Maria Morariu 
„Apropo de Polonia: cam la trei zile după sosirea sa la Dresda, Billy Pilgrim asistase cu totul întâmplător la spânzurarea unui polonez într-o piaţă publică. S-a nimerit ca, îndreptându-se spre locul de muncă, la scurt timp după asfinţit, Billy împreună cu alţi câţiva prizonieri să dea cu ochii în faţa unui stadion de o spânzurătoare şi de o mică muţime de oameni strânşi în jurul ei. Polonezul era un muncitor agricol spânzurat pentru că făcuse dragoste cu o nemţoaică. Aşa merg lucrurile.”*
Născut într-o familie americano-germană, Kurt Vonnegut (11 noiembrie 1922 – 11 aprilie 2007) avea să descopere ce înseamnă războiul pentru toate părţile implicate şi, mai ales, faptul că acesta nu lasă decât învinşi, nu există învingători.
Ca student la Shortridge High School din Indianapolis, Vonnegut a lucrat la primul cotidian liceal din istoria S.U.A., The Daily Echo („Ecoul zilnic”), apoi a studiat la Universitatea Cornell în 1941-1942, unde a fost editor executiv asociat al ziarului studenților, Cornell Daily Sun, și a obținut o diplomă în biochimie. Tot în acea perioadă s-a înrolat în Armata S.U.A.. Experiența lui Vonnegut ca soldat și prizonier de război i-a influențat profund opera. În calitate de caporal al Diviziei de Infanterie 106, Vonnegut a pierdut legătura cu batalionul său și a rătăcit singur în spatele liniei inamice timp de câteva zile, înainte de a fi capturat de trupele armatei germane pe 14 decembrie 1944. Prizonier în Dresda, unde lucra la o fabrică ce producea siropuri pentru femeile gravide, Vonnegut a fost martorul bombardării și distrugerii unei mari părți a orașului. Scriitorul a fost unul din cei șapte prizonieri de război americani din Dresda care au supraviețuit în celula unui depozit de carne cunoscut ca Schlachthof Fünf în germană, sau Slaughterhouse Five în engleză, adică „Abatorul cinci”. Germanii i-au ordonat să adune cadavre pentru o groapă comună. Dar ar fi trebuit îngropate prea multe cadavre. Așa că naziștii au trimis trupe cu aruncătoare de flăcări. Toate resturile umane au ajuns cenușă. Această experiență a stat la baza uneia din operele sale cele mai cunoscute, „Abatorul cinci”, și e o temă care apare în cel puțin alte șase cărți.
Creativitatea şi imaginaţia debordantă ale lui Vonnegut l-au ajutat pe acesta să transfere evenimentele ce îl marcau într-o dimensiune de ficţiune, dar păstrând totul într-o foarte reuşită armonie, presărată cu umor şi satiră.
„Soarele tocmai asfinţise şi contururile oraşului se profilau întunecate pe fundalul roşiatic, ca nişte stânci joase înconjurând întinderea pastorală care începea de la ţarcurile goale de vite. Dresda era învăluită în beznă din cauză că, dintr-o clipă într-alta, se puteau ivi bombardierele. Aşadar, Billy nu apucă să vadă unul dintre lucrurile cele mai vesele pe care le poate face un oraş atunci când apune soarele, şi anume să se împodobească cu strălucirea luminilor aprinse una câte una.”*
* „Abatorul cinci”, de Kurt Vonnegut, traducere Rodica Mihăilă.
