Lia Faur
Ne aflăm într-o perioadă a ”copilăriei” benzii desenate românești, când Nicolae Batzaria (Moș Nae) și Marin Iordache (Iorda) îi dădeau viață unui personaj drag copiilor și adulților, deopotrivă: Haplea. Cei doi nu și-au disputat niciodată paternitatea personajului, dimpotrivă, l-au promovat în piese de teatru și romane (N. Batzaria). Din iunie 1925, ziarul Universul se îmbogățește cu suplimentul Universul Copiilor, o revistă care conține printre paginile de poezii și povești dedicate celor mici și pagini de bandă desenată. Prin 1926 își începe ilustrațiile la revistă pictorul Pascal M. Rădulescu, numit simplu Pascal. Poate vă amintiți să fi văzut în vreun anticariat reviste cu Tudorică și Andrei detectivi (Andrei, numele băiatului pictorului), Tudorică și Andrei în Africa, Isprăvile lui Stan și Bran, Isprăvile lui Charlot. Între 1926 și 1942 pe piața BD-ului românesc apar nume cunoscute sau străine, benzi desenate cu personaje inventate sau altele consacrate (Mikey Maus Kițișor), Pascal redesenează artiști străini, cum o face în cazul americanului Hal Foster sau ilustrează epopei: Nepieritoarea poveste a iscusitului Ulise din Itaca. Pe scena BD-ului românesc figurează încă Moș Nae, Jiquidi, Aurel Petrescu, ilustratori americani sau francezi, preluări din reviste franțuzești (Le Petit Illustré). Subiectele ilustrațiilor sunt diverse, de la întâmplări banale cu morală imediată la aventuri ale unor copii sau personaje cunoscute deja din filme ori cărți (Tarzan, Charlie Chaplin, Stan și Bran).
După 1940, însă, situația se schimbă, Nicolae Batzaria semnează cu pseudonimul Maica Lina în timp ce repovestește romanul ilustrat Les petites gens, apărut în Franța, sub semnătura lui Henri Bonaventure Monnier, text și desen. Efectele războiului nu trec neobservate, încep să își facă prezența în toate domeniile, inclusiv în cel al revistelor, care se scumpesc. Nicolae Batzaria, implicat politic, scrie povești de pe front sau articole despre reîntregirea țării. Locul personajelor de desene animate este luat de soldați în dublă ipostază: învingători sau răniți. Personajele care până mai ieri mergeau în junglă, acum merg la luptă, astfel Tudorică și Andrei în războiu îi înfățișează pe cei doi copii ajunși din greșeală pe frontul de Est, jucându-le feste rușilor (”bolșevicilor”) și încercând să ajute armata română.
Desenatorii consacrați vor mai susține câtva timp paginile de bandă desenată ale revistei, dar nu mult, deoarece din martie 1948 este anunțată o ”surpriză”, o ”Veste(a) bună”. Era vorba despre revista Universul Copiilor într-o nouă formă, în stil sovietic, al cărui desenator era L.V.Crivăț. Povestioarele și poeziile pentru copii erau semnate de autori ruși, ceea ce mai aducea din vechea formula erau doar paginile centrale de bandă desenată ale caricaturistului Klap. Singurele imagini ale unor omuleți roșii sub numele Trică și Prică (ajung la București) nu va avea nimic din ilustrațiile interioare semnate în stil sovietic.
După acest număr (7/1948, la fel ca anteriorul), revista se va îndepărta tot mai mult de ceea ce însemna Universul Copiilor. Patronul său Stelian Popescu plecase în Elveția încă din 1941, simțind că războiul e pierdut, iar Armata Roșie are câștig de cauză. O vreme revista și-a păstrat numele, apoi a devenit Pogonici, după modelul celor rusești. Astfel că după 24 de ani, Universul Copiilor își încetează apariția în anul 1948. Începe o nouă epocă, copiilor li se refuză continuarea copilăriei cu personajele dragi lor, încet-încet, Pogonici va deveni arici, în forma pe care ne-o amintim mulți dintre noi.
Foto: http://tvarheolog.com/category/universul-copiilor/
