Dumitru Crudu
Personaje
Domnul Moldovanu
Domnul Ionescu
Domnul Ciobanu
Doamna Văcărescu
Doamna Nina
Răzvan
Radu
Claudiu
Marius
Domnica
Locotenentul Vasilache
Locotenentul Grecu
Scena 1
Pe un platou de televiziune. Domnul Ion prezentînd telespectatorilor diferite rase de cîini.
Domnul Ion: În astă dimineaţă vom învăţa lătratul la comandă. E un exerciţiu care întăreşte relaţia. Apropo, astăzi a împlinit şase ani. Aşa. Îi dau o bucăţică de carne. Aşa. Bravo. Începe cu un lătrat. Apoi cu două. Bravo. Nu vă dezamăgiţi în cazul cînd nu latră din prima.
Nu vă dezamăgiţi, vă rog, nu vă dezamăgiţi.
Haide să mai încercăm o dată. Aşa. Bravo. Nu vă dezamăgiţi în cazul cînd nu latră din prima.
Scena 2
O sală de muzeu. Domnul Negru se plimbă prin faţa elevilor, cu mîinile la spate. Se aude o muzică de pian. Tot mai puternică şi mai puternică.
Domnul Negru: Linişte! Nu mai cînta! Cînd eu vorbesc, nimeni nu trebuie să cînte. Ai înţeles?
Răzvan: Da.
Domnul Negru: Cînd eu vorbesc, nimeni nu trebuie să cînte la pian. Nimeni. Opreşte-te!
Răzvan: Îndată.
Domnul Negru: Eu nu suport să aud pe cineva cîntînd la pian. Eu sînt profesor de istorie. Mie nu-mi place muzica de pian, scrisă de compozitorii contemporani. Mie nu-mi place muzica de pian.
Domnul Negru îi închide capacul. Îl trînteşte cu toată puterea.
Răzvan: Dar încă nu mi-am terminat opusul.
Domnul Negru: Treci la loc.
Răzvan: Mă scuzaţi, domnule Negru.
Domnul Negru: Anastasia, nu te mai uita în oglindă. Cînd eu vorbesc, nimeni nu are voie să se uite în oglindă.
Domnica: Dar dumneavoastră acum tăceaţi.
Domnul Negru: Linişte. Aşadar, paharul pe care-l iau în mînă, acum, acesta, îl vedeţi, aşadar, este făcut din argint curat. A fost găsit la gurile Dunării în anul 157. Apropiaţi-vă să-l vedeţi. Cînd eu vorbesc, toată lumea trebuie să se uite la mine. Anastasia, dă-mi oglinda.
Domnica: Dar nu am nicio oglindă la mine.
Domnul Negru: Şi ce făceai un pic mai înainte?
Domnica: Mă uitam la dumneavoastră.
Domnul Negru: Foarte bine. Să te uiţi tot timpul numai şi numai la mine. Toată lumea trebuie să se uite numai şi numai la mine.
Domnica: Eu anume asta şi făceam, domnule profesor. Mă uitam la dumneavoastră.
Domnul Negru: Anume asta trebuie să faci.
Domnica: Şi altceva nimic?
Domnul Negru: Nimic. Aşadar, acest pahar de argint e o relicvă unică. A fost fabricat printr-o tehnologie greu de refăcut astăzi.
Răzvan: Domnule Negru, mă scuzaţi, pot să merg la budă?
Domnul Negru: Nu.
Răzvan: De ce nu-mi daţi voie? De ce? Ce, parcă Iulius Cezar nu mergea şi el la budă?
Domnul Negru: Nu, nu mergea.
Răzvan: Dar Mihai Viteazu? Nici el nu mergea la toaletă?
Domnul Negru: Da, nici el.
Răzvan: Înseamnă că eu sînt primul om din lumea asta care simte nevoia să meargă la budă.
Domnul Negru: Stai jos. Da, eşti primul şi singurul om din lumea asta care vrea să meargă la toaletă… în timpul orelor mele.
Răzvan: Mă scap pe mine.
Domnul Negru: Să continuăm.
Răzvan: Bine, am să continui.
Domnul Negru: Cupa asta de argint…
Răzvan: Deja e o cupă.
Domnul Negru: Cupa asta de argint are o valoare unică.
Răzvan: Bineînțeles.
Domnul Negru: E singurul exemplar de pe teritoriul ţării noastre. Şi acest singur exemplar se găseşte la noi la şcoală.
Răzvan: Fără doar şi poate.
Domnica: Domnule Negru, la cine să mă uit, la cupă sau la dumneavoastră?
Domnul Negru: Linişte.
Răzvan: Ha-ha-ha.
Domnul Negru: De ce rîzi?
Răzvan: Cînd aţi spus „e singurul exemplar de pe teritoriul ţării noastre” am crezut că vorbiţi despre cioara de la fereastră.
Domnul Negru: Nu rîde!
Domnica: Nu mi-aţi răspuns la întrebare?
Domnul Negru: Uitaţi-vă la desenele executate pe partea interioară a cupei? Unde te uiţi, Anastasia?
Domnica: La dumneavoastră.
