Literatura de azi
Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înţeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii şi îi privesc cu interes prin geamul din faţa casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, şi, dacă nu sunt toţi la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ.
Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.
***
Poveste
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…
Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu-nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.
– Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?
***
Vanitas
Nu-ţi mai pot cânta
Romanţe,
Toate tac
În jurul meu,
Fals se duce
Cursul vieţii,
Negăsind
Un cântec nou…
Agent secret
Mi-a fost iubirea,
Dar nu ştiu când
S-a demascat…
Nu-ţi mai pot cânta
Romanţe,
Şi, desigur,
Le-am uitat.
***
Ecou de serenadă
Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au
veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste,
îndoliate.
Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi
dărâmate, –
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au
murit.
În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult
părăsit…
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În
note grele, şi blestemate…
***
Frig
Sunt lângă un gard rupt,
Şi vântul bate cu frunze ude –
Sunt
mai urât, sunt supt,
Frigul începe sticla s-o asude.
Pe strada
aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche –
Vântul împinge
fusta femeilor în cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o
pereche.
Toamna rupe afişe şi flori,
E mai trist departe-n
prăpăstii –
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O,
trebuie să fie trist departe-n prăpăstii…
Fulgi de
zăpadă rătăcitori…
***
Mister
Clavirile plâng în oraș
Pe-o vreme de toamnă pustie…
Și plopii plâng tot în oraș,
Și-n totul e-o grea agonie.
Par casele triste castele…
Amorul, aici, a murit,
Și poate că plâng la clavire
Fecioare cu păr despletit…
Trec singur… și tare mi-e teamă…
Și, unde mă aflu, nu știu –
Vai, plopii detună orașul…
Clavirile plâng în pustiu…
***
Când singur
Când singur iar ma revăd
Și trece curând al meu nume,
Și-atâtea sperări…
Mi-am zis: e târziu –
O, gânduri,
În lume!
Când inspirata de evocări
Mai crezi în câteva glume
Sau al beției mister…
Mi-am zis: e târziu –
O, gânduri,
În lume!
Și când, aproape, nimic nu mai ești,
Când cauți ca orice renume,
De-acum e târziu…
Mi-am zis: e târziu –
O, gânduri,
În lume!
***
Aiurea
Blestemată mai fie și toamna,
Și frunza ce pică pe noi –
Blestemat să mai fie și târgul
Ursuz, și cu veșnice ploi…
– Cetate – azilul ftiziei –
Nămeți de la pol te cuprind…
Cetate, azi moare poetul
În bratele tale, tușind…
George Bacovia
În final, vă invităm să-l ascultați pe George Bacovia recitând…
(selecție realizată de Odilia Roșianu)
