Aurel Chiorean 
– Aerul tău nu îţi ajunge, îl vrei şi pe al meu, infinitul meu din răsăritul unei adieri, pe care îl îngeamăn cu soarta mea, cu visul meu, cu asfinţitul, cu răstălmăcirea timpului în tăcere? Vrei cuvântul meu, vrei atingerile mele, zborul meu, pădurea mea de dor, totul meu? Eşti norocoasă, ia-le sunt ale tale, al tău este tot universul meu, trăirea mea, ascultarea mea, vorba mea, pentru că tu eşti felul meu de a mă întâmpla.
– Frumuseţea ta îmi dă măreţia, gândul că eşti îmi este veşnicie, bucurie, iubire. Mă arunci mereu într-o poftă nebună de atingeri, de viaţă, de zbor, de fluturi şi de multă iubire.
– Mi-ai devenit dor, visare, măreţie, osândă, dar şi disperare şi nelinişte.
– Oare ţi-am spus vreodată că lacrimile mele, îmi lungesc braţele ca să pot răspunde măreţiei vieţii de întuneric în care sunt când tu nu eşti.
– Şi totuşi, trebuie să ştii că de fericire îmi încolţeşti şi în lacrimi, spre nesfârşiri şi spre alergarea cărnii, ca să ne găsim în patimi.
– Off, ce poftă mi-este de tine, sfâşierea mea tandră !
– Noi doi, iubito, nu vom fi niciodată ai lumii, ci toată lumea va fi a noastră şi tot ce sunt va fi al tău.
– Suntem din ce în ce mai fideli infidelităţii, unei vrăji ascunse printre rânduri, unui lin de durere, unei atingeri de visuri şi gândului tăcut în zgomotul lui.
– Ne trezim în fiecare zi tremurând în eşcuri, în dezamăgiri, într-o apă tulbure dăruită unui vis, cândva al tulpinii care îşi urca odată, curată, seva în osânda dată de lumină.
– Ne trezim în iluzii care îşi irosesc clipa în minciună, sub un sărut care ne străbate fiinţa şi ne-o înşeală, un fel de firesc care ne umbreşte întâmplarea vieţii, în frică.
– Ne trezim ca într-un coşmar, cu locul de lângă noi gol, adoptând ce este mai uşor într-o relaţie, infidelitatea, pentru că este mult mai uşor să înşeli decât să păstrezi, să respecţi partenerul şi pe tine.
– Când spui te iubesc, înseamnă că ai strigat numele lui Dumnezeu, ai sădit sacralitatea acestui sentiment, ţi-ai făcut din iubire credinţă.
– Când iubeşti, iubeşti fără teamă, fără noimă, fără cuvinte şi fără întrebări, de aceea se cere ca partenerii să îşi respecte reciproc sentimentele.
– Fidelitatea trebuie privită ca un dar, ca o virtute şi nu ca o cerere şi ea este dată de sentimente profunde, unde caracterul uman jocă un rol primordial. Lipsa fidelităţii este minciuna întregii tale fiinţe.
– Nu, infidelitatea nu este o greşeală, este o alegere.
– Iubeşti doar atunci când tot ce ai dăruieşti până şi nimicul zilelor tale şi amândouă fiinţele se încheagă într-un singur eu. Desăvârşirea fiinţei tale rămâne în acel „te iubesc” pe care ţi-l respecţi în ciuda tuturor vicisitudinilor.
– Fidelitatea este ora justiţiei tale.
Sursa foto: grauntele.eu
