Maria Morariu 
30 octombrie 2015 – data la care „sfârşitul lumii” venea brusc pentru 26 de persoane. În perioada imediat următoare „lumea” se mai sfârşea pentru încă 38 de persoane. Un total de 64 de vieţi curmate în cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind, după numărul de decese, accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.
Incendiul din Colectiv a avut loc într-o noapte de vineri, în incinta unui club situat în Sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. S-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.
Conform datelor existente (cercetările se află în curs), focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert. Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul roșu de intervenție, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național.
În urma incendiului au decedat un număr de 64 de persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate.
Mii de bucureșteni au donat sânge pentru victime. Medicii și asistentele din spitalele la care au ajuns răniții au rămas 3 zile și 3 nopți în spital, venind la serviciu inclusiv cei pensionați sau aflați în concediu maternal. Milioane de români s-au solidarizat pe paginile de socializare (și nu numai) cu victimele incendiului și cu familiile lor, iar mii de oameni au aprins o lumânare sau au depus flori la fața locului.
Dincolo de toate aceste „numere” rămân durerea, amintirea şi o sumedenie de întrebări. De ce ei, de ce atunci, de ce aşa?!
Ca un fel de premoniţie, versurile ce s-au auzit în acea seară fatidică conţin, oarecum, şi un răspuns:
„We’re not numbers we’re free, we’re so alive/ And the day we give in is the day we die„
(„Nu suntem nişte numere, suntem liberi, atât de vii/ Iar ziua în care vom ceda va fi ziua în care vom muri”)
Imagine de pe Le mage
