„Muzica este limba universală a omenirii, prin care sentimentele omeneşti pot fi comunicate, în acelaşi mod, în toate inimile.”, spunea Franz Liszt, iar pornind de la aceeaşi idee, Accademia di Romania in Roma şi Asociaţia Aliusmodum, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti, organizează a cincea ediţie a Festivalului Internaţional „Altrerisonanze – de la antic la modern, între românesc şi universal„, un eveniment desfășurat la Roma timp de trei duminici, între 16 şi 30 octombrie 2016.
Dispunând de colaborarea altor asociaţii italiene muzicale (Incontri Mediterranei – Orte, Continuo Records, Scatola Sonora), ediţia din acest an doreşte o integrare a spiritul românesc în cel universal, caracteristică regăsită în cele trei concerte.
Primul concert a avut loc în 16 octombrie 2016, în Sala de expoziţie de la Accademiei di Romania. Evenimentul a avut-o ca invitată pe clavecinista Cipriana Smărăndescu ce a interpretat piese de virtuozitate şi cantabile în acelaşi timp.
Duminică 23 octombrie, tot la Accademia di Romania, în Sala de concerte, vor avea loc viaggi musicali / călătoriile muzicale, propuse de ALIUSensemble, mezzosoprana Lavinia Bocu şi aceeași Cipriana Smărăndescu, pe muzica lui muzica Haydn şi D. Speer .
Închiderea festivalului va avea loc duminică, 30 octombrie 2016, în cadrul frumosului Oratoriu Caravita. Vor putea fi audiate transcrieri pentru ansamblu cameral, realizate şi dirijate de Andrea Riderelli. De această dată, piesele vor fi interpretate de ansamblul Altrerisonanze, avându-l ca solist pe baritonul Furio Zanasi, pe muzica lui George Enescu, Paul Constantinescu şi Gustav Mahler.

Mai multe informaţii pe: icr.ro