Înserarea îmbrăcase în mantia-i neagră Dealul lui Sumedru. Muntele din frunze uscate cu vărful din coceni cu brațe din hârtie creponată s-a aprins și a început să ardă cu trosnituri de bici printre țipetele de biruință ale copiilor și tinerilor din sat, care trudiseră întreaga zi la strânsul aurului căzut din corola copacilor rămași fără veșminte în bătrânețea toamnei. Cu obrajii îmbujorați, peste care sudoarea desena cărări negre, băieții și fetele strigau cât îi țineau gurile:
— Focul lu’ Sumedru, focul lu’ Sumedru, focul lu’ Sumedru.
De pe înălțimile din satele vecine, de unde se zăreau ridicându-se spre cer dansuri sângerii, răsunau aceleași cuvinte, repetate ca un ecou, ce avertizau anotimpul, care încă nu se pregătea de plecare, că se apropia vremea despărțirii. Vântul, trezit din somnul iepuresc, își umfla fălcile legănând cele câteva frunze brune ascunse printre ghearele ascuțite ale arborilor triști.
Pe cărarea bătătorită de copitele animalelor și de galoșii sau cizmele celor ce le aveau în grijă șerpuiau către rugul aprins, printre fagii drepți și carpenii întortocheați, femeile satului, care înaintau în șir indian, ca niște venere antice cu panere pe cap sau pe umeri, din care se răspândeau miresme de fructe pârguite și covrigi calzi.
Ochii mei de copil priveau cu lăcomie, pentru ultima oară, spectacolul autumnal pe care nu- l voi uita niciodată. Fratele meu împreună cu ceilalți cunoscuți, ce purtau numele sfântului ce-și făcea intrarea triumfală pe cai de foc, se bucurau de două ori. Mitruț chiar de trei ori; la focul lui Sumedru venise și Anisia. N-o mai văzuse de mai bine de o lună, de când se mutase cu părinții la oraș. O privea și nu îndrăznea să-i spună nici măcar bun venit, deși până mai ieri păscuseră împreună vitele la Mărul Roșu. El nu se înscrisese la liceu, rămăsese la școala profesională din sat.
— Focul lu’ Sumedru, focul lu’ Sumedru, focul lu’ Sumedru au răsunat cu și mai multă putere vocile înveselite la vederea bunătăților pe care aveau să le primească.
— Luați,copii și mâncați. Să vă fie răsplătită truda și veselia cu care l-ați întâmpinat pe Sfântul Dumitru. Să se bucure și să se încălzească la focul nostru şi cei ce nu mai sunt printre noi. Ia și tu, Anisia, fata mătușii, un măr roșu ca focul şi o pară galbenă ca părul tău.
Anisia privea cu insistenţă spre vârful albastru al flăcărilor. Aştepta cavalerul blând şi plăcut la chip ce-i tulbura visele în nopţile din ajunul sărbătorii. Când nechezatul unui cal roib răsună pe deasupra copacilor din apropiere, fata simţi, din plin, în piept împunsătura suliţei pe care tânărul soldat o purta în mâna dreaptă. Mireasma florilor de dumitriţe, ce se răspândise de pe cămaşa portocalie şi de pe mantia verde, ce fluturau printre limbile de foc, o ameţise,iar razele ce înconjurau capul căpeteniei militare o făcură să-şi acopere ochii cu mîinile.
— Focul lu’ Sumedru, focul lu’ Sumedru, focul lu’ Sumedru, strigau copiii, care mai de care. După ce le mai trecuse oboseala, aveau chef de zbenguială și începuseră să se ia la trântă unii cu alții sau cu flăcările. Unii, mai îndrăzneți, își luau avânt și săreau peste partea focului care se mai domolise. Alții îi luau pe cei mici în brațe și îi amenințau că îi aruncă în mijlocul jarului sub care se cocea un bostan, tăiat în două jumătăţi, păstrat de tata special pentru această ocazie. Când a început să miroasă a plăcintă de dovleac, l-am ajutat pe Mitruț să-l scoată și să-l împartă celor din jur, bucată cu bucată.
— Uite, Anisia, ți-am păstrat cea mai rumenă parte. Vrei să guști? E la fel de dulce ca și în anii trecuți.
— Mulțumesc, Mitruț. Știu cât este de bun. Nu i-am uitat gustul. Nici pe tine nu te-am uitat, mi-a fost dor să te revăd, a adăugat fata, mângâindu-i pielea bătătorită a palmei şi făcându-i semn cu coada ochiului spre bradul care îi chema dornic să-i revadă și să le asculte poveștile.
Mitruț s-a retras rușinat gândindu-se la degetele subțiri de domnișoară ale Anisiei. Un nechezat furios a coborât din înalt.
—Ai auzit tropotul calului? Ai văzut călăreţul ce ne dă târcoale printre nori? l-a întrebat fata pe fratele meu cu glas şoptit. Privește! Cavalerul înconjurat de flăcări albastre vine către noi, a adăugat Anisia cu teamă, în timp ce o stea s-a desprins de pe bolta mirată aprinzând eșarfa de la gâtul fetei. Mitruț a încercat să stingă rugul ce i se aprinsese peste pletele răsfirate. Una câte una, petalele de floarea soarelui s-au aprins în fața bradului altar. Coroana de mireasă a început să ardă. Mitruț a îmbrățișat capul de regină al Anisiei și l-a apropiat de para focului din pieptul său. Cele două torțe vii s-au îngemănat, tâmplă lângă tâmplă, iar flacăra lor a aprins și bradul, care a ars, neîntrerupt, trei zile și trei nopți răspândind în jur mireasmă de tămâie.
În jurul focului copiii se învârteau în cerc. M-am amestecat, pentru ultima oară, printre ei şi, împreună, am intonat refrenul răsăritului și al apusului.
— Focul lui Sumedru, focul lui Sumed.., focul lui Sume…
Sursa foto: static.panoramio.com