Valeriu Cristea 
De multe lucruri dragi (ca să nu mai vorbesc de ființe) este obligat să se despartă omul atunci cînd părăsește această lume… În ce mă privește, înaintea altora, mai importante, mai „înalte”, voi regreta mirosul atît de plăcut domestic, de tulburător, al rufelor spălate, limpezite și puse la uscat într-o gospodărie, al rufelor întinse ce se usucă pe frînghii, sîrme, calorifere și scaune, pe balcon sau în baie, dar încă mai sînt jilave și împrăștie în casă o răcoare a lor, proprie, de neconfundat, cu iz de curățenie, ce primenește și împrospătează aerul.
Există o altă viață? Chiar dacă există, paradisul, ca să fie paradis, nu trebuie să prezinte nici o „lacună”, nu trebuie să ne lipsească de nici una din acele infim-capitale, umil-covîrșitoare senzații sufletești (le-aș spune) de care avem parte toți în cotidianul deloc cenușiu al existenței noastre terestre.
Fără mirosul înviorător, purificator, al rufelor proaspăt spălate și expuse ca niște steaguri ale domesticității ocrotitoare, m-aș simți păgubit pînă și în rai!
–
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
