decât să-mi întărească convingerea că fertilitatea femeilor e ceva suspendat între știință, magie și supranatural. Oricum, poate ca o compensație, aproape toate femeile obeze au o fire și o natură bună.

Cei cinci bărbați de la ambulanță erau, ca toți pompierii din New York, înalți, masivi și foarte hotărâți să-și ducă misiunea la îndeplinire fără să le pese deloc de dimensiunile femeii și de ideea procreării în sine. În urmă cu o jumătate de oră, femeia pe care-o aduceau spăla acasă niște hăinuțe de copil la chiuvetă, când a simțit că dintre picioare începe sa-i curgă o apă călduță care nu s-a oprit deloc, nici după ce-a oprit apa la chiuvetă. A fost foarte surprinsă să afle că între picioarele ei masive pare a fi ascuns un adevărat izvor termal. A stat așa, perplexă, câteva minute până a început să aibă dureri și apa care-i continua să curgă s-a colorat în roz, apoi în roșu. Pompierii au venit în cinci minute și unul i-a zis de la început „poate ești gravidă, madam”. „Asta nu se poate!” a negat ea, spunându-le că are cinci copii și știe ce-i o sarcină, ce naiba. E totdeauna greu să accepți ideea că o femeie care de-abia se poate mișca din cauza greutății și care e sclava gravitației ar putea fi gravidă. Oricât de obișnuiți am fi în a nu ne pune întrebări fără rost, nu poți să nu te întrebi cum e posibil ca o asemenea femeie să rămână tehnic gravidă. Sunt persoane foarte greu de examinat care au mari probleme să se așeze pe masa de consultații și chiar să își desfacă picioarele, așa că ideea actului procreării pare greu de conceput. Nu și pentru femeia pe care ne-o aduceau pompierii. Unul din ei, care făcuse cursuri speciale în urgențe obstetricale, a examinat-o până la urmă. Nu fusese de loc ușor pentru că avea peste 250 de kilograme, dar cu ajutorul celorlați din echipă a reușit. Omul mi-a spus de cum au intrat „copilul are un cap mare, dar mai e ceva acolo”. De când îi știu pe pompieri aducându-ne urgențe, n-am auzit să fi greșit vreun diagnostic. Oameni dintr-o bucată, care dacă nu știu, mai bine tac.

Cei cinci s-au transformat într-o adevărată macara vie și au mutat-o pe femeie într-o sală de naștere. Am examinat-o cu dificultate, dar am simțit capul coborât al copilului care avea în față prolabată una din mânuțe, care încurca nașterea. Am încercat s-o pun la loc în uter, dar nu mai era loc. Am împins înapoi capul copilului și apoi am ciupit destul de zdravăn mânuța prolabată. Știam că de multe ori trucul funcționează. Deși nu e născut încă, copilașul simte și el durerea, iar dacă-i ciupești puțin mâna, și-o va trage singur, instinctiv. Nu și de data asta. Nici nu știam dacă copilul e viu sau mort, dacă nu suferă deja, pentru că un copil suferind nu reacționează la nimic. Era imposibil să punem un monitor pe abdomenul uriaș al femeii, care altfel era ca și noi: total luată prin surprindere de cele întâmplate. Încă se mai opunea. I-am explicat în cuvinte puține și ferme, că pompierii au avut dreptate: e gravidă la termen și un copil mare se chinuiește să iasă din ea. A priceput destul de repede. I-am spus rezidentului șef, un chinez mic de statură, sa-și pună mănușile, în timp ce eu, cu cei câțiva studenți, plus pompierii, vom încerca s-o ținem în poziția care e necesară pentru o naștere. Era atât de mare încât trăgeam câte trei de câte o coapsă. Până și genunchii îi dispăruseră în grăsime și în locul lor erau două adâncituri. Comon mama, push hard, screme-te tare – strigam toți la ea. La un moment dat, rezidentul șef a dispărut cu totul între picioarele ei ca un om înghițit de soartă și când a reapărut avea un copil în mâini. Femeia a tras deodată mult aer în piept și s-a scremut atât de tare încât ne-a aruncat pe toți la perete, iar rezidentul șef aproape a căzut pe spate cu copilul în brațe. Patul hidraulic s-a rupt la mijloc și am rămas cu toții perplecși, uzi de transpirație și lichid amniotic, într-o tăcere ciudată, spartă doar de urletele nou-născutului. Totul a durat patru-cinci minute. Cei de la nou-născuți, speriați și ei, au vrut să ia copilașul înainte de-a tăia cordonul ombilical, care s-a întins ca o coardă gata să pleznească. Am ieșit afară să mă spăl. Pompierii se reculegeau lângă un perete împroșcat cu sânge. L-am lăsat singur pe rezidentul șef care a dispărut din nou între picioarele femeii de unde mai trebuia să iasă și placenta. M-au chemat înapoi după vreo zece minute pentru că femeia începuse sa sângereze. Placenta ieșise intactă, uterul era bine contractat, însă pierdea destul de mult sânge. Am vrut sa fug după pompieri, dar era prea târziu. Deși dați peste cap, și-au strâns repede harnașamentele și au dispărut ca după o alarmă de foc falsă. Femeia trebuia dusă repede în sala de operații pentru a-i repara o ruptură produsă adânc în vagin. Am adunat toți bărbații disponibili pe secție, am chemat anestezia s-o adoarmă și am transportat-o cu greu în una din sălile de operații care a avea un pat hidraulic, special pentru femeile foarte grele. Obezitatea morbidă a ajuns una din problemele cu care trebuie să ne confruntăm foarte des. A fost din nou o luptă cu greutatea și gravitația, în care am avut nevoie de șase bărbați puternici. După ce am reușit să opresc hemoragia, am avut cu toții nevoie de ceva timp pentru a ne reveni. La reanimare, femeia, care își revenise din șoc, mi-a confirmat ca n-a avut nici cea mai mică bănuială că ar putea fi gravidă.

