În ajunul alegerilor prezidențiale

Astă-noapte, Mihai Mihailovici s-a trezit tocmai de șase ori ca să meargă la toaletă și să-și deșarte vezica urinară și de fiecare dată adormea atât de greu după asta. Nenorocita aia de prostată. Nu-l mai lasă să se odihnească deloc. Cum îl mai chinuia în fiecare noapte, tulburându-i somnul și mânându-l la toaletă, ca pe o vită, la cele mai nepotrivite ore, ca într-o proză de Iulian Ciocan sau ca într-o poezie de Radu Vancu, niște scriitori care atâta îi mai plăceau fiului său Jora, care a emigrat în urmă cu cinci ani în Australia, unde a și dat papucii, în cele din urmă, și ei nici măcar nu au putut merge la înmormântarea lui, deși l-au iubit atât de tare, din lipsă de bani, firește. Acum un an a murit. De la fiul său gândul i-a alunecat spre propria sa nefericire și a început să-și plângă de milă că se trezește de șase ori pe noapte doar pentru trei-patru picături de micțiune, de parcă cineva și-ar bate joc de el.

Întors de la budă, Mihai Mihailovici și-a amintit că fiul său i-a sunat cu o zi înainte să moară în accidentul ăla stupid de mașină și el era la policlinică, la o consultație la urolog, și a vorbit doar cu Tamara Ivanovna. Ce tare mai regretă acum că nu a fost și el acasă.
Întinzându-se lângă nevastă-sa care sforăia atât de dulce, pe Mihai Mihailovici l-au apucat pandaliile. Era supărat pe toată lumea, dar, în primul rând, pe Tamara sa care dormea atât de adânc și nici măcar nu l-a auzit când el s-a trezit și și-a împleticit picioarele spre budă. Să fi căzut și tavanul peste ei, că nu s-ar fi trezit.
În acele clipe, Mihai Mihailovici a uitat de fiul său. O invidia pe nevastă-sa că se trezea doar dimineață, pe când el nu-și putea nicidecum împlini somnul și asta cu mult înainte să moară Jora. O ura. O ura din toți rărunchii. O ura pentru că ea putea să doarmă și el nu.
Când, dimineața, Tamara Ivanovna l-a strigat să vină la masă, Mihai Mihailovici se afla din nou la budă.
A venit cu capsa pusă și a privit acru în farfurie. Din nou, i-a făcut hrișcă. Iar hrișcă. S-a săturat să mănânce doar hrișcă și hrișcă în fiecare dimineață, dar nu i-a spus nimic, pentru că Tamarei Ivanovna, una-două, și-i sărea țandăra. Și-a luat farfuria și a mers s-o pape în dormitor, în fața teveului, la care s-a uitat cu sonorul dat la maximum.
Moderatoarea era o femeie foarte frumoasă și tânără și lucrul ăsta l-a umplut de năduf pe Mihai Mihailovici, ca într-un roman de Shusaku Endo, pe care îl citea de vreo trei luni și nu mai reușea să-l termine. Iavaș-iavaș, a golit farfuria, iar când a terminat de mâncat, turba de furie contra femeii ăleia frumoase care povestea cum și-a petrecut weekend-ul la munte și ce a mâncat într-un restaurant din Poiana Brașovului. De când nu a mai fost la munte. Nici nu mai ține minte de când. Și asta din cauza banilor, în primul rând. Înseamnă că tipa are bani, se gândi Mihai Mihailovici, și iar l-a apucat amocul. Ea era așa de tânără și are bani, pe când el care a muncit toată viața nu are bani nici măcar ca să meargă la Strășeni, la soră-sa. De ce ea are bani și el nu? Înseamnă că e o hoață, se gândi Mihai Mihailovici, și se uita la ea descompus de o ură sălbatică.