Domnul Negru: Acum nu trebuie să te uiţi la mine, ci la desene.
Radu: Iar eu pot să mă uit afară.
Răzvan: Şi eu pot să mă uit tot afară.
Domnul Negru: Nimeni dintre voi nu are voie să se uite afară, pe geam, dacă nu are asentimentul meu. Nimeni. Afară vă puteţi uita numai cu permisiunea mea.
Radu: Plouă.
Claudiu: Cu găleata.
Domnul Negru: Desenele de pe cupă reprezintă o luptă de circ, unde nişte oameni se bat cu taurii.
Răzvan: Totuşi, afară plouă.
Domnul Negru: Să vorbim despre lucruri mai importante.
Răzvan: Dar ploaia nu-i un lucru important?
Domnul Negru: În istorie ploaia nu joacă absolut nici un rol.
Radu: Pe vremea lui Ştefan cel Mare nu ploua?
Domnul Negru: Linişte! Desenele astea au fost executate cu multă migală.
Domnica: Domnule Negru, bătrîna care trece strada nu are umbrelă?
Răzvan: Ea este udă din cap pînă-n picioare.
Domnica: Pot ieşi afară să-i dau umbrela mea?
Domnul Negru: Nu. O să se descurce ea şi singură.
Domnica: Nu cred. S-a oprit sub un balcon şi nu ştie ce să facă.
Domnul Negru: Sînt sigur că se va descurca. În viaţa asta de foarte multe ori se întîmplă să nu avem umbrelă şi-atîta pagubă. Să mergem mai departe. Veniţi după mine. Sîntem în faţa unui vas de aramă. Este din anul 187. A fost descoperit pe teritoriul Cricovei.
Răzvan: S-a oprit ploaia şi bătrîna a ieşit de sub balcon şi s-a pornit spre magazin.
Domnica: Dar este complet udă. Şi tremură de frig. Pot să mă duc să-i dau geaca mea?
Domnul Negru: Vasul acesta are o valoare istorică deosebită.
Radu: Minciuni!
Domnica: Sau măcar un pulover de-al meu?
Domnul Negru: Ce vrei să spui cu asta?
Radu: Am vrut să spun că Virgil a minţit că nu mai plouă. Afară încă mai plouă.
Domnul Negru: De ce plîngi, Anastasia?
Domnica: Mi-e milă de bătrîna care merge prin ploaie.
Radu: Minciuni!
Domnul Negru: Vrei să spui că, totuşi, ploaia s-a oprit?
Radu: Nu asta vreau să spun.
Domnica: Pe deasupra, mai şi şchioapătă. Asfaltul e ud. Mă tem să nu alunece.
Domnul Negru: Pe vas sînt inscripţionate nişte desene ale pictorului Boetius.
Domnica: Daţi-mi voie s-o ajut să ajungă la magazin. Asfaltul e alunecos şi s-ar putea să alunece.
Radu: Nu-i adevărat.
Domnica: Sărmana bătrînă. S-a rezemat de un copac.
Domnul Negru: Sînt nişte desene specifice acelei perioade.
Domnica: Mi-e milă de ea.
Radu: Nu-i adevărat.
Domnul Negru: Desenele reprezintă o scenă de vînătoare.
Domnica: S-a gîrbovit de tot. Şi mîinile îi sînt roşii de frig. Şi le-a apropiat de gură ca să şi le încălzească.
Radu: Minciuni!
Domnul Negru: Vînătorii ucid un mistreţ sălbatic.
Domnica: Uitaţi-vă ce gîrbovă e! Sărmana bătrînă! Pot să mă duc să-i dau mănuşile mele.
Domnul Negru: Îţi dau voie, Răzvan, să mergi la budă.
Răzvan: Nu vreau să merg nicăieri.
Domnul Negru: Du-te la budă!
Răzvan: Nu vreau.
Domnul Negru: Uitaţi-vă, se scapă pe el.
Răzvan: Nu-i adevărat.
Domnica: Sărmana bătrînă.
Domnul Negru: Bine, să trecem la acest vas de lut. El este din aceeași perioadă.
Domnica: Domnule Negru, bătrîna s-a poticnit şi a căzut în mijlocul străzii. Nu se poate ridica de jos. V-am spus eu că asfaltul e alunecos şi s-ar putea să cadă. Cred că şi-a rupt un picior. Daţi-mi voie să mă duc s-o ajut să se ridice!
Domnul Negru: Nu-ţi dau voie să te duci nicăieri. Să studiem mai departe vasul de lut.
Domnica: Dar ea nu se poate ridica de jos. Stă întinsă în mijlocul străzii şi nu se poate ridica de jos.
Domnul Negru: Simbolistica vînătorii reprezentate pe vasul de lut.
Domnica: Plouă şi ea nu se poate ridica de jos.
Domnul Negru: Vînătoarea aceasta este foarte importantă pentru înţelegerea acelei perioade. Vînătoarea are un caracter de ritual.
Domnica: Eu vreau să mă duc s-o ajut pe bătrînă. Sărmana bătrînă.
