Exilare-n vis

Toate se topesc în mine,
Respir arbori, râd ploaie,
Nimic înseamnă totul
Și delicatețea se metamorfozează-n ani…
Simt briza, dar nu-i simt sensul.
Ce sens poate fi-n briză,
În oceanul din noi?
Vine o vreme când haina tristeții se uzează,
Când lacrimile seacă
Și cicatricile se vindecă.
Dacă îndrăznești să forțezi Poarta Nemuririi,
Te împiedici de Pragul dintre Lumi…
Cazi, te lovești, dar nu simți nimic.
Nimicul e mai crunt decât Conștientul,
Nimicul e frate cu Nimicirea,
Noi suntem aruncați în traiul omenesc,
Unii ne pierdem mințile în nemărginire.
M-am supărat pe ce iubeam mai mult,
Acum te privesc cu Ochiul Rece;
Am cucerit demonul ce-ți poartă numele,
Dar prețul a fost însăși rațiunea mea umană.
Ființele de sânge și cuvinte și păcate suntem noi…
Nu mai știu să mă-mbrac
Decât în ,,eu” și n-am crezut
Că va veni ziua în care
N-am să-l mai simt pe ,,tu”,
Dar o trăiesc și nu cunosc ce-nseamnă ,,noi”.

Sursa foto: 2.bp.blogspot.com