Literatura de aziLiteratura de azi
17.11.2016

Lehamitea și o ploaie grea, prea grea…

«Astăzi în tramvaiul 32 mirosea parcă a brutărie. Și sudoare. Acră.

Striviți în cutia năclăită de aburul oboselii gândurilor de peste zi, călătorii-făr-de-chip se clătinau în ritmul inimilor înghețate, amuțite de noaptea polară.

Felinare ofticoase lingeau zăpada murdară.

Huruitul roților pe șine psalmodia Saint James Infirmary Blues.

Pe drumul șerpuind pe Dealul Patriarhei, în București, un Înger.

Își fâlfâia aiurea aripile destrămate. De zbor frânt mereu.

Cain – l-a urât pe Abel pentru tot ce-i dăruise Dumnezeu.

Dar să-l ucidă s-a hotărât doar în clipa cînd a realizat că se urăște pe sine însuși.

Atât de mult, încât și-a dorit să se despartă de Dumnezeu… pentru a se iubi pe sine însuși ca pe un dumnezeu.

„… ploaie grea, prea grea…

iarnă funerală – cârd

de ciori împietrit…“»

***

Respirația de mai sus este un fragment din volumul „Lehamitea lui Teophil Magus” de Leonard Oprea, carte ce va fi lansată la Gaudeamus, duminică, 20 noiembrie, la ora 13.30, în prezența autorului. Alături de moderatorul Valentin Ajder, se vor afla Daniel Cristea-Enache și Christian Crăciun.

În exclusivitate pentru cititorii revistei Literatura de azi, Leonard Oprea a transmis următoarele gânduri:

Despre „Lehamitea lui Theophil Magus” pot mărturisi că este împlinirea unui vis mai vechi al meu despre continuarea cărților Magului meu transilvan, privind acest mileniu 3 despre care cred cu tărie, cum am mai spus, parafrazându-l pe Malraux, va fi magic-religios sau nu va fi deloc. Există în carte 2 părți ce se împletesc asemeni benzilor ADN-ului: Respirațiile și Sinusoidele. Amândouă ajung la un Epilog infinit și etern: Calea și Adevarul și Viața, ce reprezintă „Trilogia lui Theophil Magus”. Respirațiile știți ce sunt din rubrica mea la Literatura de Azi. Sinusoidele reprezintă profețiile (privind lumea în care trăim, românească și de aiurea) făcute de mine prin eseuri scrise și publicate worldwide între 2000 și 2004. Ambele părți sunt benzile ADN-ului meu spiritual și exprimă ceea ce cred mai ales astazi, anume:

trăind autentic Lehamitea, eu și artistul autentic, homo religiosus ajunge să cristalizeze în ființa sa spirituală trei stări:

  • starea de conștientizare a Lehamitei

  • starea de căutare a Adevărului-propriu

și, finalmente:

    • starea de Credință

Prin urmare: intraductibilul cuvânt românesc Lehamite, întru o trăire autentică taie nodul gordian al existențialismului și deschide calea salvării individuale.

Care, pentru mine, este – Iisus Christos.

Sper ca Daniel Cristea-Enache, Christian Crăciun și Valentin Ajder – când îmi vor prezenta cartea duminică, ora 13:30, la standul editurii Eikon – să simtă și să releveze publicului miezul acestei cărți pe care, personal, o consider unică.

***

Literatura de azi este partener media al evenimentului.

afis-leonard

(sursa foto cover: radioconstanta.ro)