Răzvan: Şi eu vreau să mă duc s-o ajut.
Radu: Şi eu vreau să mă duc s-o ajut.
Domnul Negru: Nu o să plece nimeni nicăieri. Nimeni.
Domnica: Lăsaţi-mă măcar pe mine.
Domnul Negru: În sfîrşit, a reuşit să se ridice şi singură de jos.
Domnica: Dar şi-a uitat geanta pe trotuar. Şi-a uitat-o cînd a căzut. Mă duc să i-o dau.
Domnul Negru: Stai jos.
Domnica: Dar şi-a uitat geanta pe trotuar. Probabil că banii îi ţinea acolo.
Domnul Negru: Cu toţii pierdem, aşa cum spune Berryman, cîte ceva în viaţa asta.
Claudiu: De ce nu ne lăsaţi să-i ducem geanta?
Domnul Negru: Taurul e înconjurat de patru vînători.
Domnica: Cineva i-a furat geanta. Sărmana bătrînă.
Domnul Negru: La lecţia mea de istorie nimeni nu are voie să plîngă.
Răzvan: A apărut soarele. E un soare cu dinţi. Mie îmi place foarte tare vremea de după ploaie. Vă rog, daţi-mi voie, să ies afară.
Domnul Negru: Să continuăm. Uitaţi-vă cu atenţie la figurile geometrice de pe vas.
Răzvan: Nimeni nu o să se uite la ele.
Radu: Nimeni.
Domnica: Da, nimeni.
Domnul Negru: Ce înseamnă asta?
Răzvan: Asta înseamnă că dumneavoastră ar trebui să plecaţi de aici.
Domnul Negru: Cine?
Răzvan: Dumneavoastră.
Domnul Negru: Eu?
Răzvan: Da, dumneavoastră.
Radu: Da, anume dumneavoastră.
Claudiu: Este revoltător ce se întîmplă aici. A ieşit soarele, după ploaie, pe cer. Parcul a început să strălucească.
Domnica: Este de-a dreptul revoltător.
Răzvan: Ziceţi numai minciuni.
Domnul Negru: Eu?
Răzvan: Da, dumneavoastră.
Radu: Anume dumneavoastră.
Claudiu: Nimeni nu mai vrea să vă asculte. Nişte tipi cu rucsaci în spate se duc spre pădure. Aş vrea să merg şi eu cu ei. Lăsaţi-mă să mă duc cu ei.
Domnul Negru: Nu-ţi dau voie să pleci nicăieri.
Răzvan: Poveştile despre cupă şi vase dumneavoastră le-aţi inventat.
Radu: Sînt nişte minciuni.
Răzvan: Nu sînt adevărate.
Domnica: Bătrîna şi-a uitat geanta pe care i-au furat-o şi nu-şi poate cumpăra nimic din magazin. Astăzi nu o să mănînce nimic. Daţi-mi voie să mă duc să-i dau nişte bani.
Răzvan: Vase ca astea am şi eu acasă.
Radu: Şi eu.
Claudiu: Ele sînt făcute la fabrica de ceramică de lîngă gară.
Răzvan: Nu văd nici o deosebire între vasele de la fabrică şi cele pe care ni le-aţi prezentat dumneavoastră.
Radu: Chiar nu-i nici o diferenţă.
Claudiu: Tatăl meu lucrează la fabrică. M-a luat de multe ori cu el şi am văzut sute de vase ca ăsta.
Răzvan: Şi fratele meu tot acolo lucrează.
Radu: Uitaţi-vă, am adus şi eu în geantă un vas ca ăsta. Ei, care-i diferenţa între vasul care a fost făcut acum cîteva zile şi cel din 187 pe care-l ţineţi dumneavoastră în mînă. Care-i diferenţa?
Claudiu: Nu-i nici una.
Domnica: Într-adevăr, nu-i nici o diferenţă.
Răzvan: Vă bateţi joc de noi.
Radu: Cică, e un vas făcut în anul 187.
Claudiu: Pe naiba.
Răzvan: Vasele pe care ni le-aţi arătat dumneavoastră nu sînt din anul 187.
Radu: Nu sînt făcute de olari romani.
Domnica: Şi nici cupa.
Răzvan: Am adus şi o cupă de la fabrică. Ei, care-i diferenţa dintre ele?
Claudiu: Nu-i nici una.
Radu: Nici una.
Răzvan: Sînt făcute la fabrica noastră.
Claudiu: Au fost făcute anul ăsta. Eu v-am văzut cînd le-aţi cumpărat de la fabrică.
Domnul Negru: Dar sînt nişte copii fidele.
Răzvan: Nu vă credem.
Radu: Nimeni nu vă crede.
Claudiu: Nu cred nici măcar un singur cuvînt de-al dumneavoastră.
Răzvan: Ne minţiţi tot timpul.
Radu: Cică, astăzi am să vă arăt o sabie de-a lui Ştefan cel Mare cu care acesta luptase împotriva turcilor.
Claudiu: Veniţi şi pipăiţi paloşul lui Mihai Viteazu.
Răzvan: Pipăiţi-l!
