O operă cu ecouri şi efecte profunde în domenii precum literatura, filosofia, psihologia şi teologia secolului al XX-lea, scrierile lui Feodor Dostoievski (30 octombrie/ 11 noiembrie 1821 – 28 ianuarie/ 9 februarie 1881) au fost traduse în peste 170 de limbi, iar după ele au fost realizate numeroase filme de succes şi piese de teatru.
Îşi dădu seama, în primul rînd, că această nouă femeie ştie şi înţelege extraordinar de multe lucruri – atît de multe, încît îl cuprindea uimirea: de unde putuse ea să capete atîtea cunoştinţe şi informaţii, să-şi formeze idei precise asupra atîtor lucruri? (Să le fi acumulat oare din mica ei bibliotecă de domnişoară?) Dar nu numai atît: chiar şi din punct de vedere juridic era foarte bine edificată asupra multor chestiuni şi căpătase o cunoaştere temeinică dacă nu a lumii, cel puţin a felului cum se petrec unele lucruri în societate. În al doilea rînd, i se schimbase parcă şi firea, caracterul. Nu mai era fiinţa aceea sfioasă, cu stări sufleteşti nedefinite, uneori plină de farmecul unei zburdălnicii şi naivităţi adorabile, alteori tăcută şi îngîndurată, mirată sau neîncrezătoare, înlăcrimată, cuprinsă de nelinişti şi neastîmpăr…
Nimic din toate astea: înaintea lui Toţki rîdea acum în hohote şi-l săgeta cu împunsături şi sarcasm veninos o făptură neaşteptat de necunoscută, surprinzătoare şi care îi mărturisi fără înconjur că n-a avut niciodată pentru dînsul decît cel mai profund dispreţ, un dezgust mergînd pînă la greaţă, simţăminte ce s-au născut în sufletul ei îndată după surpriza primului moment. Această femeie nouă îi declara verde-n faţă că de fapt puţin i-ar păsa dacă el s-ar însura chiar acum şi cu oricine, dar că a venit anume să-l împiedice de la această căsătorie, şi numai din răutate n-o să-l lase să se însoare, pentru că aşa vrea ea şi că, prin urmare, aşa se va întîmpla, „fie chiar şi numai pentru a-mi bate joc de tine în voie, pentru că, în sfîrşit, mi-a venit şi mie rîndul să rîd”.
(„Idiotul”, traducere Nicolae Gane)
Imagine de pe nndb.com