Când s-a ridicat în picioare, a simțit cum amețește și a lăsat farfuria pe scaun și și-a scos tensiometru din masă și și-a măsurat tensiunea. Avea 80 pe 60. Era foarte joasă. A căutat-o pe Tamara Ivanovna. A găsit-o în dormitor uitându-se la Modnâi prigovor și a rugat-o să-i facă o cafea, dar ea era prea absorbită de emisiune și nu a vrut și Mihai Mihailovici iar a simțit cum o urăște, dar nu i-a spus nimic. La preparat cafea, nimeni nu se putea întrece cu ea. Vrând-nevrând, și-a făcut el însuși cafeaua, pe care, când s-a mai răcit un pic, a băut-o dintr-o înghițitură ca pe un pahar de coniac. Ce mai la deal, la vale, reflexele i-au rămas, deși nici nu mai ține minte de când nu a mai băut coniac. Coniac. Nu știu de ce acest cuvânt i se învârtea în cap ca un disc zgâriat. Coniac. Coniac. Coniac. Ca să scape de el, Mihai Mihailovici a mers în camera sa și a deschis iar teveul. Rula o dezbatere electorală. Niște domni și niște doamne bine de tot polemizau între ei. În timp ce vorbea un domn cam de vârsta sa, care-i îndemna pe oameni să-l voteze, Mihai Mihailovici a auzit o bufnitură la balcon. Mihai Mihailovici a deschis ușa platformei cu balustradă și a înghețat. O bucată de tavan s-a desprins și a căzut exact în mijlocul podelei. Măcar bine că nu pe hainele înșirate la uscat, că asta tare ar mai fi amărât-o pe Tamara. A strâns molozul cu fărașul și l-a băgat într-o pungă, dar nu a ieșit să-l ducă afară, pentru că voia să vadă cu ce o să se termine dezbaterea. Abia s-a așezat pe pat că a simțit că i se sparge vezica și a mers s-o golească. Când a ieșit de la budă, l-a luat cu amețeli și și-a mai făcut o cafea. Pe care, din nou, a băut-o dintr-o înghițitură. Când a revenit în fața televizorului, a văzut un bărbat îmbrăcat la patru ace care mergea printr-o livadă de meri și îi ruga să-l voteze. O livadă de meri. Mihai Mihailovici se uita la merii din jurul tipului și a început să saliveze. De când nu a mai mușcat dintr-un măr. Mihai Mihailovici nici nu mai ținea mintea de când. Un măr. Cât de tare și-ar dori să mănânce un măr. O să încerce s-o convingă pe Tamara să-i dea bani pentru mere. Apoi își aminti. Dar cum să-l mănânce dacă nu mai are cu ce? O să-l bată cu o lingură până o să-l facă moale și atunci o să-l poată mânca. Dar nu crede că Tamara o să-i dea bani să-și cumpere mere. Pentru că și așa nu au. Și cei pe care-i au, abia de la ajung pentru medicamente.
De aceea, Mihai Mihailovici îl ura pe bărbatul care se plimba prin livada cu meri. Îl detesta din adâncul inimii. Precum îi ura și pe ceilalți tovarăși de-ai lui din studiou. Mihai Mihailovici nu-i credea și nici nu avea de gând să meargă la alegeri. Acum ar fi vrut să mănânce un măr. Îi era poftă și dor de un măr. Banii însă-i păstra la ea Tamara Ivanovna, inclusiv pensia sa. Ce ar fi însă să-i fure douăzeci de lei din portmoneu? Cum însă, când ea își ținea portmoneul în buzunar? Să o îmbrățișeze și să-i fure portmoneul. De când nu a mai îmbrățișat-o. Mihai Mihailovici nici măcar nu mai ținea minte de când. Se uită iar la sticla din fața sa și îl năpădi așa o ură față de tipii ăia îmbuibați care-i țigăneau votul său că a închis televizorul și a mers afară să ducă punga cu moloz, dar Tamarei Ivanovna i-a spus că merge să se plimbe.
Imediat cum a deschis ușa blocului și a ieșit afară, Mihai Mihailovici a simțit iar că îi plesnește vezica. Avansa pe strada aia împodobită cu panouri electorale uriașe multicolore și țipătoare și nu voia decât un singur lucru: să arunce cât mai repede punga cu moloz în pubelă și să revină acasă, ca să-și golească vezica.