Radu: Asta nu e sabia lui Ştefan cel Mare şi nici ăsta nu-i paloşul lui Mihai Viteazu.
Claudiu: Tot timpul ne-aţi dus de nas.
Răzvan: Tot Chişinăul rîde de noi.
Radu: Da, tot Chişinăul.
Claudiu: Iată-i pe cei care au ţinut în mîini sabia lui Ştefan cel Mare.
Răzvan: Toţi ne arată cu degetul.
Marius: Băieţi, dar eu cred că perioada romană, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazu nici măcar nu au existat. Nu au fost niciodată. Toate astea sînt inventate de el.
Răzvan: Nici chiar aşa.
Radu: Las-o mai moale.
Claudiu: Iarăşi începe ăsta cu ale lui.
Marius: Asta-i părerea mea.
Răzvan: Dar nu despre asta-i vorba.
Marius: Ba, despre asta.
Radu: Ia-o mai încet.
Marius: Dar gîndiţi-vă şi voi un pic.
Claudiu: Cu ăsta degeaba vorbeşti pentru că nu înţelege nimic.
Marius: Tu nu înţelegi nimic.
Răzvan: Nu vă certaţi.
Radu: Problema e că nişte copii nenorocite ne sînt prezentate drept autentice relicve istorice. Vasul ăsta făcut la fabrica noastră ne este dat ca fiind din perioada romană.
Marius: Eu rămîn la părerea mea.
Răzvan: Nu-l luaţi în seamă.
Marius: Gîndeşte-te numai un pic şi ai să înţelegi totul. Îţi dau un exemplu.
Radu: Din nou vrei să ne vorbeşti despre soare?
Marius: Da, din nou.
Claudiu: Ne-ai plictisit cu soarele tău.
Marius: Ascultaţi-mă, vă rog. El ne minte cînd ne zice că pămîntul se învîrte în jurul soarelui. Minciuni. Ieşiţi afară şi o să vedeţi cum soarele se învîrte în jurul pămîntului. Asta se poate vedea cu ochiul liber.
Răzvan: Pe naiba.
Marius: Eu cred că romanii, dacii, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu nu au fost. Pur şi simplu nu au existat. Sînt inventaţi de Domnul profesor al nostru de istorie. Că pămîntul se învîrte în jurul soarelui a născocit-o Domnul profesor al nostru de geografie. Nici Moliere, Shakespeare sau Eminescu nu au existat. Literatura a inventat-o doamna Văcărescu. Eu cred că nu există trecut. Eu cred că există numai prezent.
Radu: Ai cam luat-o razna.
Claudiu: Noi vorbim despre una, iar tu despre alta.
Marius: Voi nu vă daţi seama că ei au născocit toate lucrurile astea ca noi să nu ne putem duce acum în pădure, cu tipii ăştia cu rucsaci în spate. Ei vor să stăm tot timpul acasă sau la şcoală. Ei vor să fim tot aşa de ramoliţi şi de posaci cum sînt şi ei.
Răzvan: Nu-l luaţi în seama.
Marius: Nu sînteţi de acord nici măcar că soarele se învîrte în jurul pămîntului? Nu vreţi să mergeţi şi voi în pădure?
Răzvan: Să ne întoarcem la ale noastre.
Radu: E cam înapoiat, domnule profesor.
Claudiu: E handicapat mintal, domnule profesor.
Răzvan: Problema însă nu este asta.
Radu: Problema este de ce ne prezentaţi nişte vase de lut, făcute la fabrica noastră, ca fiind din perioada romană.
Claudiu: Ne aveţi de proşti.
Răzvan: Ne consideraţi nişte tîmpiţi.
Radu: Nişte idioţi.
Domnul Negru: O să chem poliţia.
Răzvan: Nu ne-aţi răspuns la întrebare.
Marius: De ce ne-aţi minţit că au existat Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu? De ce? Ei nu au fost niciodată. De ce aţi inventat literatura asta, poeziile astea despre moină, frig, ceaţa, căci nu asta este viaţa. Căci nu aşa sîntem noi. Noi ştim să ne bucurăm. Noi ştim să fim fericiţi, iar voi ne vorbiţi mereu despre tristeţe, oboseală şi disperare. Asta ne băgaţi voi în cap. Asta. Toate lucrurile astea nu există. Nu au nici o legătură cu noi. De ce aţi născocit toate astea? De ce? Vreţi să ne faceţi să fim la fel ca şi voi.
Răzvan: Vorbeşti ca în Casares.
Marius: Nu-i adevărat. Casares nu a fost. Spre deosebire de voi, eu ştiu că istoria şi trecutul nu există. Ele sînt o simplă fabulaţie a minţii omeneşti.
Radu: Eu nu sînt de acord cu asta.
Marius: Există numai prezentul ăsta. Numai clipa asta de acum. Numai trupul ăsta e al meu. Asta uitaţi mereu voi.
Claudiu: Ai luat-o razna de tot.
