Maria Morariu 
„Sosise circul în oraş şi toţi copii alergară, care mai de care, la părinţii lor să le ceară voie să meargă. Tommy şi Annika făcură şi ei întocmai, iar bunul lor tată scoase pe loc câteva monede de argint si le dădu pentru bilete.
Cu banii strânşi în pumn, cei doi o zbughiră spre Vila Villekulla. Pippi era pe verandă cu calul, căruia îi împletea coada în codiţe împodobite cu fundiţe roşii.
– Azi e ziua lui…cred, zise Pippi. De asta îl fac frumos.
– Pippi, spuse Tommy gâfâind, căci fugiseră cât îi ţinuseră picioarele, poţi să mergi cu noi la circ?
– Pot să merg oriunde poftesc, răspunse Pippi, dar la ciurc nu ştiu dacă vreau să merg, că nu ştiu ce-i aia ciurc! Doare?”
(„Pippi şoseţica”, traducere Andreea Caleman)
Şi totuşi există lumi vesele care nu dispar, lumi ce refuză să afle semnificaţia așa-ziselor „problemele majore”. Creatorii unor astfel de lumi sunt „doctori” care vindecă de „maturizare forţată”, adulţi ce au creat, pentru ei şi pentru public, universuri de copilărie în care putem evada.
Una dintre cele mai apreciate scriitoare de literatură pentru copii, Astrid Lindgren (14 noiembrie 1907 – 28 ianuarie 2002) este cea în universul căreia vom „fugi” azi. Personajele din cărţile ei – Pippi, Karlsson, Prinţul Mio – s-au plimbat prin toată lumea, au învăţat aproape toate limbile pământului şi apoi au devenit eroi de film sau desene animate. Alături de ei, Astrid a primit multe distincţii pentru scrierile sale, printre care şi prestigiosul premiu Andersen, un fel de Micul Nobel al literaturii pentru copii.
În oraşul natal al autoarei s-a construit un parc tematic, Lumea lui Astrid Lindgren, ce respectă cu fidelitate cadrele zugrăvite în cărțile scriitoarei și oferă posibilitatea intrării în lumea magică a lui Pippi Șosețica (Pippi Långstrump), Emil din Lönneberga (Emil i Lönneberga), a Ronjei, fiica haiducului (Ronja Rövardotter) și a multor alte personaje celebre.
Unul dintre momentele semnificative care conturează impactul pe care poveştile lui Astrid l-au avut asupra literaturii universale, este cel din 1996, când o mică planetă a fost „botezată”: 3204 Lindgren. La aflarea veştii, scriitoarea a răspuns, plină de umor: „ De acum înainte, puteţi să mă numiţi Asteroid Lindgren”. 🙂
***
„Karlsson începu să exerseze felurite vaiete şi gemete, căci, zicea el, o fantomă care nu ştie să suspine şi să se tânguie cum trebuie nu-i bună de nimic! Era primul lucru pe care orice micuţă fantomă îl învaţă la şcoala de fantome.
Treaba asta cu vaietele şi gemetele le luă ceva timp. Când, în sfârşit, fură gata să iasă la bântuit pe scări, auziră un hârşâit ciudat la intrare. Mai întâi Frăţiorul crezu că se întorseseră mama şi tata. Pe urmă, însă, văzu o bucată de sârmă ieşind prin deschizătura pentru poştă şi îşi aminti ceva ce le citise tata din gazetă deunăzi. Scria în ziar că umblau mulţi spărgători prin oraş. Hoţii erau foarte şireţi – mai întâi sunau la telefon şi aşteptau să vadă dacă era cineva acasă. Dacă nu răspundea nimeni, se duceau de grabă la apartamentul unde tocmai sunaseră şi tot ce le rămânea de făcut era să meşterească un pic să descuie yala, apoi şterpeleau nestingheriţi tot ce găseau de valoare prin casă.”
(„Klarsson de-pe-acoperiş”, traducere Andreea Caleman)