Surprizele ei și ale noastre nu aveau să se termine încă. După miezul nopții au apărut alți pompieri, cei din schimbul de noapte, cu una din fiicele acelei femei. Fata s-a speriat foarte tare după pățania mamei și a început să aibă dureri mari de cap și de burtă. A chemat ambulanța, aceeași ambulanță, care a dus-o imediat la urgență. Acolo i s-a luat sânge, urină și i s-a făcut, printre altele, și un test de sarcină, care se face de rutină chiar și femeilor la menopauză. Așa au aflat ca e gravidă. Același rezident care i-a născut mama m-a sunat îngrozit și mi-a dat vestea. L-am rugat să repete totul de trei ori pentru a fi sigur că am înțeles bine. Chinezii au o pronunție specială, din care lipsesc consoanele de la sfârșitul cuvintelor și e ușor să înțelegi greșit lucrurile, sau să nu le înțelegi deloc.

Realitatea e că noi, emigranții, ne plângem cel mai mult de accentele și greșelile altora și ne dăm mai ușor ochii peste cap decât americanii sadea. Pe aceștia îi admir imens pentru toleranța lor și uneori mi-e milă de ei pentru că-și aud zilnic limba pocită în fel și chip. Avem o colegă venită din Alabama care, înainte de-a se fi obișnuit cu engleza yankeilor, a fost dată peste cap de rușii, românii, chinezii și indienii cu care avea de-a face. A învățat destul de repede să ne înțeleagă, iar apoi chiar să ne imite. La fiecare petrecere de Crăciun o rugam să ne delecteze cu potpuriul ei internațional în care ne recunoșteam toată amestecătura.

Deși nu-mi convenea deloc, am priceput bine ce spunea rezidentul chinez. Făcuse deja o ecografie și în uterul fetei, surpriză, o sarcină de vreo 37 de săptămâni. Fata, la fel ca mama, habar nu avea că-i gravidă și nu putea pricepea nicicum ce i se întâmplă. Era clar că foloseau același frigider și aceeași bucătărie pentru că era aproape la fel de masivă ca și mama ei. Oricum efectele campaniei anti-obezitate sunt încă departe de-a fi vizibile. În urmă cu 15 ani, când începusem să lucrez în una din clinici, am avut în prima lună două reclamații. Șeful m-a chemat la el și mi le-a arătat. Îndrăznisem să le spun celor două femei că obezitatea ar fi cauza necazurile lor. Pe vremea aceea politic corect era să le spui că sunt „supraponderale”, ceea ce era considerat acceptabil.

Am examinat-o cu greu pe acea fata care avea deja 4 cm dilatație și era clar într-o fază avansată a travaliului. Când i-am spus c-o sa nască, mi-a spus și ea, ca și mama ei, „Asta nu se poate”. Nici n-a putut să nască până la urmă deoarece copilul era într-o poziție proastă care a devenit incompatibilă cu nașterea pe jos. Când i-am explicat că va trebui să-i facem o cezariană, n-a înțeles nimic, dar a semnat consimțământul. Ca prin minune, a apărut și tatăl copilului – un băiat de 16 ani, cu pantalonii căzuți, șapcă de baseball întoarsă, și multe tatuaje, care aveau să se înmulțească după acest eveniment. Era vecin cu fata și, aflând că va fi tată, țopăia de bucurie și își suna la mobil toți prietenii din gașca din Brooklyn repetând fascinat ”I’ll be a father, man”. Până să le explicăm mai pe înțelesul lor ce-i o cezariană, inima copilului a început să șchioapete, așa că am dus-o urgent în sala de operații. Anestezistul a adormit-o și am scos rapid un băiat de aproape 4 kilograme care a țipat ca orice nou-născut luat prin surprindere. După ce-a stat în reanimare câteva ore, am pus-o pe fată în același salon cu mama ei. A doua zi, fata a respins vehement nou-născutul care i s-a adus pentru alăptare și nu a înțeles în ruptul capului ce legătură are ea cu aceea ființă care plângea în scutece. Rezidentul care a făcut vizita dimineața a considerat comportamentul mamei inadecvat și a chemat psihiatrul, iar acesta m-a sunat imediat după consult. „Doctore, fetița n-are nimic psihiatric. Sper că realizezi că are doar 13 ani. Habar n-a avut că-i gravidă, că ați operat-o și că, în timp ce dormea, ați scos din ea un copil. Va mai trece ceva timp până va înțelege ce i s-a întâmplat. Mai bine m-ați fi chemat pentru mama ei…”. Ziua următoare am intrat în salon să le văd. O scenă de familie liniștită și împăcată. Mamă și bunică, mama fetiței alăpta amândoi copiii deodată, iar fetița stătea cu o păpușă în brațe și colora cu creioane într-un caiet cu desene animate adus de la pediatrie.

(sursa foto: kingofwallpapers.com)