Marius: De ce Doamna Văcărescu l-a inventat pe Shakespeare? Pe Hamlet care umblă cu un craniu în mînă. Eu vreau să umblu în mînă cu o sticlă de cola. De ce Domnul Negru de geografie ne minte că pămîntul se învîrte în jurul soarelui? Dacă am înţelege că lucrurile stau altfel, totul s-ar schimba. Şi nici un om din lumea asta nu ar mai trist. Nici unul măcar. De ce ne ascundeţi adevărul? De ce nu ni-l spuneţi? De ce?
Răzvan: Afară a început din nou să plouă.
Domnul Negru: Poliţia! Domnul Ciobanu!
Radu: Îl chemaţi pe director? Chemaţi poliţia?
Răzvan: Băieţi, haideţi mai bine să-l legăm de scaunul de la catedră.
Radu: Tăiaţi-i calea că vrea să fugă.
Claudiu: L-am prins.
Răzvan: Ţineţi-i mîinile.
Radu: Daţi-mi mie sfoara.
Claudiu: Legaţi-i picioarele de scaunul de la catedră.
Răzvan: I le-am legat.
Radu: Şi mîinile.
Claudiu: Ei, acum nu o să mai fugă.
Răzvan: Aşa. Domnule profesor, din ce an e acest vas?
Domnul Negru: A fost făcut luna trecută.
Radu: De unde-i acest vas?
Domnul Negru: E din Chişinău.
Claudiu: Unde a fost făcut?
Domnul Negru: La fabrica noastră.
Răzvan: Comentariile cred că sînt de prisos.
Marius: Daţi-mi voie să-l întreb şi eu ceva.
Răzvan: Nu-ţi dăm voie.
Marius: Domnule profesor, a existat vreodată Ştefan cel Mare ?
Domnul Negru: Nu, nu a fost niciodată.
Marius: Dar Mihai Viteazu ?
Domnul Negru: Nici el nu a fost.
Marius: Ei, vedeţi, am avut perfectă dreptate. El i-a inventat pe toţi. Dar soarele se învîrte în jurul pămîntului?
Domnul Negru: Da, se învîrte.
Marius: V-am spus eu, am avut perfectă dreptate. Ura!
Răzvan: Aşezaţi-vă în bănci. Vine cineva pe coridor.
Domnul Ciobanu: Totul e în regulă, domnule profesor?
Domnul Negru: Da, vă mulţumesc, totul e foarte bine.
Domnul Ciobanu: Atunci eu am plecat.
Răzvan: Gata, s-a dus.
Radu: Să distrugem paharele, vasele, săbiile şi paloşele astea.
Claudiu: Să le distrugem.
Marius: Ura! Nu mai există trecut! Nu mai există Decebal, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu. Există numai prezentul ăsta, iar soarele a început din nou să se învîrtă în jurul pămîntului.
Scena 3
Pe un platou de televiziune. Domnul Ion prezintă telespectatorilor diferite rase de cîini.
Domnul Ion: În astă dimineaţă vom învăţa lătratul la comandă. E un exerciţiu care întărește relaţia. Apropo, astăzi a împlinit şase ani. Aşa. Îi dau o bucăţică de carne. Aşa. Bravo. Începe cu un lătrat. Apoi cu două. Bravo. Nu vă dezamăgiţi în cazul cînd nu latră din prima.
Nu vă dezamăgiţi, vă rog, nu vă dezamăgiţi.
Haide să mai încercăm odată. Aşa. Bravo. Nu vă dezamăgiţi în cazul cînd nu latră din prima.
Scena 4
Aceeaşi sală de muzeu a liceului.
Răzvan: Se aud paşi pe coridor.
Radu: După cît de apăsat păşeşte, îmi dau seama că e Domnul Ciobanu.
Claudiu: Dar nu e singur.
Răzvan: Aşa de lăbărţat păşeşte doar profesoara de geografie. Iar atît de împrăştiat numai Doamna Văcărescu.
Radu: Aşezaţi-vă în bănci.
Claudiu: Toată lumea să stea în bănci.
Răzvan: Strîngeţi vasele sparte. Aruncaţi-le la lada de gunoi! Mai repede!
Marius: Le duc eu. Domnilor, în afara prezentului (aruncă la coşul de gunoi
vasele sparte) nu mai există nimic altceva.
Răzvan: Stai jos.
Domnul Ciobanu: Ce linişte mormîntală e aici. Domnule profesor, cum decurge lecţia?
Domnul Negru: Foarte bine.
Domnul Ciobanu: E îmbucurător să aud asta. Aţi vorbit astăzi despre vasele de ceramică din perioada romană? Aţi vorbit despre valoarea lor unică?
Domnul Negru: Da, anume despre asta am vorbit.
Domnul Ciobanu: Vă felicit pentru asta.
Un elev îi bagă mîna în buzunar şi-i scoate sticla de vodcă.
Răzvan: Eh, e o Săniuţă.
Domnul Ciobanu: Felicitări, domnule profesor, daţi-mi voie să vă strîng mîna. Dar ce se întîmplă cu dumneavoastră? Aveţi mîinile legate?
Răzvan: Vi se pare, domnule director.
Domnul Ciobanu: Cum mi se pare? Şi picioarele vă sînt legate. Văd asta foarte clar. Mîiinile şi picioarele vă sînt legate…
Răzvan: Cu o sfoară din perioada romană.
