Autor al cunoscutului poem epic Paradisul pierdut, John Milton (9 decembrie 1608 – 8 noiembrie 1674) rămâne în istorie drept “poet, bărbat de stat, filosof, gloria Literaturii engleze, campionul şi martirul acestei mari Literaturi.” (Lord Macaulay)
El este Autorul zilei din care puteți citi mai jos câteva versuri.
Cartea I
Atât de fericiţi în Ceruri, ei, stăpânii lumii,
De Creatorul lor s-au îndepărtat, nesocotindu-i voia,
Doar pentru că li s-a oprit un fruct.
Spre-această răzvrătire cine oare i-a împins?
Doar infernalul şarpe, ce cu-a sa viclenie,
Mânat de răzbunare şi invidie, a amăgit
Pe-a omenirii mamă,
Trufia când l-a izgonit din Rai, cu toată gloata-i
De îngeri răzvrătiţi, cu al căror ajutor spera să se înalţe
întâiul, printre cei asemeni lui,
La fel cu însuşi Preaînaltul,
Dacă! se va împotrivi; şi aspirând
La tronul şi domnia sfântă,
Nelegiuit război stârni în Ceruri
Şi luptă în zadar, căci Atotputernicul
Potop de flăcări azvârli din Ceruri
Şi-I aruncă arzând
Spre-adâncuri fără fund, să zacă
în lanţuri ferecat şi-n focul caznei,
Pe cel ce-a cutezat să-nfrunte pe Atotputernic.
De nouă ori răstimpul ce măsoară
Ziua şi noaptea pentru muritori,
El, cu cumplita-i hoardă
Zăcură înfrânţi, în vast abis de foc
Zdrobiţi, dar tot nemuritori.
Dar, mai multă vrajbă îi era sortită,
Căci gândul la pierduta fericire şi chinul veşnic
îl mistuia; rotind în jur siniştri-i ochi,
De jale plini şi disperare,
Dar şi de ură şi mânie dârză.
Cu ochi de înger, încă, îşi văzu
Zadarnică şi tristă starea sa.
Jur-împrejur cumplită ocnă se-ntindea,
Ca un cuptor imens, însă din flăcări,
Nu răsărea lumină, ci mai degrabă beznă,
Sub care se ascund privelişti sumbre,
întinderi de tristeţe, umbre-ale durerii,
în care pacea, tihna nu-şi au locul,
Speranţa nu pătrunde niciodată,
Ci doar torturi făr-de sfârşit şi un potop de foc
Arzând puciosă-n veci nemistuită.
Asemeni loc Justiţia Eternă-a pregătit
Pentru aceşti rebeli: închişi în beznă adâncă,
De-a Cerului lumină şi Dumnezeu departe
De trei ori de la centru şi pân’ la polul ultim.
O, ce loc cumplit faţă de cel pierdut!
Aici zări pe-ai săi tovarăşi de pierzanie,
în valuri şi vârtejuri iuţi de flăcări;
Se zvârcolea cu el alături unul,
Asemeni lui în crimă şi putere,
Până târziu ştiut în Palestina,
Pe nume Belzebut. Şi lui, duşmanul Cerului,
Numit Satan, cuvinte îndrăzneţe-i adresă
Spărgând oribila tăcere:
„De tu eşti cel, vai, cât de mult schimbat! Ce decăzut!”
(„Paradisul pierdut”, traducere Adina I. Begu)
Imagine de pe biography.com
