Voi ipoteca toamna

Păşeşti cu toamna la braţ,
prin pădurea clipelor,
cu tălpile-mi săruţi
firul de lumină,
ce a plâns în hohote de verde.
Îmi legi privirea
c-un batic de lacrimi,
iar frunzele plâng.
Mi-atingi crengile
cu degete albastre…
Simt că sunt pasăre,
ce măsoară cerul
cu aripile.
E atâta vis,
încât îmi cresc aripile
cu câţiva centimetri,
să pot atinge stelele,
să le deschid pleoapele
către noi.
Le vom privim ochi în ochi,
poate ne vor împrumuta lumina
fără dobândă,
să ne dea o rază,
noi să le dăm un vis,
să echilibrăm bugetul inimii.

Voi ipoteca toamna,
să-i pot plăti sufletului
înc-o primăvară.

Sursa foto: buzlecatalinblog.files.wordpress.com