Radu: Cu sfoara asta soldaţii romani îi legau pe daci.
Claudiu: Şi, de aia, sfoara asta are o valoare unică.
Domnul Ciobanu: Poliţia! Să vină poliţia!
Răzvan: Mă duc eu s-o chem, domnule director.
Domnul Ciobanu: Gura!
Radu: Daţi-mi funia romană.
Claudiu: Îl leg eu.
Răzvan: Leagă-i şi picioarele.
Radu: Plasează-l şi pe el la catedră.
Claudiu: Imobilizaţi-le şi pe profesoare.
Răzvan: S-a făcut.
Radu: Plasaţi-le şi pe ele lîngă director.
Marius: Domnule director, pot să vă întreb şi eu ceva.
Domnul Ciobanu: Întrebaţi-mă.
Marius: Spuneţi-mi, vă rog, este adevărat că soarele se învîrte în jurul pămîntului?
Domnul Ciobanu: E adevărat.
Marius: Pămîntul e plat sau nu e plat?
Domnul Ciobanu: Bineînţeles că e plat.
Marius: Ura! Nu asta vă ziceam şi eu? Acum vedeţi că am dreptate? Vedeţi? Doamnă profesoară de literatură, au existat vreodată Homer, Cervantes sau Shakespeare?
Doamna Văcărescu: Niciodată.
Marius: Literatura nu există. Pentru că nu vorbeşte nimic despre noi. Arta nu există! Teatrul nu există! Pentru că nu vorbesc despre noi. Nu vorbesc despre Chişinăul nostru. Despre strada noastră. Despre bătrîna pe care o prinsese ploaia pe drum. Despre tufişurile din parcul nostru central ude de ploaie. Deschideţi larg ferestrele! Să pătrundă încoace soarele. Literatura nu a scos nici un cuvînt despre soarele ăsta care pătrunde prin fereastra noastră. Numai prezentul există îmbibat de lumina asta de soare. Fusesem odată în parc. Era o bancă lîngă havuz. Oamenii stăteau un pic pe banca aia şi plecau. Dar toţi care se aşezau pe banca aceea, absolut toţi, aveau aceleaşi gesturi şi aceleaşi reacţii: adică toţi plîngeau. Am căutat lucrul ăsta în literatură dar nu l-am găsit. Literatura este falsă. Ea nu are nici o legătură cu noi.
Răzvan: Sacoul ăsta, domnule director, chiar l-aţi cumpărat din Paris, aşa cum ne-aţi spus ieri?
Domnul Ciobanu: Nu, nu l-am cumpărat din Paris.
Răzvan: Dar de unde, domnule director?
Domnul Ciobanu: Din Magazinul nostru Central.
Răzvan: Da?
Domnul Ciobanu: Da.
Răzvan: Scoteţi-i sacoul.
Radu: Dar pantalonii tot din Paris i-aţi cumpărat?
Domnul Ciobanu: Nu, nu i-am cumpărat din Paris.
Răzvan: Dezbrăcaţi-vă de pantaloni.
Radu: Aşa. Bine. Acum vă rugăm să ne ţineţi un discurs despre etică.
Răzvan: Mai bine nu.
Radu: Astăzi e ziua dumneavoastră de naştere.
Răzvan: Felicitări, domnule director.
Radu: În pantalonii dumnealui am găsit o scrisoare de felicitare din partea colectivului de profesori.
Răzvan: S-o citim.
Radu: Domnule director, vă felicităm cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere şi , mai ales, vă felicităm pentru faptul că aţi putut crea un colectiv de profesori ieşit din comun care dau dovadă de profesionalism, de abnegaţie şi de dăruire. Semnat, colectivul de profesori.
Răzvan: Comentariile cred că sînt de prisos.
Domnica: Cu Celine Dion v-aţi întîlnit vreodată, domnule director?
Domnul Ciobanu: Nu. Niciodată.
Răzvan: La Paris aţi fost vreodată?
Domnul Ciobanu: Niciodată.
Răzvan: Ne-aţi minţit. Tot timpul ne-aţi minţit. Şi nici la Roma, la sigur, nu aţi fost niciodată. Nici măcar nu vă mai întreb despre asta. Ne povesteaţi însă aşa de frumos despre cum ați văzut dumneavoastră Parisul şi Roma. Cred că nici măcar la Duşanbe nu aţi fost vreodată. Toată viaţa aţi stat numai şi numai în Chişinăul ăsta infect.
Radu: De ce aţi pus capcane de şoareci prin clase?
Claudiu: De ce?
Marius: Vreau să-l mai întreb şi eu ceva.
Răzvan: Din nou chestia aia cu soarele şi pămîntul?
Marius: Da, din nou.
Radu: Mai tacă-ţi gura.
Răzvan: Lasă-l să-l întrebe.
Radu: M-am săturat de soarele lui.
Răzvan: Întreabă-l!
Claudiu: Ce zi frumoasă e azi, domnule director!
Răzvan: Gura.
