Romita Malina Constantin 
când refuzi să îmi vorbești
mi te închipui cu capul pe piept
mă văd o fetiță care la anumite intervale de timp
se tot scrie pe sine
îmi amintesc colegul din gimnaziu
care îmi furișa câte un bulgăre de zăpadă în glugă
iar eu mă scuturam sfioasă în pragul casei
în timp ce mama mă aștepta
întinzându-mi un măr copt
și obrajii mi se îmbujorau
îmi trec prin minte nopțile
după ce am auzit la radio
că Nichita a murit
prietena mea a dispărut subit odată cu el
așa am înțeles că lui Dumnezeu îi plăceau ochii albaștri în amestec cu poezia
iar eu îmi tot pieptănam părul și mă uitam în oglindă
despletită
pesemne de atunci m-au iubit cuvintele
Mă chema Rina în secret
un profesor știa
știa și mama de el
numai eu nu știam de ce brusc se învârtea pământul
nici de ghemele acelea în stomac nu știam
mai târziu am aflat că alții le numesc ,,fluturi”
și uite așa am ratat marea întâlnire
amiezile le-am învățat mai târziu
când au înflorit gutuii întâia oară
ce pași repezi m-au cuprins
când am trecut strada
în care n-ai fi zis că se pot coborî orizonturi
bluza mea își ridicase capul
după uriașele pânze ale unor corăbii
pe care se odihneau păsările călătoare
doar tata se desprimăvăra pe zi ce trecea
și-mi făcea cu mâna din când în când
până s-a făcut un punct
din care veneau rândunelele
așa am învățat să-mi încolăcesc strigătul
Sursa foto: dozadesanatate.ro