Marius: Ura! Nu mai există trecut! Există numai clipa asta. Numai clipa asta.
Radu: Afară a început din nou să plouă.
Claudiu: Mă duc să-i dau umbrela mea bătrînei care merge prin ploaie.
Domnica: Ba, eu am să mă duc să i-o dau.
Claudiu: Nu, eu am să mă duc.
Domnica: Nu ai nici un drept să te duci tu.
Claudiu: Mă duc să i-o dau.
Domnica: Ba, eu mă duc să i-o dau.
Claudiu: Nu, eu merg să-i dau umbrela.
Domnica: Eu am să mă duc să-i dau umbrela mea. E mai frumoasă decît a voastră.
Radu: Cît v-aţi certat voi, bătrîna s-a poticnit şi a căzut jos.
Răzvan: Eşti foarte frumoasă.
Domnica: Şi tu eşti foarte frumos.
Răzvan: M-am îndrăgostit de tine.
Domnica: Şi eu m-am îndrăgostit de tine.
Răzvan: Eu primul m-am îndrăgostit de tine.
Domnica: Ba, eu prima m-am îndrăgostit de tine.
Răzvan: Nu-i adevărat, eu am fost cel dintîi.
Domnica: Eu am fost prima.
Răzvan: Nu-i adevărat, eu primul m-am îndrăgostit de tine.
Domnica: Denaturezi adevărul.
Răzvan: Tu-l deformezi.
Domnica: Eu?
Răzvan: Da, tu.
Domnica: Eşti un mincinos.
Răzvan: Iar tu eşti o handicapată.
Domnica: Te urăsc.
Răzvan: Şi eu te urăsc.
Domnica: Nu mai am ochi să te văd.
Răzvan: Nici eu nu mai am ochi să te văd.
Radu: Nu vă mai certaţi fiindcă poliţiştii au înconjurat liceul.
Marius: Asta nu are importanţă. Vă zic eu, e important faptul că toată lumea a recunoscut că pămîntul e plat. Ura! Nu mai sîntem sufocaţi de trecut. Ura! Toată lumea a recunoscut că Sofocle nu a fost niciodată. Antigona nu a fost nicicînd, în schimb, Anastasia există. Există doar tunetele astea de afară şi bătrîna care trece prin ploaie. Îmi plac la nebunie tunetele. Îmi place la nebunie ploaia. Îmi plac oamenii care trec zgribuliţi prin ploaie. Eu nu am crezut niciodată că a fost Napoleon. Eu nu cred că a fost ceva pînă la noi. Totul începe din clipa asta. Odată cu noi. Istoria începe odată cu noi. Ei sînt morţi, dar noi sîntem vii. Sîntem singurii oameni vii din întreaga istorie. Lucrul ăsta l-a mai observat doar Cehov. Nici ploaia nu e importantă, ci numai reacţiile pe care ni le poate trezi. Doar senzaţiile noastre. Numai ele mai vorbesc despre aceea că sîntem vii. Numai ele. Iar noi sîntem vii. Au trecut 10000 de ani şi numai noi mai sîntem în viaţă. Ţineţi cont de asta. Doar noi. Plouă, iar senzaţiile şi reacţiile noastre sînt atît de diferite. Asta e foarte important. Acum trag cu pumnul în masă şi mă doare. Şi Anastasia a tras cu pumnul în masă. Şi Alexandru. Şi pe toţi ne dor pumnii, dar sînt atît de diferite durerile noastre. Sînt atît de diferite. Limba pe care o vorbim nu poate să exprime aceasta. Domnul profesor de lingvistică ne-a învăţat cuvîntul a te bucura, dar nu ne-a învăţat ce este bucuria mea şi ce este bucuria sa. Pentru că nu este nici o legătură între bucuria mea şi a lui. Nici una. Nimic nu e adevărat din ce spunem pentru că nu avem cuvinte pentru asta. Noi nu putem să vorbim despre noi. Noi nu putem să vorbim despre prezentul nostru pentru că nu avem cuvinte pentru asta. Eu nu pot să vorbesc despre mine. Nu pot. Dacă zic, eu sînt acum în clasa asta, eu nu zic nimic. Fiindcă în clasa asta mai e domnul Moldovanu. Cum mai pot atunci să zic că eu sînt în clasă. Că sînt aici. Nu pot să spun. Deci, eu nu sînt aici. Noi nu putem să spunem nimic despre nimic. Noi trebuie să tăcem. Să tăcem. Altă ieşire nu avem.
Răzvan: Bună idee.
Radu: Să-i dăm foc muzeului ăsta.
Răzvan: Cu toate exponatele sale false.
Claudiu: Să-i dăm foc.
Răzvan: Muzeul a început să ardă.
Domnica: Eşti foarte drăguţ.
Răzvan: Şi tu eşti foarte drăguţă.
Domnica: Eu am zis prima că eşti foarte drăguţ.
Răzvan: Ba, eu am zis primul.
Domnica: Deformezi adevărul.
Răzvan: Tu îl deformezi.
Domnica: Te urăsc.
Răzvan: Şi eu te urăsc.
Marius: Noi nu mai putem să vorbim despre nimic. Despre nimic. Literatura şi teatrul vorbesc despre nişte oameni care nu mai sînt demult. Despre noi nimeni nu zice nimic.
Radu: Poliţiştii vor să pătrundă în liceu.
Claudiu: Liceul e înconjurat de poliţişti.
Răzvan: De jur împrejur sînt numai şi numai poliţişti. Ei vor să-i elibereze pe profesori.
Radu: Şi în partea aia sînt poliţişti.
Claudiu: Şi în partea aia.
Domnica: Simt că te iubesc.
Răzvan: Şi eu simt că te iubesc.
Domnica: Eu am zis prima că te iubesc.
Răzvan: Ba, eu am zis primul că te iubesc.
Domnica: Deformezi adevărul.
Răzvan: Tu îl deformezi.
Domnica: Te urăsc.
Răzvan: Şi eu te urăsc.
Marius: Trecutul nu există. Şi nici nu a existat vreodată. Pămîntul e plat şi soarele se învîrte în jurul pămîntului. Noi sîntem singurii oameni care există, care sînt vii din întreaga asta istorie de zece mii de ani. Dar nu putem să vorbim despre noi. Dar eu nu pot să vorbesc despre mine pentru că nu am cuvinte pentru asta. Şi atunci nu-mi mai rămîne nimic altceva decît să tac.
Scena 5
Pe un platou de televiziune. Domnul Ion prezentînd telespectatorilor diferite rase de cîini.
Domnul Ion: În astă dimineaţă vom învăţa lătratul la comandă. E un exerciţiu care îmtăreşte relaţia. Apropo, astăzi a împlinit şase ani. Aşa. Îi dau o bucăţică de carne. Aşa. Bravo. Încep cu un lătrat. Apoi cu două. Bravo. Nu vă dezamăgiţi în cazul cînd nu latră din prima.
Nu vă dezamăgiţi, vă rog, nu vă dezamăgiţi.
Haide să mai încercăm odată. Aşa. Bravo. Nu vă dezamăgiţi în cazul cînd nu latră din prima.
Scena 6
În stradă. Poliţiştii şi militarii au înconjurat liceul.
Locotenentul Vasilache: Înconjuraţi şcoala. Voi treceţi în partea stîngă.
Locotenentul Grecu: Noi şi sîntem în partea stîngă.
Locotenentul Vasilache: Iar noi sîntem în partea dreapta.
Locotenentul Grecu: Au refuzat negocierile.
Locotenentul Vasilache: Atunci o să începem atacul. Dinspre dreapta spre stînga.
Locotenentul Grecu: Pregătiţi-vă armele.
Locotenentul Vasilache: Le-am pregătit.
Locotenentul Grecu: La început, o să tragem în aer.
Locotenentul Vasilache: Foc!
Locotenentul Grecu: Acum o să tragem dinspre stînga spre dreapta.
Locotenentul Vasilache: Trageţi.
Ziaristul Butnaru: Domnilor telespectatori, întrerupem pentru cîteva secunde emisiunea despre cîini pentru a vă relata ultimele evenimente. Soldaţii şi poliţiştii au ocupat clădirea şcolii. Vom reveni cu noi amănunte. Deocamdată, ne întoarcem la cîini.
Doamna Nina: Eu am venit să mătur şi să spăl podeaua. Daţi-vă la o parte.
Răzvan: Totuşi, eu primul ţi-am zis că te iubesc.
Domnica: Ba, eu prima ţi-am zis că te iubesc.
Răzvan: Te urăsc.
Domnica: Şi eu te urăsc.
Ziaristul Butnaru: Domnilor telespectatori, s-au predat o elevă şi un elev. Iată-i! Priviţi-i! Acum s-a mai predat unul. Şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ducă la budă. Domnilor telespectatori, a mai rămas un singur elev care nu vrea să se predea. Să revenim la cîini. Mai tîrziu, vom reveni cu noi amănunte.
Doamna Nina: Daţi-vă la o parte. Eu nu am cînd să aştept. Uitaţi-vă cîte geamuri am de spălat. Dacă nu am să le spăl pe toate, Domnul Ciobanu o să mă concedieze. Nu mă încurcaţi să spăl geamurile.
Scena 7
În liceu.
Marius: Degeaba m-aţi trîntit la podea fiindcă numai prezentul există. Numai noi. Nimic nu mai e altceva. Nimic. Dar nici măcar despre noi nu putem vorbi. Despre nimic nu se poate vorbi în lumea asta. Despre nimic. Despre nimic.
Locotenentul Vasilache: Duceţi-l mai repede de aici.
Locotenentul Grecu: Profesorii sînt liberi.
Doamna Nina: La o parte. Nu mă încurcaţi să mătur.
Marius: Numai prezentul ăsta există dar nici măcar despre el nu putem să vorbim.
Scena 8
Din nou în muzeu.
Domnul Moldovanu: Domnilor elevi, lecţia noastră de istorie continuă. Aşadar, acest vas de lut a fost făcut în anul 157. În urmă cu două milenii şi a fost găsit la Orheiul Vechi.
